Specialiştii susţin că, în jurul vârstei de 8-9 ani… copiii încep să bârfească. Şi le place enorm ceea ce fac. Chiar dacă nu ştiu foarte clar ce fac, plăcerea de a de vorbi despre ceilalţi şi faptul că îşi găsesc companie de bârfă îi face foarte fericiţi.

Tocmai de aceea, aceasta este şi vârsta la care el ar trebui să ştie deja – sau să înceapă să înveţe – că nevoia de a vorbi despre ceilalţi şi despre vieţile lor se numeşte bârfă și nu aduce nimic bun.

Cum îţi înveţi copilul să se ferească de bârfă

„Copiii de 8-9 ani folosesc bârfa pentru a experimenta cât de multă putere și influență au asupra altora”, explică Karin S. Frey, doctor şi profesor asociat de cercetare în domeniul psihologiei educaționale la Universitatea Washington din Seattle. „Și ei o fac într-o încercare de a fi mai populari”.

Intervenţia părintelui este esenţială în această etapă pentru că este momentul decisiv – în care copilul înţelege importanţa cuvintelor şi învaţă să îşi aleagă anturajul şi să cearnă informaţiile false de cele reale.

Iată cum îţi poţi ajuta copilul să se ferească de bârfă

  1. Explică-i că bârfa poate răni oameni

Un studiu realizat de Duke University folosind 60 de perechi de fetiţe de clasa a patra, a constatat că, într-un interval de 15 minute, acestea au bârfit peste 24 de persoane – folosind cuvinte dintre cele mai dure şi jignitoare.

Cum îţi înveţi copilul să se ferească de bârfă

Aşadar, când anturajul devine nociv, datoria părinţilor este aceea de a ajuta copilul să înţeleagă cât de rău pot face cuvintele şi cum pot schimba realitatea despre o anumită persoană. Explică-i copilului cum s-ar simţi dacă ar fi el subiectul bârfei.

Dacă despre el s-ar spune lucruri urâte, care nu sunt adevărate, dacă ar fi nevoit să meargă la şcoală şi să suporte cuvintele şi privirile curioase ale celorlalţi.

Empatia este o metodă excelentă prin care putem ajuta copiii să gestioneze situaţiile nocive, spun psihologii care au realizat studiul.

2. Nimeni nu este în măsură să-i judece pe ceilalţi

Cele mai recente studii au ajuns la concluzia că, adesea, copiii consideră că, în cazul în care spun adevărul despre o persoană… aceea nu se mai numeşte bârfă.

Ba da. Tot bârfă este. În momentul în care copilul începe să vorbească despre un coleg care a luat o notă mică la un test, el a pornit efectul domino. Ceilalţi copii, la vârsta la care curiozitatea este în plină înflorire, se vor alătura discuţiei şi vor transforma o întâmplare banală într-o situaţie neplăcută pentru toată lumea.

copil obositExplică-i copilului că nimeni nu este în măsură să îi judece pe ceilalţi, alegerile, posibilităţile sau problemele lor. O notă mică nu îl face pe un copil inferior, nici nu reprezintă un motiv suficient de puternic pentru a fi înlăturat din grup.

Explică-i, totodată, că poate are multiple motive pentru care a eşuat la test: lipsa timpului petrecut cu părinţii, probleme despre care voi nu ştiţi nimic, lipsa ajutorului, poate trece prin divorţul părinţilor săi.

Niciodată nu putem şti ce se află în spatele eşecului sau succesului cuiva, de aceea nu suntem nici în poziţia din care să putem emite păreri despre ceilalţi.
Iar copilul poate înţelege foarte uşor aceste lucruri apelând la empatie.

3. Învaţă-l să îşi selecteze prietenii

Prietenia adevărată începe încă de la vârste fragede. Dacă nu învăţăm copiii ce înseamnă prietenia, ei se vor alătura oricărui grup în care simt că se vor putea exprima. Şi aşa vor ajunge cu uşurinţă în mijlocul bârfei.

Copilul va avea tendinţa să creadă că va fi mai apreciat, se va integra mai uşor şi va fi mai uşor acceptat dacă va bârfi şi dacă îşi va arăta autoritatea dând dovadă de curaj. Asta se întâmplă, din păcate, în cele mai multe medii şcolare. Copiii gândesc astfel, iar mulţi părinţi sunt părtaşi la acest comportament. Din dorinţa de a-şi vedea copiii integraţi.

fetite la scoalaÎn momentul în care copilul învaţă acasă ce este prietenia adevărată, el nu va mai avea nevoie de validarea celor populari. Îşi va alege grupul potrivit intereselor sale, iar bârfa va începe să dispară din stilul său de viaţă.

Dacă nu la 8-9 ani, atunci când apar primele instincte, atunci bârfa cu greu va fi eliminată din comportament la maturitate. Şi, să recunoaştem, cu toţii cunoaştem cel puţin un bârfitor de care ne ferim cu orice preţ.

4. Pozitivismul şi oprirea răspândirii bârfei

Când a pornit… bârfa nu se mai opreşte. E cel mai uşor şi mai rapid mijloc de transmitere a unei veşti. Dar şi cel mai neplăcut. Psihologii încurajează părinţii să îşi educe copiii să oprească bârfa, cu un simplu Nu mă interesează sau oferirea de vorbe bune despre persoana la adresa căreia este făcută bârfa.

Riscul? Copilul tău va fi eliminat din grup, dar acesta nu poate fi decât un lucru bun, nu? Doar aşa va ajunge în grupurile sănătoase, în care prietenia cântăreşte mai mult decât distracţia pe seama celorlalţi.

Joacă-te împreună cu copilul tău EQ Game pentru a-l ajuta să înțeleagă diferitele tipuri de emoție și pentru a-l determina să evite provocarea celor negative pe care le produc bârfele. Acest joc antrenează copilul din punct de vedere emoțional, iar micuțul ajunge să perceapă din ce în ce mai bine fiecare emoție în parte precum și ce implică acestea.

Ce ar mai trebui să ştii

La vârste fragede, copiii nu cunosc gravitatea unui astfel de comportament. Pentru ei nu înseamnă nimic mai mult decât o distracţie, însă curând vor începe să conştientizeze puterea bârfei şi cu greu se vor dezminţi de aceasta.

E foarte trist să constatăm că, în realitate, bârfa porneşte de acasă, iar copiii doar perpetuează un comportament pe care îl observă în familie. Trebuie să ne alegem cuvintele pe care le folosim atunci când care vorbim despre ceilalţi, exact aşa cum ne alegem hainele într-o zi importantă. Dacă răspândim bine, vom primi bine. Dacă răspândim bârfa, vom putea deveni oricând subiectul ei principal.

Scopul nostru rămâne acela de a ne concentra pe pozitiv şi pe aspectele vieţii care ne ajută să creştem, să evoluăm, să devenim cea mai bună formă a noastră, pentru că doar astfel vom putea creşte copii pe măsura aşteptărilor.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse