Dacă ar fi să facem o listă cu ceea ce ne enervează, pe noi părinți, cel mai mult, majoritatea dintre noi ar spune: smiorcăitul copilului (miorlăitul, văicăreala, mârâiala, sau cum doriți fiecare să-i ziceți).

Smiorcăiala este un mod al copiilor de a atrage atenția părinților care, exasperați fiind de aceste mârâieli ale lor, ajung să le facă pe plac, numai ca să se oprească. Smiorcăiala este totodată semnul unei furtuni emoționale.

Aceasta anunță o nevoie profundă de conectare a copilului care se simte deconectat de părinte.

Atunci când copii se miorlăie este un semn că:

  • duc lipsă de conectare și doresc atenția părintelui
  • au o dorință de afirmare fără sufere consecințe
  •  au o încărcătură emoțională și doresc să tragă semnalul de alarmă că au nevoie să plângă
  • au acumulat frustrari
  • s-au suparat
  • s-au speriat de ceva la locul de joacă acum două ore

Si se comportă astfel întrucât nu au reușit să identifice emoția, sau încă nu știu cum  să o exprime eficient. A

Aceste episoade apar în deosebi atunci când în dinamica familiei se produc schimbări:

  • o altă casă
  • începerea grădiniței
  • mama începe serviciul
  • o noua persoană are grijă de copil
  • un nou membru se alătură familiei
  • divorțul părinților
  • neînțelegeri în familie, chiar și simple certuri

Toate aceste schimbări aduc confuzie, gelozie sau frustrare.

Când încep copiii să se smiorcăie?

Copiii încep să se smiorcăie după varsta de 1 an. Ei învață atunci că pot să se smiorcăie când nu le convine ceva sau când vor să primească atenție sau un anumit lucru de la părinții lor.

Acest obicei poate să continue până la vârsta de 7-8 ani, în cazul în care nu sunt luate măsuri.

Copiii folosesc metode care au funcționat o dată sau de două ori în trecut, pentru a atrage atenția părinților.

Ce poți face atunci când copilul tău începe smiorcăiala?

De multe ori putem avea tendința să le spunem copiilor că nu-i putem asculta până când nu folosesc un ton adecvat.  Dar copiii nu sunt adulți, iar plânsul lor este un mod prin care ei cer ajutor. Poți să-i spui ceva de acest gen:

  • „Aș vrea să te ajut, dar nu înțeleg ce spui. Aștept să te liniștești ca să îmi spui cu ce te pot ajuta.”

Destul de simplu, copiii se miorlăie atunci când sunt copleșiți. Ei au nevoie de iubirea, de atenția, de afecțiunea noastră, astfel încât ei să se poată liniști și să învețe în timp să-și gestioneze emoțiile.

10 minute

Pot părea o mare investiție de timp atunci când ne grăbim să facem ceva. Dar dacă nu-ți iei acest timp pentru a observa rădăcina plânsului, vei pierde mai multe de zece minute ca să gestionezi întreaga situație.

Așadar de noi depinde ce alegem. Putem alege să ne alocăm 10 minute care ne vor aduce pace sau putem alege să strigăm și să ne certăm copiii lucru care ne va irascibili.

Citește mai multe despre cum putem fi cât mai conectați cu copiii noștri și ce activități putem face zilnic împreună pentru a avea o relație minunată cu ei în cartea ”Copilul tău este un geniu!” scrisă de Florin Alexandru în colaborare cu prof. Florian Colceag (”antrenorul de genii”):

Cum putem gestiona smiorcăiala copiilor în 10 minute? 1

La sfârșitul zilei mai mult ca sigur nu îți vei aminti ce te grăbeai să faci. Dar cu siguranță vei vedea diferența în starea de spirit a copilului tău, nivelul său de cooperare și conectare cu tine.

Iată câteva beneficii pe care le obțineți în urma celor 10 minute alocate:

1. Îți ajuți copilul să-și restabilească echilibrului emoțional în acest moment, astfel încât nu mai fie nevoie să se mârâie.

2. Îți ajuți copilul să învețe cum să-și restabilească propriul echilibru în viitor, când tu nu ești cu el.

3. Îți înveți pe copilul tău că putem găsi întotdeauna liniște interioară prin reconectarea cu noi înșine în momentul prezent. Când nu învățăm acest lucru, avem tendința de a căuta în schimb alimente, alcool, tehnologie, etc. pentru a ne reglementa starea interioară.

4. Copilul simte că îi sunt satisfăcute nevoile emoționale, astfel încât restul zilei să se desfășoare în armonie.

5. Ajutați-o să plângă, dacă asta trebuie să facă cu adevărat. E un lucru bun. După ce strigă, se va simți mult mai bine, ceea ce înseamnă că veți avea și o zi mai bună!

6. Îl ajuți să-și elibereze emoțiile greu de gestionat, în așa fel încât să fie mai puțin anxios, mai flexibil și mai plin de bucurie.

7. Îți consolidezi relația cu copilul tău.

8. Îți ajuți copilul să știe că ești de partea lui, ceea ce-l face mult mai probabil să coopereze, să aibă încredere în tine să ceară ajutorul tău și să-ți spună adevărul de fiecare dată.

9. Îți consolidezi empatia față de copilul tău, ceea ce te va ajuta să crești un copil inteligent din punct de vedere emoțional.

10. Te ajută să-ți gestionezi și tu la rândul tău propriile emoții.

Din moment ce smiorcăitul este adesea o funcție a neputinței, dacă îți ajuți copilul să simtă că poate obține ceea ce dorește prin măsuri rezonabile, îi conferi o abilitate pe viață.

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse