Comportamentul copilului tău te face să te simțiți în afara controlului? Ai senzația că trebuie tot mai des să te porți cu mănuși cu al tău copil pentru a nu-i declanșa tantrumuri greu de gestionat?

Consecințele pe care le aplici zilnic nu mai înseamnă nimic pentru al tău copil? Sau din contră par să-l facă mai sfidător? Indiferent de motiv, copilul tău pur și simplu nu mai reacționează la cererile tale de părinte așa cum ai crezut că o va face?

Ei bine pentru a vedea schimbări în comportamentul copiilor noștri, este important să ne obserevăm pe noi mai întâi și apoi să vedem ce putem face pentru a-i ajuta.

Când punem presiune pe copii comportamentul lor se înrăutățește

Atunci când ne concentrăm atenția pe copil, încercând să-l „reparăm” și să-l schimbăm, de multe ori constatăm că al său comportament se înrăutățește. (Sau poate se schimbă, dar numai temporar.)

Într-o anumită măsură, acest lucru se întâmplă pentru că ne uităm la copiii noștri ca la o”problemă”, mai degrabă decât să vedem modul în care funcționează familia în ansamblu.

Atunci când putem vedea familia în ansamblu, vom recunoaște faptul că ai noștri copii sunt doar o parte a acestei unități – un fragment al întregului.

Citește mai mult despre cum poți avea o relație grozavă cu al tău copil în cartea ”Copilul tău este un geniu!”:

Fiecare membru al familiei este doar o parte a grupului mai mare

Copiii cu comportamente problematice sunt rareori problema principală. Unii copii sunt mai sfidători și rebeli de la început și, prin urmare, mai greu de educat.

Este posibil să fie predispuși genetic pentru a fi mai rebeli și mai sfidători. Ca urmare a comportamentului lor dificil, în mod firesc începem să ne concentrăm atenția asupra lor.

În cea mai mare parte, copiii care acționează în acest mod, au o problemă emoțională sau de relaționare. Nimeni nu este vinovat pentru acest lucru; înseamnă pur și simplu că fiecare membru al familie este un contributor la starea sa într-un fel.

Dacă ne dorim să schimbăm problema, trebuie să ne concentrați atenția asupra „simptomelor” sale, asupra modelelor de relații din familie.

Cum se transmite anxietatea într-un grup de oameni?

Tata vine acasă de la serviciu, supărat ca o afacere nu i-a ieșit așa cum se aștepta. Nici nu intră bine în casă și începe să o critice pe mama, spunând cât este de dezordonată casa.

Mama poate reacționa la această critică apărându-se sau tăcând pur și simplu. În acest moment anxietatea s-a mutat la mama.

Matei, copilașul de doi ani, văzând sau simțind suferința mamei, începe să plângă. Anxietatea s-a mutat la el. Sara, fetița de șase ani, simte această intensitate emoțională și se simte inconfortabil și supărată.

Ea se duce în camera ei și începe să strige și să plângă aparent fără motiv.

Anxietatea se transmite de la o persoană la alta

În acest fel, anxietatea se deplasează de la o persoană la alata într-un grup. Acesta este un răspuns natural și automat.

De cele mai multe ori, mai degrabă decât să deranjeze pe toată lumea din familie, anxietatea pare să se stabilească într-o singură persoană – adesea un copil.

În familia descrisă anterior, schimbul original de anxietate a fost între cei doi părinți. Dacă ei nu reușesc să o gestioneze în timp, fetița de șase ani va continua să aibă astfel de comportamente din ce în ce mai des. Ca urmare adulții se vor concentra asupra ei întrebându-se ce se întâmplă cu ea din senin.

E posibil ca ei să nu conștientizeze faptul că răspunsul copilului lor este o expresie a anxietății care a venit de la familie ca întreg. Ei ar putea să o vadă ca pe o problemă și să se îngrijoreze pentru ea.

Cu cât părinții sunt mai îngrijorați pun presiune pe copil

Iar acesta va deveni mai emoționat și mai simptomatic. Cu cât copilul este mai simptomatic, atenția părinților și presiunea se vor resimți asupra copilului tot mai puternic.

Atunci când un copil devine „buretele care absoarbe anxietatea” pentru familie, el sau ea va dezvolta adesea unele probleme.

Dacă adulții pun accentul pe copil și nu pe ei înșiși, ei nu reușesc niciodată să-și rezolve propriile probleme sau modele ineficiente. Ca urmare copilul  va dezvolta probleme datorită presiunii care se pune asupra lui.

Este important să luăm în considerare faptul că atunci când anxietatea se adună într-o persoană, creierul și chimia corpului se schimbă. Ca urmare, copilul poate prezenta hiperactivitate, probleme de învățare sau simptome comportamentale sau sociale.