Oamenii se nasc cu nevoia de a căuta apropierea de persoanele semnificative din viața lor. Atașamentul este legătura emotionala strânsă dintre oameni, iar pe lângă emoțiile intense avem o serie de comportamente prin care tindem să ne asigurăm că primim protecție și siguranță de la ființa dragă.
Atasamentul se referă la legatură emotionala pe care o dezvoltăm în primii ani de viață, în primul rând cu părinții. Acesta devenind modelul de relaționare dupa care ne ghidam în relatiile noastre ulterioare.
Odată ce ne atașăm de cineva, indiferent dacă suntem copii sau adulti, apar modificări în fiziologia noastră, căci persoana față de care am dezvoltat un atașament puternic ne influențează și fizic. Cum? Pot apărea modificări la nivelul tensiunii arteriale, ritmului cardiac, respirației, la nivelul hormonilor de stres.
Există 4 tipuri de atașament :
- Securizant –acest model ne sprijină viața prin flexibilitate, înțelegere de sine și ușurință în crearea conexiunilor cu ceilalți.
- Nesecurizant – evitant
- Ambivalent
- Dezorganizat
Pentru a descoperi mai multe despre caracteristicile părinților și copiilor cu aceste tipare de atașament te invit să citește acest articol.
În acest articol mi-am propus să scot în evidență câteva dintre caracteristicile tiparului de atașament evitant, dar și felul în care acest tipar ne poate influența relația de cuplu.
Persoana cu tipar de atașament evitant se implică în relații, dar cu măsură, urăște conflictele și crede că prea multă apropiere emoțională strică. Simte nevoia să păstreze distanța, iar libertatea sa este esențială.
Cu alte cuvinte, cei care dezvoltă acest stil de atașament nu au suficientă încredere în ceilalți și, chiar dacă stabilesc relații pe termen lung, nu ajung la relații intime profunde.
Aceste persoane sunt reticente în a-și manifesta emoțiile care pot duce la o conectare profundă, iar prin neimplicare și refuzul conectării emoționale își exprimă teama de apropiere sau dependență, deoarece au, în istoricul lor, o serie lungă de respingeri din partea persoanelor care ar fi trebuit să aibă grijă de ei – și asta încă de la vârste foarte mici.
Cum se formează stilul de atașament evitant?
Dacă părinții au fost distanți, rigizi, insensibili, viitorul adult va dezvolta un stil de atașament evitant.
În cele mai multe cazuri, o persoană cu un stil de atașament evitant va intra în relație cu un anxios. Iar evitanții se simt independenți și puternici doar când partenerul lor se simte neajutorat și neputincios.
Extrem de rar doi evitanți ajung împreună. Evitanții nu se simt puternici și independenți lângă cineva cu aceleași nevoi emoționale.
Prin nevoia lor de afecțiune, anxioșii le întrețin modelul de interacțiune – cum evitantul nu suportă prea multă intimitate, se retrage și astfel începe jocul.
Persoanele cu un stil de atașament evitant tind să-și reprime emoțiile, nu sunt dispuse să și le dezvăluie, nu se simt foarte confortabil în intimitate cu cineva și sunt și mai puțin dornice să solicite ajutorul celorlalți.
De asemenea, au tendința să fie pesimiste și au tendința obsesivă de a crede că se pot baza doar pe ele și pe nimeni altcineva, fiindu-le dificil să solicite ajutor, deoarece și-ar pune la îndoială independența.
Cu cât o persoană va încerca să se apropie emoțional de un evitant, cu atât mai mult va simți respingerea și ostilitatea acestuia.
Evitanții fac tot posibilul să nu intre în conflicte, deoarece soluționarea acestora și împăcarea de după presupun mai multă intimitate și vulnerabilitate decât își permit să simtă.
Nu se pune problema că nu-și doresc apropiere și intimitate emoțională, dar le este foarte teamă că vor fi răniți, astfel că oscilează între conectarea emoțională și evitarea situației în care pot fi răniți.
Le este foarte teamă de suferința pe care ar simți-o dacă lucrurile nu funcționează cum trebuie pentru ei.
Aceste persoane sunt prinse într-un joc de „vreau și nu vreau“, de apropiere-distanțare, care îi obosește și le creează un sentiment de ambivalență ce îi derutează pe ceilalți.
Persoanele cu un stil de atașament evitant par să nu sufere atunci când se despart ori se ceartă. Ei par că sunt reci și nu au nevoie de afecțiune, dar este doar o mască, pe care o poartă pentru a evita apropierea.
Caută mereu motive de dispută, tocmai pentru a-i ține pe ceilalți la distanță și simt nevoia să se retragă. Își suprimă în mod constant nevoile de atașament și de aceea vorbesc despre nefericirea și insatisfacția din relații.
Evitanții sunt percepuți ca persoane dificile, pe care nu te poți baza în situații intense emoțional și cu care nu poți stabili relații de durată.
Dinamica în cuplu cu un evitant
Este obositoare și complicată: cu cât partenerul va încerca să se apropie de evitant, cu atât mai mult acesta se va îndepărta.
Retragerea continuă și constantă a evitantului îl poate face pe celălalt să se simtă neapreciat, neiubit, astfel că nemulțumirile și criticile vor crește, iar lipsa comunicării emoțiilor va face ca unele conflicte să fie și mai puternice, oricât de mult încearcă evitantul ca ele să nu aibă loc.
De cele mai multe ori, conflictele rămân nerezolvate, pentru că presupun multă încărcătură emoțională, iar acest aspect este dificil pentru evitanți: să ducă la bun sfârșit un conflict.
Pentru a evita apropierea, evitanții devin ostili și distanți.
Tendința de a-l respinge pe celălalt este o sursă de nefericire și, dacă problema nu este rezolvată, ea se va înrăutăți în timp. Relația cu un evitant nu are un parcurs constant.
Dacă la început acesta îi permite partenerului să se apropie și e disponibil pentru el, în scurt timp, toată apropierea devine o amenințare iar evitantul are nevoie să ia o gură de aer, să se retragă, pentru a putea continua relația și a se asigura că totul este în regulă cu integritatea lui fizică și psihică.
Pe tot parcursul relațiilor de lungă durată ale evitanților va domina o nemulțumire, o frustrare, deoarece nu se atinge niciodată un nivel de intimitate confortabil pentru ambii parteneri. E precum un dans în care cei doi nu reușesc să se sincronizeze, indiferent cât încearcă.
În relația cu un evitant, este important să se creeze o atmosferă de siguranță în cuplu, să i se comunice ce observă alții la el și să aibă răbdare – asta, dacă celălalt partener are un stil de atașament securizant.
E important să conștientizăm și să ne asumăm decizia de a trăi lângă un evitant. Modalitatea eficientă de a îmbunătăți relația cu el este să creăm o atmosferă plină de siguranță și încredere.
Se schimbă stilul de atașament în timp?
Deși stabil în timp, stilul de atașament este flexibil. Dacă un evitant este într-o relație cu un securizant, evitantul are tendința de a deveni, și el, mai sigur pe sine.
Relațiile au puterea de a schimba, de a deveni resurse de vindecare atunci când li se oferă ocazia și se creează un climat sănătos, în care relația să crească.
Cu alte cuvinte, partenerii se pot schimba unul pe altul atunci când este stimulată dezvoltarea siguranței în cuplu. Dar necesită muncă zilnică în acest sens.
Sfaturi pentru evitanți
- identifică în jur persoane cu un stil de atașament securizant și observă-le
- amintește-ți evenimente specifice, care arată exact modul în care interacționează ele, ce spun, cum reacționează la ce li se întâmplă, cum se comportă când partenerul lor este într-o situație dificilă din punct de vedere emoțional
- alege de la acestea trăsăturile pe care vrei să le dezvolți și tu
- este important să identifici modul în care stilul de atașament îți influențează gândurile de zi cu zi, emoțiile și comportamentele în diferite relații și situații.
- fă un tabel, în care să-ți treci gândurile din anumite situații și observă ce element din situație te face să reacționezi și cum
- relatează-ți povestea de viață într-o manieră securizantă
- această modalitate de a-ți reaminti povestea vieții și relațiile pe care le-ai avut încă din copilărie cu persoanele importante pentru tine are efecte benefice
Este esențial să înțelegi că tratarea celorlalți cu indiferență, retragerea constantă, refuzul de a depăși un anumit nivel al intimității nu vor crea mai multă siguranță, stabilitate, în nicio relație în care vei intra sau pe care o ai deja.
Poți învăța să comunici direct și asertiv cu ceilalți, să-ți rezervi dreptul de a cere o pauză și de a-i explica partenerului de ce ai nevoie de acea pauză.
Este vital să înveți să-ți identifici, respecți și exprimi nevoile emoționale, să înveți să rezolvi conflictele. Desigur, acest lucru poate fi dificil, iar ajutorul unui specialist te-ar putea ajuta în acest sens.
Dat fiind faptul că atașamentul formează temelia modului în care un copil abordează lumea, iar un atașament sănătos în primii ani de viață pune la dispoziție o bază sigură, pornind de la care copiii pot învăța despre ei înșiși și despre alții, este vital să ne punem întrebarea: Eu ce model de atașament am ca părinte și ce model de atașament dezvolt în copilul meu?
Dorești să înveți mai multe despre cum poți avea o relație armonioasă cu al tău copil și despre cum îl poți ajuta să-și dezvolte un atașament securizant?
Dacă ai răspuns da la această întrebare, cartea ”Copilul tău este un geniu!” scrisă de Florin Alexandru, împreună cu prof. Florian Colceag (numit și ”creatorul de genii”) te poate ajuta în acest sens:
Fiecare copil are nevoie de un adult pentru a explora fără teamă un mediu necunoscut, având o bază de siguranță; certitudinea că este susținut de cineva pe care se poate baza; în care are absolute încredere și la care poate apela oricând.
Așadar, fii tu părintele care îi oferă copilului sprijinul de care are nevoie în dezvoltarea unui atașament securizant, pentru a trăi o viață armonioasă.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 44 shares