La începutul relației

Când oamenii se căsătoresc, de obicei, sunt îndrăgostiți și fericiți să-și unească destinele. Dar, după aceea, lucrurile tind să se schimbe.

Unele cupluri aleg să aibă un copil pentru a-și sărbători stabilitatea sau pentru a-și consolida relația. Ei cred că un copil îi va aduce mai aproape. Și că viața după naștere va fi un moment de sensibilitate, intimitate și maturitate.

Cu toate acestea, având un copil este o experiență stresantă care provoacă chiar și cele mai bune relații.

La început, părinții se confruntă cu schimbări de rol, apoi cu adaptare la noul stil de viață sau întâmpină dificultăți financiare.

Apariția unui copil presupune fie o puternică regresie pentru părinți. Cu această ocazie reactivându-se frici, angoase primare, emoții reprimate, de multe ori distructive. Fie o evoluție fantastică.

În paralel apar diferențele majore ale mentalității fiecăruia despre cum se crește și se educă un copil, mentalități formate în familia de origine.

Rolul de părinte

“Când oamenii ajung părinți, li se întâmplă ceva ciudat și regretabil. Încep să joace un rol și uită că sunt oameni.” ~Thomas Gordon

Fiecare dintre noi cei care suntem părinți uităm să ne mai asumăm și alte roluri după ce devenim părinți. Ca, de exemplu, uităm să mai fim parteneri de cuplu. Uităm că suntem încă oameni, că avem dreptul să greșim ca toți semenii noștri, că avem limitele noastre personale și sentimente autentice.

Atunci când devenim părinți trăim cu impresia că avem responsabilitatea de a fi mai buni decât alții. Că trebuie să avem mereu sentimente statornice; să le tolerăm totul copiilor și să renunțăm la propriile nevoi; să ne sacrificăm și să nu facem aceleași greșeli pe care le-au făcut părinții noștri.

Deși aceste intenții bune sunt de înțeles și de admirat, îi fac, de obicei, pe părinți mai puțin eficienți.

Un părinte eficient este mândru să fie o persoană adevărată. Iar copiii apreciază faptul că părinții lor sunt oameni adevărați.

O mamă care se simte plină de energie, sănătoasă, mulțumită de sine însăși va accepta multe din comportamentele copilului ei. Puține lucruri pe care le face copilul o vor deranja dacă se simte bine în pielea ei.

Când un părinte este frânt de oboseală pentru că doarme prea puțin sau îl doare capul sau este supărat pe sine, îl pot deranja foarte multe lucruri pe care le face copilul.

Copilul are un fantastic simț al perceperii prezenței sau absenței fluxului emoțional dintre părinții săi.

Reacțiile sale sunt dintre cele mai variate. Mai ales atunci când nu resimte afecțiunea parentală. Unii copii nu dorm noaptea, preferând să își țină părinții de veghe. Alții refuză hrana, în special, cea lipsită de consistență afectivă. Iar alții dezvoltă tot soiul de defecte fizice care nu fac decât să atragă atenția asupra lor, determinându-i pe părinti să rămână împreună.

Copilul oglindește astfel, prin simptomele sale atât de diferite, frustrările și neajunsurile dintr-o relație.

E suficient să privești un copil și să înțelegi ce se ascunde nespus, nenumit între părinții săi.

Tipuri de părinți

Părinții care îți satisfac propriile nevoi prin eforturile productive independente, nu numai că se acceptă pe sine; dar nici nu au nevoie să găsească satisfacerea propriilor nevoi în comportamentul copiilor.

Ei nu mai au nevoie ca al lor copil să crească într-un anumit fel.

Oamenii cu stimă de sine care au o bază fermă a propriilor lor realizări independente, sunt mai toleranți cu copiii lor și cu modul în care aceștia se comportă.

Dacă un părinte are puține surse de satisfacție și stimă de sine în viața sa, sau deloc, și obține satisfacție numai din felul în care alții le apreciază copiii, acesta va tinde să fie intolerant față de proprii copii.

Pentru a crește atât încrederea de sine a ta, cât și a copilului tău, îți recomandăm cartea ”Copilul tău este un geniu”, scrisă de colegul nostru, Florin și care conține foarte multe aplicații practice ce vă permite să vă dezvoltați această latură.

Cum influențează relația voastră de cuplu relațiile viitoare ale copilului? 1

Un părinte posesiv, care se simte îndreptățit să-și modeleze copilul așa cum vrea el, va fi tentat să considere ca inacceptabile comportamentele copilului atunci când acesta se îndepărtează de modelul impus.

Un părinte care își vede copilul nu ca pe o posesie, ci ca pe o ființă de sine stătătoare, cu adevărat diferită, acel părinte va fi, de cele mai multe ori, tolerant față de comportamentul copilului său. Pentru că nu există niciun model, niciun tipar preconceput pentru el.

Un părinte tolerant este dornic să-și lase copilul să-si dezvolte propriul program de viață. În timp ce un părinte mai puțin îngăduitor simte nevoia să-i programeze viața copilului său; văzându-și astfel copilul ca pe o prelungire a lui însuși.

Relația de cuplu – relația cu copilul

Atunci când pui relația cu copilul mai presus decât relația de cuplu ajungi să trăiești ca prelungire a ta însuți. Și vei avea tendința să-ți controlezi copilul, să îl privezi de libertate de multe ori din teama ca el să nu greșească sau să sufere. Mai mult decât atât relația cu partenerul de cuplu va avea și ea de suferit.

Capacitatea de a avea și de a menține o relație intimă este un aspect cheie al fericirii și bunăstării copilului tău.

Reflectarea asupra relației tale cu partenerul de viață de azi poate crea relații mai sănătoase pentru copilul tău în prezent, dar și în viitor.

Nu toate relațiile conjugale sunt pozitive pentru copii. Dar vestea bună este că puteți dezvolta o relație apropiată și iubitoare cu copilul.

O relație care prezintă siguranță este acea relație care are cel puțin un părinte care se îngrijește de partea emoțională și de dezvoltarea pozitivă a copilului.

Când ai o legătură emoțională și profundă cu copilul tău, el te va căuta atunci când va fi supărat sau se va simți amenințat în vreun fel.

O atitudine plină de încurajare și de susținere este ceea ce are nevoie cel mai mult un copil. Să se simtă văzut, simțit și înțeles.

Această legătură simplă parentală îmbunătățește abilitățile sociale ale copilului tău. Și îl ajută să relaționeze eficient cu ceilalți în viața de adult.

Mulți copii observă și experimentează relațiile mai puțin ideale dintre părinții lor. Iar atunci când cresc nu folosesc aceste interacțiuni ca model pentru propria lor viață.

Cercetările din psihologia pozitivă arată că acest lucru se întâmplă atunci când cel puțin unul dintre părinți acordă atenție punctelor forte ale copiilor, cum ar fi rezistența, conștiința de sine și susținerea.

Aceste abilități acționează ca o busolă internă pentru a îi îndruma pe căi de succes în viață; adesea indiferent de circumstanțele lor de viață.

Modul în care abordezi tu ca părinte relațiile cu ceilalți membri ai familiei, în general, afectează adesea modul în care copilul tău interacționează cu ceilalți.

De exemplu, un divorț poate face copilul să se simtă furios și abandonat dacă nu este abordat într-un mod corespunzător.

Atitudinea ta este cea care contează pentru copilul tău, nu ceilalți și nu reacțiile lor.

Așadar, te invit, dragă părinte, să conștientizezi ce provocări aduce pentru tine rolul de părinte.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes