Nu vei schimba niciodată lucrurile luptându-te cu realitatea curentă. Ca să schimbi ceva, creează un model nou care să îl facă pe cel vechi să fie demodat. –  Buckminster Fuller

Atunci când ne creștem și ne educăm proprii copii avem oportunități zilnice de a crește și noi la rândul nostru. Uneori, desigur, rămânem blocați. Ne aflăm luptând mereu în aceeași bătălie.

Blocajele ni se întâmplă tuturor și ne țin departe de îndeplinirea visurilor noastre.

Din fericire, suntem puternic motivați de dragostea noastră față de copiii noștri, să mergem mai departe, să căutăm soluții.

La baza blocajelor se află numeroase nuanțe și o istorie personală care a făcut ca acel blocaj să se instaleze în viața noastră.

Ce este mai exact un blocaj emoțional?

Un blocaj emoțional este acea serie de experiențe emoționale repetate care are ca rol să ne oprească să ajungem în aceleași experiențe din nou.

Ce ne oprește să ieșim mai repede din aceste blocaje?

  • frica de necunoscut
  • frica de a pierde controlul
  • lipsa de curaj
  • teama de asumare

Ce putem face pentru a ieși din vechile tipare?

Ca să ieșim din starea de blocaj e necesar să ne schimbăm cu totul modul în care abordăm problema și să o înțelegem la un nou nivel.

Dacă vom încerca să rezolvăm problemele fără să schimbăm ceva în modul în care privim lumea și pe noi înșine, eșecul este garantat. Nu vom reuși decât să adâncim starea de nemulțumire și deprimare.

E ca și cum am folosi o hartă să ajungem la un punct stabilit, dar harta pe care o folosim nu mai este de actualitate.

Cum putem să ne ajutăm copiii să iasă din vechile tipare?

Copiii învața foarte ușor atâta timp cât sunt conectați cu noi zilnic. Dacă ne dorim ca ei să iasă din acest cerc vicios al tiparelor negative, atunci este nevoie să le fim alături.

Repetându-le în fiecare zi ce au de făcut și având răbdare cu ei putem reuși.

Ce nu putem face însă, este să-i obligăm să facă schimbarea. Există posibilitatea ca al tău copil să opună rezitență schimbării. Nu insista!

Atunci când copiii se simt obligați să facă anumite lucruri opun rezistență și mai mare. Iar acest proces devine tot mai greu de înfăptuit.

Deoarece suntem modelul copiilor noștri, schimbarea trebuie să înceapă cu noi. Dacă ai noștri copii văd aceste schimbări în noi, cu timpul le vor face și ei.

Iată 5 idei care pot ajuta să ieși dintr-un tipar negativ în care te simți blocat:

1. Întreabă-te când a apărut sau observă din ce stări/situații provine acel tipar

Vei descoperi că la baza acestui tipar stau mai multe experiențe, adunate de-a lungul timpului. Poți face o listă cu acele evenimente și astfel poți urmări în ce fel încă se mai manifestă în viața ta acele emoții și sub ce formă.

2. Observă ce încerci să eviți prin acest tipar

Fii atent/ă la tine! Gândește-te ce îți propui conștient de fiecare dată să faci și nu reușești. Vezi ce motive invoci ca să nu ajungi acolo. Care sunt scuzele pe care ți le găsești. Poate fi ceva de genul:

  • E greu să fii părinte.
  • Atunci când ești părinte trebuie să te sacrifici.
  • Nu poți avea și carieră și copii fericiți.
  • Am prea puțin timp să le fac pe toate.
  • etc

Observă unde nu vrea subconștientul tău să ajungi.

3. Schimbă-ți starea atunci când vezi că tiparul începe să se manifeste

Mulți dintre noi avem impresia că nu putem schimba un tipar format în ani de zile doar schimbându-ne starea. Vestea bună este că atunci când intervenim conștient, ne reprogramăm aceste tipare într-un timp mult mai scurt decât s-au format.

4. Ai răbare cu tine și cu copiii tăi în acest proces

Pe măsură ce îți asumi această schimbare vei observa că unele cicluri emoționale se calmează pe moment, dar revin când nu te aștepți. Nu intra în panică! E absolut normal! Sunt tipare formate în ani de zile și e nevoie să lucrezi zilnic cu tine pentru a vedea schimbări pe termen lung.

Cu fiecare zi în care lucrezi cu tine, va fi din ce în ce mai bine.

5. Pune-ți întrebări zilnic

  • Ce îmi doresc să fac?
  • In ce direcţie aş vrea să pornesc?
  • Ce mi-ar plăcea să fac?
  • Ce mă face fericit/ă?
  • Ce se întâmplă dacă nu reuşesc?
  • Care ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?
  • Cred că merit să primesc ceea ce îmi doresc pentru mine şi familia mea?

Ce credem noi despre noi înșine și despre ce merităm, este ceea ce Universul ne va oferi. Dacă tu crezi că nu meriţi, Universul nu te va contrazice.

Atunci când simţim că nu merităm, nu vom găsi nici motivaţia necesară pentru a face schimbările de care avem nevoie.

Una dintre cele mai mari rezistenţe la schimbare este dată de acestă credinţă limitativă, că nu merităm.

6. Practică zilnic recunoștința

Transformă-ți așteptările în apreciere, iar lumea se va schimba imediat. (Tony Robbins)

Atunci când privim lucrurile din perspectiva recunoştinţei, totul ne apare într-o lumină diferită. Așa ajungem să ne înţelegem altfel experienţele. Întreaga noastră viaţă devine practic o singură experienţă, cea transformării de sine.

Citește în acest articol mai multe despre beneficiile practicării recunoştinţei în viața de părinte.

7. Caută soluții în așa fel să câștigi și tu și copii tăi

Uneori ne simțim blocați în aceleași situații, stări, emoții pentru că presupunem că doar noi trebuie să avem dreptate și că ai noștri copii greșesc.

Odată ce încetăm să ne mai facem copii să se simtă vinovați și încercăm să găsim o soluție care funcționează pentru toată lumea, viața noastră va arăta altfel.

Așadar, cel mai bun mod de a transforma un tipar negativ în unul pozitiv este de a ne conecta mai mult cu noi și cu copiii noștri.

Cum? Prin empatie, râs, joc și multe îmbrățișări.

Citește mai multe despre cum putem fi cât mai conectați cu copiii noștri și ce activități putem face zilnic împreună pentru a avea o relație minunată cu ei în cartea ”Copilul tău este un geniu!” scrisă de Florin Alexandru în colaborare cu prof. Florian Colceag (”antrenorul de genii”):

Ce faci când tu și copilul tău sunteți blocați într-un tipar negativ? 3

Nu vei găsi niciodată un moment mai potrivit pentru schimbare decât momentul prezent. Începe azi schimbarea pe care ți-o dorești de atâta timp!

Îți doresc mult succes în acest proces care îți va aduce o viață împlinitoare atât ție cât și copiilor tăi!

 

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse