Heidi Russel, clinician în cadrul Centrului Medical pentru copii din Texas, susţine că şcoala poate reprezenta unul dintre factorii majori de stres ai copilului, încă de la vârste fragede.

Pentru că schimbările, cerinţele, intervenţia noutăţii , presiunile şi asteptarilor celorlalţi sunt tot mai frecvente în noul mediu al copilului, acesta le-ar putea privi nu ca pe provocări, ci mai degrabă, că pe adevărate poveri – declanşatoare de tristeţe, depresie, anxietate şi emoţii copleşitoare.

Sentimentul de superioritate, de inferioritate, competiţia cu ceilalţi, dar niciodată cu sine, precum şi nevoia permanentă de a se compara şi validă prin spusele şi acţiunile celorlalţi, îi determină pe elevii perfecţi să trăiască o adevărată dramă.

Drama din spatele elevului de nota 10

Oare câţi părinţi se întreabă cum se simt copii lor…mai des decât se întreabă dacă e cel mai bun din clasă, dacă va lua premiu?

Aş vrea să aflu câţi părinţi îşi întâmpină copiii acasă cu braţele deschise şi le spun bine ai venit, mă bucur să te văd, uite ce m-am gândit să facem astăzi – şi câţi îi întreabă, imediat ce au intrat pe uşă, ce au făcut la şcoală, ce note au luat, de ce nu au luat mai mult, cât a luat colegul de bancă, dar premiantul clasei.

Eu cred că ar trebui să punem fericirea şi bucuria copilului de a învăţa şi a descoperi…mai presus de orgoliul nostru de a-l şti primul din clasă, cu orice preţ.

Elevul perfect trăieşte o dramă despre care nu ştie să vorbească. Nu îndrăzneşte, nu îşi găseşte cuvintele potrivite, nu vrea să dezamăgească. Se plânge adesea că este obosit, că nu mai poate, că ar vrea să se joace puţin, să doarmă, poate simte nevoia să spună ce i se pare nedrept la şcoală.

Însă acestea sunt doar frânturi.

Elevul perfect nu vrea să îşi dezamăgească părinţii, trebuie să fie mereu un model pentru colegi, profesorii trebuie să îl laude, la şedinţe va fi menţionat ca model. Colegii îl vor invidia, el se va simţi marginalizat, dar nu va conta prea mult.

Drama lui trebuie să meargă mai departe. Trebuie să ştie răspunsul tuturor întrebărilor, trebuie să ia numai 10, trebuie să aibă media cea mai mare, trebuie neapărat să nu se lase întrecut de vecina de bloc. Trebuie să fie premiant.

Specialiştii spun că un copil care trăieşte sub drama elevului perfect este un copil care îşi va croi un tipar din a face, pe viitor, la vârsta adultă, lucruri care nu îi plac.

Nu îşi va da voie să îi facă plăcere munca lui, se va lupta, va privi efortul şi greutăţile că pe o normalitate, fără a şti cum să o schimbe.

Părinţii elevilor perfecţi

E firesc ca fiecare părinte să îşi dorească să aibă un copil de nota 10, însă acest lucru nu ar trebui, poate, luat atât de strict. Un copil de nota zece este un copil cu o inteligenţă emoţională dezvoltată, un curios frumos, un explorator, un pasionat de idei, chiar dacă notele lui nu sunt toate de zece.

Din păcate, foarte mulţi părinţi transforma anii şcolari ai copilului…într-o competiţie obositoare, în care tot greul cade asupra celui mic. Presiunea care vine către copil este copleşitoare şi are efecte dintre cele mai nedorite.

Îţi voi explica mai jos ce vreau să spun.

Psihologii specializaţi în terapia infantilă au descoperit cele 10 replici care distrug sănătatea emoţională a copilului căruia părintele îi cere perfecţiune. Iată care sunt acestea:

• Ce notă ai luat astăzi?
• Cât a luat colegul?
• Cine a luat nota cea mai mare?
• De ce nu poţi să iei şi tu atât?
• Trebuie să iei premiu, ca să demonstrăm că eşti cel mai bun din clasă
• Am aşteptări de la tine, sper să nu mă dezamăgeşti
• De ce nu ai reuşit să iei mai mult, iar colegul a reuşit?
• Dacă el poate, trebuie să poţi şi tu
• Să fie ultima oară când n-ai ştiut, ne-am înţeles?
• Să nu vii acasă cu notă mai mică de 10

Astfel de replici sunt condiţionări, exprimarea dezamăgirii părinţilor şi mari poveri pentru copii.
Din dorinţa de a se lăuda cu copiii lor, părinţii uită că notele sunt atât de puţin relevante, că subiectivismul este un alt subiect de care trebuie ţinut cont.

Uită că un copil merge la şcoală cu bucurie, cu nerăbdare, vrea să descopere şi să înveţe cât mai mult, însă condiţionările îi ucid bucuria și îi scad randamentul.

Dacă va reuşi să fie un elev perfect, va fi un copil nefericit, care vă cunoaşte presiunea şi anxietatea încă de la vârsta fragede.

De fapt, psihologii au constatat că, astăzi, copiii devin stresaţi încă de la vârsta de 5 ani, iar principala cauza a stresului infantil o reprezintă aşteptările prea mari, adesea nejustificate, din partea părinţilor.

Ce simte copilul care trebuie să fie un elev perfect

Atunci când ştie că trebuie să le facă bine pe toate, din teamă sau pentru a nu dezamăgi, copilul simte că este iubit doar dacă va îndeplini acele cerinţe Începe să creadă că, în absenţa coroniţei de la finalul anului , nu este suficient de bun.

Apar stresul, anxietatea şi sentimentul inferiorităţii sau, în cazul elevului perfect, apare senzaţia de uşurare. Am luat premiu, am scăpat, acum sunt mai bun decât ceilalţi. Însă adevărata dezamăgire apare abia atunci când, doar câţiva ani mai târziu, copilul va vedea că aceia care nu au fost premianţi…au mai multe cunoştinţe decât ei şi au reuşit mai multe.

Explicaţia?

Specialiştii susţin că totul se rezumă la stres şi blocaj.

Tot mai mulţi copii forţaţi să fie de zece..se sinucid din teama de a se mai întoarce acasă cu o notă mică. Ştiai asta?

Ce aş mai vrea să ştii

Părintele alege clasa de excelenţă pentru copilul lui, îl înscrie la cursuri în care nu se regăseşte niciodată, îi tăie dreptul de a alege profilul dorit în liceu.

Mulţi adolescenţi cu care am lucrat se plângeau, la doar 15 ani, că viaţa lor în liceu este cumplită. De ce? Pentru că părinţii i-au obligat să meargă la profil real, pentru că acolo se spune că sunt cei mai buni.

Mulţi au rămas doar cu visul de a merge la profil uman şi de a-şi exprima creativitatea. Au continuat să se chinuie încă 4 ani de liceu cu stres şi cerinţe copleşitoare. Nu li s-a permis relaxarea, nici exprimarea Sinelui, nici creativitatea.

Elevul perfect aleargă în zece direcţii, străduindu-se să fie perfect în toate, un timp ce restul elevilor se îndreaptă către direcţiile în care sunt înzestraţi, sunt susţinuţi şi îşi clădesc un viitor de succes.

Concluzie

În spatele elevului perfect se afla un ghiozdan plin cu pietre, aşteptări, stres, zeci de temeri, frustrări, condiţionări şi sentimente contradictorii.

Asta în timp ce el ar trebui să poarte în spate speranţă, iubire, susţinere, dorinţa de a învăţa lucruri noi, bucuria descoperirii şi plăcerea de a fi mereu mai bun.

Elevul perfect este un elev trist. Pentru că trebuie să fie perfect, iar perfecţiunea nu şi-o poate defini singur. Să ne iubim copiii aşa cum sunt, perfecţiunea nu există.