„Bravo, deşteptul mamei!” Sau cum lauda mai mult strică!

Ne vine foarte natural nouă, părinţilor, să ne apreciem copiii, să-i lăudăm! Şi simţim nevoia să o repetăm zilnic, de 2, de 5, de 9, poate de 20 de ori pe zi cât de frumoşi, deştepţi, speciali şi deosebiţi sunt ei. Şi care ar fi problema cu asta?

Este purul adevăr: pentru fiecare părinte în parte copilul lui este cel mai grozav copil din lume, o comoară veritabilă care trebuie scoasă la lumină şi crescută (de către părinte, evident).

Iar cuvintele ne sunt la îndemână, chiar ne ies din gură mai iute ca gândul: „Bravo!”, „Ce deştept eşti!”, „Eşti un geniu”, „Waw, sunt impresionată”, „Te-ai descurcat de minune” şi alte zeci de afirmaţii laudative cu care simţim că îl încurajăm pe copil, că îi creştem încrederea în sine. Că-i dăm aripi, ce să mai!

Modul în care lăudăm creează sistemul de valori şi de ghidaj în viaţă

Trei decenii de cercetări întreprinse de psihologul Carol S. Dweck, de la Stanford University, demonstrază că lăudarea inteligenţei produce, mai degrabă, efecte de stagnare şi nu de evoluţie.

Dacă sunt lăudaţi constant şi li se spune mereu că s-au născut inteligenţi, talentaţi sau dotaţi, copiii dezvoltă ceea ce se numeşte „gândire fixă” (inteligenţa este deja acolo, nu trebuie să depui efort să obţii ceva ce ai deja).

În schimb, copiii cărora li se spune că inteligenţa lor – ca şi orice altă trăsătură sau abilitate – se poate dezvolta prin muncă şi educaţie, dobândesc o „gândire evolutivă”.

Dweck şi colegii săi au făcut câteva studii interesante ai căror subiecţi au fost elevii de clasa a V-a, pentru a arăta ce efect au laudele asupra performanţelor şcolare. Elevii au fost împărţiţi în grupuri, au primit sarcini specifice şi apoi au fost lăudaţi în mod diferit pentru munca depusă.

Rezultate

Primul grup a primit aprecieri de genul: „Sigur eşti deştept, dacă ai rezolvat aceste probleme” iar celui de-al doilea grup i s-a spus „Sigur ai lucrat din greu, dacă ai rezolvat aceste probleme”.

În următorul studiu, elevilor li s-a cerut să spună ce cred ei că este inteligenţa. Cei care au fost lăudaţi pentru deşteptăciune consideră că inteligenţa este o trăsătură înnăscută, fixă în timp ce elevii care au fost lăudaţi pentru efort cred că aceasta este ceva ce se poate dezvolta prin muncă.

Apoi elevilor li s-a cerut să aleagă dacă vor să ducă la îndeplinire o sarcină uşoară sau una dificilă. Cei care au fost lăudaţi pentru inteligenţa lor au preferat să rezolve problema mai uşoară, aşteptându-se să obţină un rezultat perfect.

Cel de-al doilea grup a ales problema mai provocatoare care le oferea oportunitatea de a învăţa. În final, toţi elevii au primit o sarcină complicată.

Copiii cu gândirea fixă (grupul 1) şi-au pierdut încrederea şi plăcerea imediat ce s-au lovit de nişte greutăţi în rezolvarea problemei. Pentru ei, succesul înseamnă să fie deştepţi în mod natural iar efortul presupune lipsa inteligenţei.

Pe de altă parte, copiii cu gândire evolutivă nu şi-au pierdut încrederea şi erau nerăbdători să încerce să rezolve problema. Grupul cu gândire evolutivă şi-a îmbunătăţit rezultatele cu fiecare test, deşi gradul de dificultate a crescut.

Şi mai interesant este modul în care s-au autoapreciat cele două grupuri: primii şi-au supraevaluat rezultatele în 40% din cazuri (imaginea lor de sine era stâns legată de rezultatele obţinte, încât refuzau să admită greşeala) în timp ce al doilea grup şi-a evaluat incorect rezultatele doar cu 10 procente.

A devenit astfel evident că lăudarea inteligenţei nu le-a oferit elevilor motivarea şi rezilienţa esenţiale pentru a obţine succesul, dar le poate da, în schimb, o gândire fixă şi vulnerabilă, în timp ce lăudarea efortului şi a acţiunii întăreşte motivaţia şi rezilienţa.

Alte capcane ale laudei

Lauda goală nici nu este adesea despre copii! Haideţi să vedem cum se traduce „Sunt mândră de tine!”, în mintea unui copil. „Mama a fost mândră pentru că am făcut cutare lucru. Deci ca să obţin mai multe laude – care mă fac bucuros – trebuie să fac mai multe astfel de lucruri ca să primesc şi mai multe laude.”

Când avem un copil mic chiar ne dorim ca el să găsească plăcere în a face lucruri pe care le considerăm bune. Dar ce se întâmplă cu ceea ce îşi doreşte copilul cu adevărat, ce simte sau crede el?

Lucrurile acestea se pierd în dorinţa de a plăcea şi a fi apreciat iar focusul se mută din interior (motivaţia intrinsecă) la exterior (motivaţia exterioară: să fac plăcere, să primesc laude, să simt că aparţin, etc.). Iar acest lucru poate fi chiar periculos când copilul creşte şi încearcă să facă pe plac găştii şi celor din jur, pentru a se integra şi a fi popular.

Există chiar pericolul ca, la maturitate, copilul excesiv lăudat să devină un people pleaser.

O altă capcană a laudei este dependenţa copilului de aceasta. Tuturor ne place să ne simţim apreciaţi şi importanţi însă putem deveni dependenţi de laudă şi, ca orice dependenţă, vom simţi satisfacţie doar primind din ce în ce mai multă.

Iar în absenţa ei, copilul începe să gândească în termeni de efort pentru recompensă (verbală), cu alte cuvinte „mie ce-mi iese din asta?”.

Soluţii practice pentru încurajarea constructivă

Soluţia pentru a-i face pe copii să se simtă apreciaţi, să le creştem încrederea în sine şi să încurajăm perseverenţa, angajarea şi gândirea evolutivă este încurajarea. Haideţi să vedem cum putem transforma o laudă goală într-o încurajare constructivă.

„Bravo, deşteptul mamei!” Sau cum lauda mai mult strică! 1

  • Lăudaţi procesul, atenţia, cooperarea, efortul şi perseverenţa. De exemplu, când al tău copil vine cu un desen la tine, în loc de Bravo, eşti un adevărat artist!, poţi spune Ce viziune interesantă! Se vede că te-ai gândit mult şi ai muncit la el!
  • Întoarce discuţia către copil şi părerea lui despre realizarea sa. Dar tu ce crezi/simţi/gândeşti despre desen?
  • Fă referire la acţiune. Ce anume ai vrut să desenezi/ să reprezinţi?
  • Doar descrie ceea ce vezi, fără judecată: Văd că ai desenat o casă, un pom şi un soare luminos, aşa e? Uneori veţi fi surprinşi asupra viziunii micului artist; putem lua exemplul grăitor din „Micul prinţ” (de Antoine de Saint-Exupery), când acesta a desenat un şarpe Boa care mâncare un elefant, iar toţii adulţii îi spuneau că e o pălărie.
  • Când face un lucru repede şi cu uşurinţă, nu lăuda. Poţi să-i spui, în schimb: Îmi pare rău că ţi-am irosit timpul cu ceva uşor! Hai să facem ceva pe măsura ta, mai dificil, că văd că poţi!
  • Spune pur şi simplu Mulţumesc.

Abonează-te la newsletterul roboțelului de Messenger Tikaboo printr-un un simplu click aici, și primești automat un infografic pe care îl poți descarca și chiar printa (dacă vrei) cu 3 metode și exemple concrete pe care le poți folosi pentru a-l încuraja constructiv.În plus, în viitor, îți vom trimite și alte materiale utile pentru familia ta.

Încurajările autentice

Nu uita aceste sugestii când te aşezi lângă copilul tău pentru a-l ajuta la teme, a citi o poveste ori, pur şi simplu, a vă juca împreună. Şi dacă vrei ca joaca împreună să se traducă în mai multă încredere în el, dezvoltare armonioasă plus timp de calitate petrecut împreună, trebuie doar să urmezi activităţile şi jocurile din cartea „Copilul tău este un geniu”!

Aprecierea verbală este esenţială pentru încurajarea copilului, pentru a-i dezvolta stima de sine şi încrederea în forţele proprii, dar haideţi să scăpăm de Bravo, ce deştept eşti! Și să ne concentrăm pe încurajări autentice care dezvoltă gândirea evolutivă, atât de utilă în toate aspectele vieţii, de la carieră până la relaţii.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has One Comment

  1. Andreea Ion

    Articolul îmi place, e realist. Sunt de acord cu aprecierile, atâta vreme cât sunt realiste și nu exagerate, si atât timp cât acestea surprind nu doar subiectul sau produsul cat mai ales calea de ajunge la produs (efortul, răbdarea, inițiativa, proactivitate, empatia etc.) Lauda ar tb sa surprindă procesul in care se angajează copilul. Însă din apreciere, mai ales cea care vine de la parinti, cred că un copil își face aripi.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes