De ce nu sunt copiii motivați să învețe?

Educaţia nu trebuie să doară sau să producă suferinţă, ci să placă, să fie de folos, să formeze oameni responsabili, echilibraţi şi motivaţi spre acţiune şi schimbare.

Motivația

Este unul dintre cele mai importante prerechizite ale învăţării şcolare.

Motivația este procesul care conduce, ghidează și menține comportamentele, de la cele elementare (ex. a mânca) pâna la cele mai complexe, determinând preferința persoanei pentru anumite acțiuni sau comportamente.

Motivaţia este esenţială în activitatea psihică şi în dezvoltarea personalităţii, deoarece:

  • este primul element cronologic al oricărei activităţi
  • semnalizează deficituri fiziologice şi psihologice
  • selectează şi declanşează activităţile corespunzătoare propriei satisfaceri şi le susţine energetic
  • contribuie, prin repetarea unor activităţi şi evitarea altora, la formarea şi consolidarea unor însuşiri ale personalităţii.

Nevoia de-a ne menţine stima de sine la un nivel cât mai ridicat posibil este unul din principalii factori motivatori ai acţiunilor noastre.

Multe din comportamentele pe care le realizăm sunt direcţionate spre a ne satisface propriilor noastre standarde de viaţă.

De exemplu, dacă ne considerăm o persoană onestă şi bună, e foarte probabil să realizăm comportamente congruente cu această convingere, chiar când suntem neobservaţi, pentru că dorim să ne păstrăm o imagine despre noi înşine pozitivă.

Dacă ne percepem capabili şi inteligenţi vom încerca să satisfacem situaţiile care revendică un comportament inteligent şi capabil.

Totuşi uneori realitatea ne forţează spre unele situaţii, unde comportamentele şi convingerile noastre sunt în conflict cu imaginea pozitivă despre noi înşine, or în conflict cu alte comportamente sau convingeri.

Există două tipuri de motivaţie:

  • intrinsecă – în care persoana urmăreşte o activitate (sau chiar mai multe) strict cognitivă, când acţiunile întreprinse sunt pentru sine; de exemplu, aspiraţia spre competenţă profesională, socială
  • extrinsecă – în care persoana urmăreşte, prin activităţile depuse anumite recompense morale: prestigiu, notorietate, faimă, statut, poziţie etc, (“daca faci asta, primesti asta”) si pedeapsa (“dacă nu faci asta, ti se va întâmpla asta”)

De exemplu, un copil cu motivatie intrinsecă va învăța matematica pentru că știe că este necesar acest lucru.

Copilul cu motivatie extrinsecă, o va face pentru că așteaptă o notă bună sau un alt premiu, de la ceilalți.

Motivaţia intrinsecă este superioară motivaţiei extrinseci. Dar dacă luăm în considerare şi alţi factori, cum ar fi vârsta elevilor, temperamentul, caracterul, vom constata că, la şcolarii mici este mai productivă motivaţia extrinsecă, deoarece motivaţia intrinsecă încă nu s-a format.

Elevii manifestă grade diferite de motivare, ca intensitate şi sunt sensibili la diferite tipuri de motivaţie.

De exemplu, un elev poate fi motivat să-şi facă o anumită temă pentru acasă pentru că este împins de curiozitate sau interes pentru cunoaştere, altul doreşte să obţină aprecierea din partea profesorului, colegilor sau părinţilor.

Un elev poate resimţi un acut resentiment faţă de obligaţiile şcolare, pe care le îndeplineşte, dar cu mare efort, în timp ce altul vede în aceeaşi sarcină şcolară provocare, plăcere, încântare.

Stima de sine

Are un impact profund pozitiv sau profund negativ asupra motivaţiei şi performanţei şcolare.

De ce nu sunt copiii motivați să învețe? 1

Capacitatea de a ne stabili scopuri îndepartate si a urmări sistematic îndeplinirea acestora crește odata cu vârsta, nefiind specifică în cazul copiilor mici.

Abia în adolescență creierul devine capabil să își stabilească scopuri de lungă durată și să sustină pe termen lung motivatia pentru atingerea acestora.

Astfel, este incorect să-i cerem unui copil de 7 ani, în clasa I, să învete bine pentru “a deveni cineva caând va fi mare” sau pentru “a avea tot ce îsi dorește când va fi mare”.

Mintea lui nu “bate” încă până acolo, este un scop pe care, psihologic vorbind, nu si-l poate asuma pentru că nu îl înțelege, mai ales când în viața lui de zi cu zi are tot ce îsi doreste si nu este împins de la spate de nicio nevoie.

Motivația internă

Motivatia interna poate fi sănătoasă, creatoare. (“Îmi doresc să iau note bune ca să pot intra la un liceu mai bun”, sau “Îmi doresc să creez ceva util pentru cei din jurul meu”). Dar si nesănătoasă, distrugătoare. (“Vreau să fiu primul la concurs pentru că, altfel, cred că părintii mei nu mă vor mai iubi”, sau “Vreau să fac totul perfect pentru că, dacă gresesc, sunt un ratat”).

In ambele cazuri vorbim despre motivatie interna. Dar factorii care o generează sunt profund diferiti ca si consecinte asupra echilibrului psihic al copilului.

Spre exemplu, copiii perfectionisti au o capacitate extrem de mare de motivatie internă, fiind descrisi ca “foarte ambitiosi”.

Ambitia lor are însă un cost emotional enorm si, nu de putine ori, copiii perfectionisti clachează în momentele cheie ale vieții.

De ce nu sunt copiii motivati să învețe?

  • materia este perceputa ca prea dificila
  • teama de esec îi face pe unii copii să renunte să mai încerce
  • predarea nu este suficient de atractivă
  • importanta educatiei scolare nu este percepută de către copil
  • relatiile sociale sunt mai importante decât scoala, pentru care nu mai rămân resurse de energie si timp,
  • probleme în familie sau probleme financiare
  • problemele emotionale precum depresia

Cum NU îl motivezi pe copil să învete?

  • oferind recompense materiale pentru note,
  • etichetandu-l ca “lenes”, “iresponsabil” sau “delăsător”,
  • aplicând pedepse,
  • controlându-l tot timpul,
  • amenintându-l sau folosind alte forme de violentă verbală

Intreabă-te care este motivul pentru care copilul tău refuză să învete si apoi alege strategia potrivită.

Pentru crearea motivaţiei este necesar să se prezinte copiilor scopul învăţării, să fie apreciaţi pozitiv şi încurajaţi să-şi realizeze scopurile vieţii, să li se arate progresele făcute, să li se trezească curiozitatea pentru ceea ce trebuie să înveţe; precizându-se sarcinile învăţării individuale în raport cu ritmul de muncă al fiecăruia.

A fi motivat înseamnă a acționa, a tinde spre ceva, a face ceva. Un elev care nu simte nici un impuls sau nici nevoie de a acționa este un elev nemotivat. În timp ce, un elev care este activat sau energizat de a acționa spre un obiectiv, este considerat un elev motivat. Important este ca elevul să manifeste interes pentru scoală, să realizeze sarcinile școlare şi să-şi îndeplinească obiectivele stabilite.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes