Copilul tău e permanent în căutare de atenție? Iată ce e de făcut!

Copiii permanent în căutare de atenție

Știi când copilul te trage de fustă, scrie pe pereți sau se trântește pe jos și se găsește cineva (bunica, vecina, vreun trecator sau chiar partenerul) care-ți zice “Lasă-l, dragă, nu vezi că vrea doar atenție?!”?

Și dacă am înlocui termenul de “căutator de atenție” cu “căutător de conectare”?

Atenția înseamnă conectare pentru copil. Copiii au nevoie de atenție precum plantele🌱 au nevoie de soare și apă.

Acești copii nu sunt copii răi, răsfățați, obraznici sau alte etichete negative, ci doar caută conectarea cu persoanele cele mai importante dn viața lor și au o nevoie esențială neîmplinită: atenția și iubirea.

Copilul învață din experiență cum să-ți atragă atenția

Prin încercare și eroare, pe măsură ce cresc, copiii înțeleg ce le atrage atenția adulților și ce-i îndepărtează.
Pentru că cei mici sunt dependenți de noi, fac orice pentru a obține dragostea și hrana emoțională (atenția) de care au nevoie.

Totuși, când copiii nu primesc un răspuns consistent și constant la semnalele lor, devin disperați.
Teama de abandon amenință supraviețuirea fizică și emoțională a copilului. Din lipsa de suficientă interacțiune pozitivă, copilul va dezvolta tactici negative pentru a atrage atenția adulților.

Ne spunem că noi le oferim copiilor timpul și atenția noastră din plin dar este șocant să aflăm că în medie, un copil primește 3,5 minute pe zi de atenție neîntreruptă individuală de la părinții lui.

În astfel de cazuri, copilul nu are nevoie de mai multă disciplină ci părinții au nevoie să-și rearanjeze prioritățile.

Cum să răspundem acestor comportamente de atragere a atenției

1. Găsește motivul din spatele comportamentului.

Comportamentul este un mesaj, o comunicare către noi, cu cât reușim să înțelegem acest lucru mai repede, cu atât vom reuși să răspundem nevoilor reale ale copilului mai ușor și să intrăm în conflict mai rar.

2. Oferă-i timpul tău.

Copilul tău e permanent în căutare de atenție? Iată ce e de făcut! 1
Cum spuneam și mai devreme, media de atenție neîntreruptă individuală pe care o primește un copil de la părinte este de 3.5 minute. Doi părinți, 7 minute. Putem să fim de acord că este extrem de puțin, nu?
Soluția despre care am mai vorbit este petrecerea unui timpul special, în care să-i acordăm atenție 100% copilului.
E evident că nu putem petrece ore în șir 100% conectați la copii și nu asta este nevoia lor ci să petrecem 15-30 de minute de timp special cu ei, timp de joacă și conectare, fără întreruperi, fără distrageri, fără dojeni, doar conectare profundă, prin joc, ascultare și atenție pozitivă. Este de preferat ca aceste minute de timp special să se realizeze zilnic sau măcar o dată la 2 zile și să se facă individual, cu fiecare copil în parte, în condițiile în care aveți mai mulți copii.

3. Dă-i timp și spațiu pentru joaca liberă.

Ideea centrală este că un copil care este suprastimulat, cu un program rigid și încărcat, eventual care este și impus, căruia nu i se dau opțiuni de a alege sau de a refuza o anumită activitate, se va răzvrăti împotriva acestei lipse de timp liber, de libertate, prin comportamente negative.

4. Concentrează-te pe comportamentele pozitive.

Sau, cu alte cuvinte, surprinde-l când e bun mai degrabă decât când face lucruri cu care nu ești de acord. Caută ocaziile în care poți să faci o remarcă pozitivă, când poți să-I lauzi (în mod real, concret și specific nu laude goale) și să-i apreciezi eforturile, strădania, realizarea sau măcar intenția.

5. La fel de important este ca tu, ca părinte, să-l vorbești de bine pe copil celor din jur.

Cât de des nu auzim părinți care se plâng de copiii lor altor părinți, bunicilor sau învățătoarei, eventual și cu el prin zonă? Copiii au nevoie să știe că îi apreciem și că îi vedem cu adevărat nu că au un polițist în jur care vrea doar să-i amendeze când greșesc.

6. Folosește des cuvintele de apeciere și de încurajare.

Pentru a înțelege potențialul imens al cuvintelor noastre și al modului în care lăudăm pentru cultivarea unei mentalități de învingător sau de învins, citește mai multe aici.
Un copil care are constant nevoia de a fi văzut și auzit, este un copil nesigur pe el, cu o încredere în sine șubredă sau slăbită. Acest lucru ne indică unde e nevoie să lucrăm, cu jocuri și activități, cuvinte și atitudini care să-i construiască încrederea în sine.

7. Rezistă tentației de a oferi atenție negativă.

Cu alte cuvinte, când vezi că al tău copil se poartă irațional/ nepotrivit, rezistă tentației de a-l certa, a țipa, a-l cicăli sau a ține morală. Reacțiile negative nu vor face altceva decât să întrețină ciclul interacțiunilor negative. Folosește limitele ferme dar blânde pentru a opri comportamentul, fără a acorda atenție negativă.

8. Renunță la vinovăție.

Trebuie să fim conștienți că nu suntem vinovați de tot ce face copilul așa cum nu suntem responsabili de toate reușitele lui. Lumea îi judecă foarte mult pe părinți și e foarte greu să faci față presiunii sociale când copilul tău face o criză sau se tăvălește pe jos într-un magazin, dar părerea lor nu e responsabilitatea ta.
Nu reacționa împins de presiunea momentului că veți face mai rău și copilului și relației voastre. Mai degrabă, întoarce-te la regulile de bază, asigură-l pe copil că e în siguranță, iubit și înțeles și căută cauza comportamentului.

Cum comportamentul părinților întreține acest circ vicios

fetita trista

Adesea părinții se plâng că în ciuda aplicării diverselor metode pozitive și benefice pentru a nu încuraja comportamentele nepotrivite de căutare a atenției, situația persistă.
Una din cauze poate fi că adesea nu-i lăsăm să descarce emoțiile grele. Fie prin plâns sau râs.
Un copil care are nevoie de atenția ta constantă îți arată că are emoții înghețate/nedescărcate. Un copil de 4, 6 sau 12 ani nu are nevoie de atenția ta pe loc, mereu.
Evident, lucrurile stau diferit pentru copii mici de câțiva ani. Bebelușii și copii mici sunt complet dependenți de noi și se bazează pe noi să le îndeplinim nevoile.
Să revenim la emoțiile neconsumate. Doar pentru că ai noștri copii nu știu să ne spună asta sau să ne-o arate, nu înseamnă că nu există. Dimpotrivă, ele se adună și persistă până au ocazia să fie exprimate, și asta poate presupune plâns sau crize de furie, și vor fi cu adevărat vindecate în momentul în care cineva îl ascultă și îl înțelege cu adevărat.
Limita este un pretext pentru copil de a protesta, a se împotrivi, a plânge și a face un tantrum. Acesta este chiar vindecător.
Aici e nevoie ca noi să fim buni detectivi și să ne dăm seama când copiii au nevoie să se descarce, și atunci să punem o limită cu blândețe și să ne ținem de ea.

Ascultarea profundă ca instrument de descărcare emoțională

De câte ori copilul nostru are o problemă, avem instinctiv tendinţa de a vrea să reparăm, să găsim soluţii, să facem lucrurile mai bune pentru copil. Prin practicarea ascultării profunde vom depăşi dorinţa de a remedia noi înşine problema (care e contraproductivă copilului) şi vom dobândi încredere în capacitatea copilului de a-şi reveni şi de a-şi rezolva singur problemele.
Acesta este un remediu eficient când copilul plânge (şi va trebui să-ţi înfrânezi dorinţa de a-l opri), are o criză de furie ori se confruntă cu o frică iraţională.
Paşi concreţi pentru practicarea ascultării profunde, instrument preluat din Hand in hand Parenting:
  • apropie-te şi priveşte-l în ochi;
  • oprește comportamentul agresiv;
  • N-o lua personal, nu încerca să raţionezi cu copilul, centrul lui de comandă este preluat de partea emoţională, nu de cea raţională;
  • Vorbeşte cu blândeţe şi cât mai puţin, doar pentru a-i transmite copilului că e în siguranţă: „Îmi pare rău că-ţi este atât de greu”, „Sunt aici pentru tine”;
  • Oferă-i siguranţă (prin cuvinte şi gesturi blânde) dar asigură-te că şi tu eşti în siguranţă. În mijlocul unei crize de nervi ai putea deveni ţinta loviturilor, ţine-i mâinile sau picioarele cu blândeţe, împiedicând agresivitatea să escaladeze;
  • Lasă-l pe el să decidă când a terminat. Unele crize de plâns pot dura 5 minute, altele 50.

Încă un lucru

Viața părinților este adesea copleșitoare, plină de emoții intense la extrem, de la bucurie, recunoștință sau exaltare până la neliniște, iritabilitate, furie sau chiar disperare. Pe măsură ce prioritizăm relația de iubire și încredere dintre noi și copii, vom reuși să navigăm mai ușor pe această mare învolburată, și să simțim, la finalul zilei, că facem o treabă minunată.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes