Atunci când devenim părinți și nu numai, avem nevoie să fim sinceri cu sentimentele noastre și cu noi înșine! Cu cât ne observăm emoțiile pe măsură ce ele apar, cu atât ne putem asuma responsabilitatea și le putem gestiona mai repede și mai ușor.

Fiecare dintre noi simțim furie față de copiii noștri măcar o dată,  în viața noastră de părinți.

Dar a fi sincer cu noi înșine și a ne recunoaște emoțiile NU înseamnă să „dăm vina pe copiii noștri” pentru suferințele noastre.

Așadar evită să iei decizii sau să pui limite atunci când ești furios. Aceste decizii sau limite pot fi în detrimentul copiilor tăi. Încearcă să te liniștești, deoarece e posibil ca în aceste momente să spui ceva nepotrivit sau dureros. Ceva ce vei regreta mai târziu.

Ce înseamnă să fim sinceri cu noi înșine?

Mulți dintre noi credem că „a fi autentic” înseamnă a spune sau a arăta celorlalți cât de furioși suntem. De fapt, exprimarea furiei față de alte persoane doar întărește furia noastră.

Furia ne arată că în interiorul nostru este o urgență.

Acest lucru declanșează fenomenul de „luptă sau de fugi” – ceea ce face ca cealaltă persoană să semene cu inamicul. Prin urmare, este aproape imposibil să îți înveți copilul ceva în mod productiv atunci când ești supărat.

Ce faci atunci când ești furios, trist, irascibil, etc?

Atunci când ești foarte furios, irascibil, etc imaginează-ți ca ceea ce faci tu este versiunea adultă a unui tantrum.

Desigur, e posibil ca ai noștri copii să ne declanșeze stări de furie! Dar adevărul este că acestea sunt propriile noastre sentimente. Ele nu sunt cauzate de copilul nostru, sunt cauzate de propriile concluzii („M-a mințit … Cum îndrăznește să mintă la vârsta asta … … Dacă mai continuăm așa va fi o mincinoasă!”)

Nu putem alege întotdeauna ce sentimente să avem, dar suntem întotdeauna responsabili pentru modul în care le gestionăm.

Părintii care doar reactionează în functie de un comportament nu se gândesc la importanța vitală a acestei baze de afectiune în educatia copilului.

Fără această temelie de iubire în final copilul va avea o atitudine de resentiment si de răzvrătire față de părinte.  chiar dacă nu se va manifesta decât în adolescență.

Atunci când simți că emoțiile te copleșesc întreabă-te:

• Ce mă face atât de furios/furioasă, trist/ă, etc?
• De ce mă simt rănit/ă?
• De ce mi-e frica?
• De ce mă simt neputincios/neputincioasă?
• Ce pot face pentru a avea grijă mai bine de mine?
• Cum pot aborda într-un mod constructiv sursa reală a acestor emoții?

Atunci când copilul îsi observă părintele exprimându-și emotiile negative, învață că acestea pot fi controlate, indiferent cât de greu ar fi.  În acest fel înțelege că echilibrul poate fi dobândit din nou.

Acest lucru înseamnă că părintele nu se lasă coplesit de disperare sau că nu are un comportament violent din cauza furiei pe care o resimte.

Atunci când ne ascundem de copii emoțiile pe are le trăim, acestia vor înțelege că astfel de emoții nu sunt acceptate.  astfel ei vor încerca să le reprime la rândul lor.

Reprimarea emotiilor

Ne consumă din energie si ne afectează relatiile cu cei din jur. Mai mult decât atât, dacă nu ne gestionam emotiile pe care le simtim, nu le putem folosi pentru a ne ghida către decizii care să ne ajute să ne adaptăm mai bine.

Atunci când îti ascunzi emotiile, este foarte posibil ca al tău copil să te perceapă ca distrat, neinteresat sau indiferent. Acest lucru se întâmplă deoarece capacitatea de conectare emotională cu propriul copil scade atunci când încerci să îți ascunzi propriile emotii.

Cercetătorii susțin că este foarte important să arătăm copiilor autenticitatea emotiilor noastre. Iar atunci când afișăm emotii pe care nu le trăim cu adevarat, îi facem să devină confuzi.

Baza unei iubiri neconditionate

Constituie decorul pentru tot ceea ce urmează în viața copilului. Primele impresii ale copilului asupra lumii sunt percepute la nivelul sentimentelor cu mult înainte ca el sau părintii să detină controlul asupra comportamentului lui.

Starea emotionala a copilului determină felul în care percepe lumea, părintii, familia si pe sine.

Educatia emotională începe acasă

Părintii sunt primul model pe care îl au copiii. Dacă aceștia știu să îsi recunoască emotiile, să le numeasca si să le discute, și copiii lor vor învăta să facă aceste lucruri.