Cu toţii vrem să creştem copii extraordinari. Educaţi, disciplinaţi, inteligenţi emoţional, care să îşi îmbrăţişeze pasiunile, să le transforme în carieră, să reuşească în tot ce îşi propun şi să gestioneze cu excelenţă obstacolele.
Bombardamentul de sfaturi care vin din toate direcţiile… ne-ar putea induce adesea în eroare. Informaţia e la îndemână, însă foarte multe persoane evită să ia contact cu ea sau să o asimileze şi să şi-o însuşească pe aceea care contează.
Şi asta înseamnă un refuz al unor practici care, indiferent ce s-ar spune, chiar dau rezultate. Iar aici vorbim despre metodele de parenting studiate îndelung, testate, experimentate şi, evident, abia apoi lansate către ceilalţi părinţi.
Cele 3 metode de parenting care te ajută să creşti un copil disciplinat, dar fericit
Dr Laura Markham, în urma studiilor efectuate, a constat că, mai toate metodele de parenting se pot rezuma la 3 – cele mai puternice, care funcţionează fără a da greş, te ajută să creşti un copil extraordinar şi te asigură că el va fi un adult reuşit, dar şi împlinit şi fericit.
Iată care sunt acestea:
1. Grija pentru nevoile reale ale copilului
Copilul este pus, fără îndoială, pe primul plan de către orice părinte. Totuşi, nevoile lui nu sunt întotdeauna puse pe primul loc, ci mai degrabă sunt prioritizate nevoile părintelui. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, în încercarea de a oferi copilului tot ce e mai bun, părintele tinde să transforme anumite nevoi ale copilului… în mofturi.
Urmarea acestui fapt este că… părintele nu va ţine cont de ceea ce spune copilul că are nevoie, ci îi va oferi ceea ce consideră el că ar fi mai bine.
Însă copilul are, după cum ştim deja, personalitate puternică, iar exprimarea nevoilor lui este întotdeauna autentică. De exemplu, foarte mulţi copii au nevoie să doarmă înainte să se ocupe de teme, însă părinţii consideră că ar trebui ca somnul să vină după ce toate temele sunt gata.
Ce se întâmplă? Părintele prioritizează nevoile sale, nu pe cele ale copilului. Însă copilul are capacitatea autentică de a-şi putea asculta corpul şi de a şti exact ce nevoi are. Grija pentru nevoile reale ale copilului îl ajută pe acesta să dezvolte, în viitor, relaţii echilibrate, empatice şi un ataşament sănătos.
Dr Laura Markham susţine că există – încă – mulţi părinţi care refuză să tolereze şi să accepte nevoile reale ale copilului – şi continuă să şi le impună pe ale lor, chiar cu riscul de a avea un copil supus, pentru care respectul se naşte din teamă. Ori, comunicarea deschisă este cea care stă la baza unei relaţii strânse între părinţi şi copii – la vârsta adolescenţei.
2. Limite impuse cu iubire
Copiii care cresc fără limite… devin adulţi care nu vor şti când să se oprească din a face anumite lucruri, din a-i jigni pe ceilalţi, a-i face să se simtă inconfortabil sau când să practice, ei înşişi, autodisciplina. Ori, fără autodisciplină, multe dintre oportunităţi ne sunt reduse.
Iată de ce limitele sunt importante. Însă… şi mai important este ca acestea să fie impuse cu iubire. Cum? Simplu. Copilul trebuie să înţeleagă că fiecare regulă vine în sprijinul său – şi că aceasta îl va ajuta să fie în siguranţă şi să îşi poată duce planurile la bun sfârşit.
Copilul are nevoie de explicaţii şi de discuţii deschise – prin care să înţeleagă rostul limitelor pe care i le impui.
Dr Laura Markam explică faptul că, limitele impuse cu iubire sunt, de fapt, sfaturi oferite cu mângâiere şi o zonă de siguranţă pentru copil, în timp ce limitele impuse cu duritate sunt percepute de copil ca fiind nemulţumiri ale părintelui şi neacceptarea a ceea ce este el de fapt.
Limitele impuse cu iubire sunt cea mai frumoasă garanţie prin care un părinte îşi accepta copilul aşa cum este.
3. Inteligenţa emoţională
Copiii îşi pot controla comportamentul şi ieşirile neplăcute doar atunci când îşi pot controla emoţiile. Iar pentru a-şi putea controla emoţiile… trebuie să le cunoască, să le înţeleagă şi să înveţe să lucreze cu ele. Altfel spus, la baza comportamentului copilului model se află inteligenţa emoţională.
Poţi creşte un copil echilibrat şi inteligent emoţional, încrezător, şi îţi poţi consolida relaţia cu acesta într-un mod firesc și uşor, dacă ai doar 30 de minute în fiecare zi. 30 de minute pe care să le petreci în exclusivitate cu el. Îţi recomand în acest sens volumul Copilul tău este un geniu, scris de colegul nostru, Florin Alexandru. Aruncă un ochi aici pentru a descoperi magia.
Părintele este dator să predea copilului emoţiile, să îi permită să le exteriorizeze şi să le manifeste liber şi, astfel, să îl ajute să înţeleagă ce simte, când şi cum ar putea rezolva problema. În momentul în care părintele îi permite copilului să fie furios şi îl tratează cu iubire şi înţelegere, copilul ştie că se află în siguranţă, că este înţeles şi rămâne deschis posibilităţii de rezolvare a problemei.
Dacă, în schimb, părintele este deranjat de comportamentul copilului, nu caută emoţia din spatele lui şi se grăbeşte să-l reducă la tăcere şi să îl pedepsească, acest tip de comportament va deveni şi mai frecvent, dar şi mai puternic.
În momente de criză, copiii au nevoie ca noi să mărturisim clar că înţelegem ce simt ei. Au nevoie de compasiune şi de zona de siguranţă. Iar zona de siguranţă o reprezintă iubirea şi susţinerea părintelui, pentru ca apoi copilul să poată înţelege care este cauza emoţiilor sale, unde conduc, cum le poate gestiona şi cât de simplu se rezolvă problemele atunci când ne acordăm atenţie şi ne oferim iubire.
Ce ar mai trebui să ştii
Copilul face exact ceea ce învaţă acasă. Dr Laura Markham susţine cu tărie faptul că, dacă acasă copilul este tratat cu respect şi înţelegere, la fel îi va trata şi el pe ceilalţi. La fel se întâmplă şi atunci când strigăm la copii. Vor striga şi ei la noi, iar tot comportamentul nostru va fi imitat întocmai.
Revenim, practic, la ceea ce ştim deja: copilul ne urmează modelul, nu sfatul. Aşa că, secretul reuşitei constă în puterea exemplului. Copilul care respectă reguli nu este întotdeauna un copil nefericit şi supus, cum multe mame au tendinţa să spună. Totul constă în a ne asigura că, odată cu regulile, am transmis copilului şi iubire. Să fim mai buni pentru copiii noştri!
This Post Has 2 Comments
Bună seara! Vă rog din suflet,nu mai pot sa mi ajut copilul,nu mai știu,citesc tot felul de articole,am fost la psiholog ,dar e in zadar.Baiatul meu de 13 ani,cu o emotivitate moștenită,a ajuns sa nu se mai poată controla,se blochează emoțional,(își induce frica și că e prost) la toate testele scrise din ultimele 3 luni.Din copil cu 10 pe linie,acum noțiuni elementare,pe care el le știa,nu și mai da seama.Nu mai vrea nimic,e nefericit,nu mai vrea să învețe,vă spune că se blochează oricum și nu o să știe.Nu mai suporta sa i dau sfaturi,să i vorbesc,nu mai mănâncă,nu face nimic ,decât dacă țipă cineva la el.E nevoie de psihiatru??? Suntem disperați.Atmosfera e f tensionată in casa.Recunosc că eu sunt de vina că l am corectat mereu,am făcut temele împreună la mate și fizică,l am certat când s a blocat și i am vorbit urat,că nu și mai dorește nimic și că nu are cum sa intre la liceu ,dacă se blochează.Urla la orice ii spun și nu spune că nu vrea nimic.
Bună, Cecilia!
Spui că băiatul tău are „o emotivitate moștenită”. Uite, emotivitatea nu se moștenește.Cu toții ne naștem ființe emoționale. Modul în care ajungem să ne exprimăm emoțiile ține de maniera în care părinții noștri s-au comportat cu noi și au reacționat la comportamentul nostru în perioada copilăriei. Băiatul tău se comportă așa cum familia sa s-a comportat cu el și mai ales mama. Științific este demonstrat în nenumărate studii impactul emoțional pe care mama îl are asupra copiilor. Iar dacă mama are anumite blocaje emoționale, frici și nu știe cum să le gestioneze pentru că și ea la rândul ei vine cu acest bagaj emoțional neînțeles din propria copilărie, i le va transmite copilului prin reacțiile ei la comportamentul său.
Spui că era un copil cu 10 pe linie. Analizează cât de mult contează pentru tine acest aspect și dacă nu oare acest 10 pe linie îți era cerut și ție de către părinții tăi.
Spui că se blochează. Se retrage în el pentru că nu se simte înțeles. Se dorește ca el să îndeplinească anumite atitudini comportamentale, iar el nu mai vrea pur și simplu. Nu mai vrea să îndeplinească ceea ce i se cere pentru că acum, la 13 ani, trece printr-o etapă interesantă și nouă și pentru el de transformare, de dezvoltare.
Recomandarea este să nu mai mergi cu el la nici un psiholog, psihiatru mai ales că situația s-a înrăutățit din câte scrii.
E normal ca atmosfera să fie tensionată având în vedere că toți cei din casă îl privesc cu scepticism, îndoială, fiind problematic, de neînțeles, nu se ridică la nivelul așteptărilor și așa mai departe.Se simte insuficient de bun, se simte respins, se simte singur, neînțeles și neacceptat de propria familie. Simte că din cauza lui atmosfera este așa cum este. Vă vede pe voi cum vă certași tot mai des din„cauza” lui și se simte și mai vinovat pentru asta.
Sunt multe de spus…
Încercați să îi oferiți încrederea, înțelegerea voastră.
Arătați-i că îl înțelegeți , că ați interpretat nepotrivit comportamentul lui.
Spuneți-i că și părinții greșesc și că și părinții învață să devină părinți. Nimeni nu ne învață asta.
Acceptați-l pentru ceea ce este fără a-i mai spune cât de anormal îi este comportamentul. Comportamentul lui este perfect normal iar reacțiile lui nu sunt altceva decât efectul modului în care nu a fost înțeles până acum.
Spuneți-i cât de mult îl iubiți și arătați-i încrederea voastră în el.
Nu îl mai judecați, criticați, condiționa, învinovăți, acuza, manipula în vreun fel. Dați-i voie să respire și mergeți către el doar cu iubire.
NU încercați să îl schimbați. Va ajuta mult mai mult dacă veți începe voi părinții să vă schimbați modul de abordare.
El la această vârstă are nevoie de susținerea, de încrederea voastră. Va „greși” mult, dar cine nu greșește. Și nu oare cu toții doar din greșeli învățăm?
Spune-ți că este nefericit…oare de ce? Sunt sigură că aveți răspunsul.
Înainte de a merge către el cu reproș, oprește-te și mergi în copilăria ta și observă cine și de ce se comporta cu tine așa cum și tu te comporți cu fiul tău. Ce moștenește fiul tău? Rănile tale emoționale pe care vrei să le dai uitării dar nu poți și încerci prin el să faci asta. Dar rezultatul este cu totul altul. Tu știi lucrurile astea. Nu mai fugi de ele, nu mai le reprima, pentru că, cu cât o vei face, cu atât i le vei crește lui.
Îți doresc dragă mamă, femeie și om minunat să ai încredere în tine și în copilul tău. Doar tu poți opri ceea ce se întâmplă acum. Doar privește către tine, stai cu tine, acceptă ceea ce ai de acceptat din trecutul tău și mergi către copilul tău doar cu acceptare și iubire. Și vei vedea cât de mult se va schimba și cât de mult relația dintre voi doi se va îmbunătăți.
Mulțumiri pentru împărtășire!