Exemplul personal

I-ai arătat de câteva ori cum să-și lege șireturile și ți-a zâmbit, zicând apoi că știe. Acum zice că se încalță singur, însă te cheamă de fiecare dată pe tine „Eu nu pot, mami! Tu știi mai bine …”

Te gândești că e încă mic și că are nevoie de ajutorul tău în absolut orice situație.

E corect, dar să-i oferi sprijin nu înseamnă neapărat să faci totul în locul său doar pentru că așa terminați treburile mai repede.

Este foarte important să ai grijă ca cel mic să-și cultive încrederea în forțele proprii, ca mai târziu să fie capabil să-și asume responsabilități.

Încredere de sine reprezintă elementul principal în formarea independeţei copilului, iar mama şi tata trebuie să creeze un mediu propice pentru ca cel mic să-şi exprime dorinţele, sentimentele şi să-şi demonstreze capacităţile ori priceperile într-un mod sănătos.

Dacă nu îi vei da deloc ocazia să prea iniţiativa în anumite situaţii, s-ar putea ca cel mic să dezvolte un soi de nesiguranţă în acţiunile sale şi să transfere luarea deciziilor către dumnevoastră, nu doar acum în perioada preşcolară, ci şi mai târziu în adolscenţă sau chiar la maturitate.

Prin exemplul personal le cultivăm copiilor principii de viaţă care-i vor ghida, mai târziu, în alegerile lor.

Dacă facem totul cu încredere şi entuziasm, şi cei mici vor încerca să preia acest comportament.

Dacă ne purtăm frumos cu toată lumea şi oferim ajutor necondiţionat, şi cei mici vor încerca să facă la fel.

Dacă îi susţinem îndeaproape, dar nu facem noi absolut totul, în găsirea unor răspunsuri sau soluţii la întrebările ori problemele pe care le au, vor învăţa nu numai să ceară sfatul cuiva, dar şi să încerce singuri să treacă peste obstacole.

Dacă îi lăudăm de fiecare dată când încearcă să facă un lucru sau au o idee ce merită apreciată şi le oferim înţelegere şi răbdare, şi ei vor deveni cândva exact ca noi, fiindcă noi suntem exact oglindirea lor.

„Eu pot, eu sunt magician!”

Primii ani de viaţă, primii paşi, primele reguli, primele greşeli, primele întrebări, primele reuşite…. toate contează, atât pentru tine, cât şi pentru micuţul tău.

Îţi doreşti ca el să crească alături de tine, să devină un copil responsabil și să facă diferența între ce e bine și ce e rău, mai ales în momentele în care nu se află în preajma ta.

Stima de sine a copiilor se costruiește în timp, menținând echilibrul între iubire și apreciere, astfel încât aceștia să prindă încredere cu fiecare încercare pe care o au.

Chiar dacă greșesc de mai multe ori în aceeași situație sau au mai multe eșecuri decât reușite, este înțelept să-i lăsați să treacă prin asemenea experiențe și să-i încurajați, pentru că prin interacțiunea cu alte persoane ori situații, își dezvoltă o imagine de ansamblu referitoare la capacitățile pe care le dețin.

Un copil cu stima de sine scăzută vede micile probleme care apar pentru o perioadă scurtă de timp, ca fiind niște obstacole permanente, imposibil de trecut.

De cele mai multe ori folosește expresii de genul: „Nu sunt în stare să fac asta!”, „De ce să fac asta, nu îmi trebuie?”, „Nu mă duce capul!”.

Sunt des dezamăgiți de sine și de ceilalți și abordează totul cu pesimism.

Un copil cu stima de sine ridicată își cunoaște abilitățile, nu se lasă dezamăgit prea ușor, debordează de optimism și se bucură de interacțiunea cu alte persoane.

Acesta acceptă provocările și nu încearcă să paseze nimănui responsabilitățile sale, iar în locul expresiei „nu pot”, cel mai adesea utilizează sintagma „nu înțeleg”.

De aceea este important să avem grijă ce le spunem și cum ne comportăm cu ei ca să devină mici magicieni, iar formula lor magică să fie „EU POT!”.

Pentru a putea face acest lucru într-un mod sănătos, este recomandat să utilizați metode adaptate vârstei fiecărui copil.

Iată câteva exemple de stimulare a încrederii de sine la copii:

1. Copiii cu vârsta de 1 an

Pașii mărunți către cultivarea stimei de sine încep chiar de la această vârstă pentru a-i fi mai ușor pe viitor în realizarea obiectivelor.

Încurajări:

• Încearcă să-l stimulezi să mănânce singur
• Ghidează-l să urmeze îndrumările tale în anumite activități
• Cere-i, din când în când, să îți aducă anumite obiecte

2. Copiii cu vârsta de 2 ani

Micuții își formează foarte repede deprinderile astfel încât putem continua cu îndrumările și în alte direcții.

Încurajări:

• De fiecare dată când trebuie să se îmbrace, să mănânce sau să se spele, spune-i „Poți să faci și singur acest lucru!” și începe chiar tu activitatea așteptând de la el o continuare, întrebându-l „Ce urmează să facem acum? Mai știi?”
• Atunci când preia inițiativa să facă el singur anumite activități, susține-l și arată-i că te bucuri pentru fiecare încercare
• Lasă-l să participe la activități de grup

3. Copiii cu vârsta de 3 ani

De acum începe etapa comunicării în adevăratul sens al cuvântului: întrebări, răspunsuri, ascultare, soluții.

Încurajări:

• Vorbește cu el, ascultă-l și ia în serios ce-ți spune
• Ascultă-i răspunsurile cu răbdare, te va uimi ce gândește micuțul tău (nu-l întrerupe)
• Întreabă-l ce și-ar dori să facă
• Întreabă-l ce cântece sau povești ar vrea să audă

4. Copiii cu vârsta de 4 ani

Stima de sine devine din ce în ce mai intensă pe măsură ce copilașii cresc. Încep să aibă înredere în forțele proprii și să-și exprime opiniile în legătură cu orice.

Încurajări:

• Lasă-l să ofere sfaturi altor copii
• Încurajează-l să-și rezolve singur micile probleme, oferindu-i o cale de acțiune
• Încurajează-l să deseneze, să danseze sau să cânte
• Îl poți ruga să îndeplinească mici sarcini, cum ar fi să te ajute să pui pâinea la locul ei

Un joc distractiv, care-l va face pe copilul tău să-și înțeleagă și să-și gestioneze mai bine emoțiile, este EQ GAME – Alfabetul inteligenței emoționale. Comandă-l și vă veți putea juca împreună. 🙂

5. Copiii cu vârsta de 5 ani

Micile ajutoare încep să-și ia rolul în serios, așa că nu ezita să îi implici în și mai multe activități.

Încurajări:

• Ascultă-i poveștile pe care le inventează sau cântecelele
• Râzi cu el cât mai mult atunci când i se pare ceva amuzant
• Spune-i că, deși știi că acum i-ar plăcea să facă altceva, ai nevoie de ajutorul său într-o activitate pentru că ești sigură că te poți baza pe iscusința sa
• Lasă-l să-și planifice programul și metodele de învățare și încearcă să intervii doar când sunt abateri de la acestea

Pentru școlari

Atunci când toate învățăturile tale se concretizează în tot ceea ce întâlnește la școală, ori pe stradă, ori în autobuz, cu siguranță că vor exista situații care îi vor provoca starea de confuzie și nu va știi exact cum să reacționeze.

Pentru a nu-și pierde încrederea în deciziile sale, poți acționa în felul următor:

• Încearcă să elimini cuvintele „dar” și „de ce” în momentul în care îi adresezi o laudă.
  Acestea stopează efectul pozitiv pe care tocmai l-ai creat.
• Chiar dacă ia o notă mică la școală, spune-i că ai încredere în el și că tu știi cât de capabil este să îndrepte situația
• Încurajează-i curiozitatea
• Nu-l compara cu alți copii
• Recunoaște-ți greșelile ca și lui să-i fie mai ușor să le recunoască pe ale sale

Dacă îți dorești mai multe sfaturi despre cum să-i sporești încrederea de sine, capacitatea de a empatiza, cooperarea și multe alte calități, poți comanda cartea „Copilul tău este un geniu!” scrisă de prof. Dr. Florian Colceag și Florin Alexandru.

Pentru adolescenți

Experiențele prin care trece copilul sunt diversificate și i se par din ce în ce mai complicate. De aceea este bine să:

• Îi arăți chiar tu ce înseamnă încrederea de sine, chiar prin acțiunile tale și entuziasmul tău
• Îi lauzi reușitele și să-i spui că eșecurile sunt doar niște etape în calea succesului care-l așteaptă la final
• Înveți și tu din experiențele sale și să-l încurajezi să-ți povestească prin ce trece, fără a-l întrerupe
• Îl implici în activitățile casei, făcându-l să se simtă util

În concluzie, este important să construim cu grijă o stimă de sine sănătoasă a copiilor, încă din copilărie și să-i lăsăm să se exprime liber pentru a-i putea îndruma și susține, ulterior, către calea aleasă chiar de ei.