Oare joaca cu arme de jucărie promovează agresivitatea printre copii?

Joaca cu armele.

Totul devine o armă cu el. Am stabilit cu copiii mei că nu cumpărăm pistoale de jucărie sau orice alte arme, punct. Au crescut fără să se uite la televizor așa că sunt uimită: de unde vine chestia asta? Copiii mei „omoară” oameni în mod regulat! Și toți ceilalți părinți de băieți spun că așa fac băieții, că este normal, că trag în oamenii pe care-i iubesc. Asta mă înnebunește.

Am primit acest mesaj de la o mămică îngrijorată a unui băiețel de 4 ani și, cu siguranță, sunt mulți părinți care se întreabă dacă este cazul să-și facă probleme privind joaca agresivă ce implică pistoale, puști, mitraliere sau orice armă de jucărie.

Există vreo legătură între zecile și sutele de arme de jucărie care inundă magazinele, joaca cu ele și agresivitatea dintre copii, violența sau tragicele evenimente din școlile de peste ocean?

Joaca simbolică în perioada preșcolară

Joaca cu arme, de-a războiul, cu pistoale, mitraliere, săbii sau bombe este o joacă simbolică  (fantasy play în original) care nu se deosebește cu nimic de oricare alt joc simbolic.

Fie că se joacă de-a pirații, supereroii, de-a mama și tata, de-a doctorul sau profesoara, toate acestea sunt porniri normale, de explorare a lumii care vin ca niște impulsuri interioare, potrivite vârstei preșcolare și care nu au alt substrat. Aceste afirmații sunt susținute de numeroși specialiști în educația și psihologia copilului, precum Dr. Michael Thompson – binecunoscutul autor al cărții „Crescându-l pe Cain” sau psihologul Lawrence J. Cohen, autorul.

Ce se întâmplă dacă interzicem această joacă?

Eu, pesonal, m-am jurat că n-o să-i cumpăr băiatului meu pistoale și puști de jucărie și chiar am reușit să fac asta. Dar a primit la un moment dat, după 4 ani , și am văzut că nu are o atracție deosebită să se joace cu ele mai puțin … dacă am o reacție vehementă.

Când ni se suprimă o dorință, când ni se interzice să dăm curs unui lucru pe care simțim să-l facem (și care nu rănește pe nimeni și nu distruge lucruri) ne simțim oprimați, neînțeleși, neacceptați.

Mai mult, noi ne temem că cei mici vor deveni agresivi dacă se joacă cu arme de jucărie dar interzicând modul lor de joacă, ei se vor simți răi, vor simți că ceea ce vor ei este ceva greșit, nepotrivit deci rău.

Care este teama părinților?

Teama noastră cea mai mare este că această joacă va duce la agresivitate sau chiar violență, când copilul va deveni adult.

Este o temere destul de des întâlnită și asta era și în capul meu când mi-am promis că nu-i voi cumpăra băiatului vreo armă de jucărie.

Dar apoi l-am văzut și pe el și pe alți copii cum au tendința de a se lupta, din joacă nu ca o cruzime sau cu furie și cum, fac arme din orice – de la deget, un băț, piese lego, orice au la îndemână. Apoi mi-am amintit cum mă jucam cu săbiile cu fratele meu și cu alți copii și ce adevărate bombardamente plănuiam și sunt convinsă că foarte mulți dintre voi aveți astfel de amintiri, despre jocuri inocente ale copilăriei.

Concluzia mea dar și a specialiștilor mai sus menționați este că joaca cu armele de jucărie nu promovează violența. Mai degrabă e adevărat opusul.

Cei care nu sunt înțeleși, nu sunt acceptați, își reprimă dorințele și emoțiile, au cele mai multe șanse să aibă ieșiri violente pentru că nu știu cum să gestioneze toate acele emoții. Pe de altă parte, semnele de violență sunt cruzimea față de animale, izolarea și comportamentul anti-social și faptul că se simt neînțeleși, nicidecum o joacă în fantezie.

Și încă ceva: copiii nu confundă realitatea cu jocul, ei știu că degetul îndreptat spre tine ca un pistol nu e adevărat așa cum știu că, dacă te alături jocului lor și cazi pe jos răpus de glonț, nu ai murit cu adevărat ci te prefaci.

Pentru siguranța voastră e nevoie de reguli

Pornind de la regula de aur e ok dacă nu rănește pe nimeni și nu distruge lucruri, fiecare poate adăuga alte reguli pentru a se simți în siguranță, atât adultul cât și copiii.

Puteți să stabiliți unde e permis și unde nu să se joace, cu pistoale nu și cu săbii da (sunt doar exemple), să întrebe înainte de a îndrepta arma către cineva, să nu țintească în zona capului și așa mai departe.

Dacă permitem joaca de orice fel nu înseamnă că nu avem reguli și limite care să ne țină în siguranță.

În funcție de sex, mamele și tații tind să reacționeze diferit față de acest subiect.

Majoritatea tațior cu care am vorbit au fost mai relaxați și au considerat acest tip de joacă o etapă trecătoare aducândi-și aminte de numeroasele jocuri războinice din propriile copilării.

Dragi mame, știu că noi suntem pacifiste și mai anxioase, dar haideți să nu vedem pericole în tot ce fac cei mici, și să nu îngrădim joaca doar pentru că noi, ca fete nu am experimentat un asemenea impuls.

Putere, cooperare și imaginație

În această joacă, copiii își îmbogățesc imaginația, se simt puternici și simt că dețin frâiele propriilor destine și încearcă să înțeleagă mortalitatea.

Mai mult, conform psihologului Lawrence J. Cohen, acest tip de joacă poate îmbunătăți empatia: „Unde sunt băieți buni, sunt și băieți răi, avem relații, loialitate și oportunitatea de a ajuta un prieten aflat la ananghie”.

 

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has 2 Comments

  1. Gavril Ana

    Si atunci oare de ce părinții sunt adesea îndemnați să ofere copiilor jocuri de inteligență, jocuri de socializare, jocuri de logică și multe altele de felul acesta? Și atunci de la varstele mici predarea la gradinițe se realizează preponderent prin jocuri? Oare nu acesta este modul prin care copii invață? prin joacă ei deprind abilități pentru a trăi mai târziu ca și adulți. Repetând o acțiune de mai multe ori, oare nu crează acesta un mecanism cognitiv, apoi o informație și în final un comportament? Dacă copii nu învață prin jocuri atunci prin ce modalități învață? Sincer… Da există cazuri când copilul joacă jocuri violente 1 dată, de două ori, poate chiar de mai multe ori… așa să vadă despre ce este jocul și poate apoi părintele să îi îndrepte atenția spre altceva mai constructiv și jocurile violente nu devin un obicei. Dar dacă jocul agresiv este jucat suficient cât să formeze trasee neuronale… copilul învață multe de acolo și cred că știți ce învață, agresivitate. Da sunt unele studii realizate, însă există multe alte studii care arată ca jocurile agresive sunt premergătoare tulburărilor de personalitate și poate și mai mult de atât. Ceea ce astăzi pare o joacă, mâine va determina caracterul copilului!

    1. Anamaria Chiș

      Buna ziua,
      Dupa cum ati putut observa si in articol este specificat faptul ca noi ca si parinti ne ajutam copiii sa se dezvolte, sau sa experimenteze, dar avem totodata reguli bine stabilite. Nu e specificat in articol ca jocul cu armele sa fie un joc incurajat sau sa devina joc de baza, ci s-a explicat ca e o normalitate pe care daca o tratam ca atare, pe care daca o luam drept joaca nu avem de ce sa ne facem griji.

      Copiii devin violenti daca in familie sau in acel mediu in care copilul petrece cel mai mult timp exista violenta de orice fel. Daca noi ca parinti discutam cu ai nostri copii, daca ii ajuta sa-si dezolte inteligenta emotionala in timp ei devin persoane echilibrate care stiu sa gestioneze emotiile, situatiile in asa fel incat sa nu mai ajunga la violenta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes