Maaami, Matei iar mi-a luat jucăria!

Doamna, Luca a spus un cuvânt urât, mi-e rușine să spun care.

Buni, Ana mi-a smuls păpușa și m-a făcut urâtă!

Dacă ești părinte, auzi astfel de replici zilnic, de câteva ori pe zi sau…. de prea multe ori pe zi. Unii copii apelează la pâră destul de des în ciuda răspunsului noastru cum că nu e frumos să pârăști.

Ce se ascunde în spatele pârei?

Copiii care pârăsc cel mai mult sunt cei care au nevoie de cea mai multă atenție. Pâra este modul lor de a ne spune că ei sunt acolo, disponibili și deschiși să primească atenția și dragostea noastră.

Adesea copiii au nevoie de această atenție când trebuie s-o împartă cu un frate/soră. Iar nevoia lor de a atrage atenția se manifestă în comparație sau, mai degrabă, contrast cu celălalt. Ca și cum ar spune: „Uită-te la mine, sunt mai cuminte/mai ascultător/mai… am nevoie să mă vezi!”  Într-un fel poate să-ți arate chiar că el merită dragostea și atenția ta, pe când celălalt nu.

O altă cauză de apariție a pârei este sentimentul de nedreptate. Acest simț al dreptății este foarte dezvoltat la copiii de vârstă mică iar cei care pârăsc se simt adesea nedreptățiți față de celălalt care primește și el atenție și iubire deși face o grămadă de năzbâtii.

Ca o mențiune personală și nu numai – există și ceva dovezi din studierea comportamentului copiilor – fetele au mai mult decât băieții această tendință, mai ales că ele își iau, de obicei, rolul de copil cuminte/bun/corect și efectiv se răzvrătesc, se înfurie chiar că celălalt – de obicei fratele – nu adoptă aceeași atitudine.

De genul, „tu știi cât de greu îmi e mie să fiu cuminte și să nu fac X și Y? Tu nu te străduiești deloc. O să-i spun mamei. Nu e corect”.

„Îl pârăsc pentru că nu știu cum să mă descurc cu el”

Copiii care nu știu să se descurce în caz de conflict, așteaptă mereu intervenția adultului și fug la părinți sau adulți pentru a raporta cea mai mică problemă, aceștia au nevoie de ajutor pentru gestionarea conflictelor.

Fie nu sunt încrezători în forțele proprii că pot ajunge la o înțelegere cu sora/fratele pe subiectul respectiv, fie părintele întreține această stare – adesea inconștient – neînvățându-l cum să comunice și să stabilească limite cu cei din jur.

Din păcate, unii părinți încurajează pâra în ideea de a ști tot ce se întâmplă, dar pentru relațiile copilului cu ceilalți nu e o un avantaj de vreme ce pâra nu e o calitate apreciată de copii, între ei, plus că poate alimenta o dependență între copilul care pârăște și părinte. De genul, tu nu ești destul de mare/capabil/în stare să rezolvi această nedreptate, ai nevoie ca altcineva să vină s-o rezolve pentru tine. În acest sens, îi facem un deserviciu copilului dacă nu descurajăm pâra.

Pentru mai multe informații despre gestionarea sănătoasă a conflictelor între copii, te invit în comunitatea părinților înțelepți, Clubul lui Tikaboo.

Ce se întâmplă cu pârâcioșii în grupurile de copii?

În grupuri, copiii pârâcioși sunt marginalizați, sunt izolați pentru că nu pot păstra secretele și nu se poate avea încredere în ei.

Dar aici trebuie să avem grijă să nu cădem în extrema cealaltă, a copilului care nu povestește lucruri serioase, chiar grave, de teama de a nu fi etichetat drept pârâcios și exclus din grup.

Este important să comunicăm cu ei pentru a înțelege că sunt situații când trebuie să facă diferența între pârât și spus unui adult despre o problemă/cerut ajutor/ informare.

Să facem diferența între informare și pâră

E nevoie să le explicăm aceste diferențe copiilor pentru a evita situațiile potențial periculoase, inclusiv situații de abuz fizic ori sexual.

Când vorbim de pâră:

• când vrem să-i facem rău celuilalt;
• când ai putea rezolva și singur problema;
• când comportamentul celuilalt e accidental;
• când comportamentul celuilalt nu e periculos, amenințător sau dăunător;
• când e o problemă neimportantă.

Când e vorba de informare și e necesar să vorbești cu un adult:

• când e vorba de siguranța noastră și a celorlalți;
• când nu poți rezolva singur și e nevoie să apelezi la un adult;
• când comportamentul celuilalt e intenționat;
• când comportamentul celuilalt e periculos, amenințător sau dăunător;
• când e o problemă importantă.

Ce putem face pentru a descuraja pâra?

Fie că al nostru copil pârăște pentru a atrage atenția asupra sa, pentru a se simți puternic față de prietenul lui de joacă sau superior fratelui, fie este un început de conștiință morală și simte că e de datoria lui să facă dreptate, nevoia copilului nostru e legitimă. 

Trebuie doar să înțelegem care este aceasta privind dincolo de comportament. Primul pas este să-i acceptăm emoțiile copilului, să empatizăm cu el și cu intenția lui bună și să îl ajutăm să-și împlinească adevărata nevoie: de atenție, de putere, de dreptate sau de gestionare a conflictului.

Și, cu timpul și practica, al nostru copil va recurge mai puțin la pâră și va deveni mai capabil să apeleze la rezolvarea problemelor și găsirea de soluții viabile pentru fiecare problemă.