Copilul tău este obraznic? Ce vrea să-ți transmită?

Copilul tău nu te mai ascultă, are tendința de a te sfida sau de a-ți răspunde nepoliticos? Un astfel de comportament poate fi adesea epuizant, însă este posibil ca omulețul de lângă tine să testeze abilități noi sau doar să se descopere pe sine.

Cel mai frecvent, comportamentele etichetate drept obrăznicie presupun indiferența față de cererea adultului și sunt însoțite de lipsa recunoștinței, de oftat, de datul ochilor peste cap etc. Cu toate acestea, specialiștii ne îndeamnă să regândim insolența ca o formă de asertivitate din partea copiilor și a adolescenților care nu au învățat încă să-și afirme punctul de vedere într-un mod adecvat.

În plus, poți privi obrăznicia copilului drept consecință a unei disfuncții în relația pe care o aveți. Aceasta poate fi generată de atitudinea adultului care dovedește lipsă de respect față de puiul de om prin amenințări, șantaj, pedeapsă, umilință, țipete etc.

Obrăznicia copilului este provocată de un raport de forțe

Dacă acceptăm să privim insolența în acest fel, ni se deschid noi perspective educaționale și relaționale:

  • copilul și adolescentul etichetat ca „obraznic” trebuie să învețe să ceară lucrurile cu respect; ca adulți, nu numai că avem responsabilitatea, ci și mijloacele necesare de a-l sprijini în această învățare;

 

  • un astfel de comportament trebuie privit în termeni de atașamente și nevoi: de ce are nevoie un astfel de copil? Care sunt emoțiile din spatele acestui comportament? Este rezervorul emoțional al copilului / adolescentului plin? Are suficientă putere personală și oportunități de control în viața sa încât să nu mai aibă nevoie să recurgă la insolență ca o cerere de putere personală?

 

  • în termeni de relație și exemplaritate părintele trebuie să devină conștient de ceea ce se află în spatele obrăzniciei copilului: unde a învățat acest comportament? Sunt eu însumi/însămi un exemplu de respect?

 

Acest mod de redefinire a insolenței face posibilă evitarea intrării în jocuri de putere. Într-adevăr, acest lucru nu înseamnă a confunda insolența și cu manifestarea emoțională: copiii au dreptul să-și exprime punctul de vedere, însă este responsabilitatea noastră să-i învățăm să o facă într-un mod respectuos.

În plus, o anumită doză de insolență poate fi un semn bun, deoarece este o manifestare a curajului de a vorbi, de a se ridica împotriva a ceea ce este perceput ca nedrept, a capacității de a se proteja, o conștientizare a acțiunilor care se confruntă cu nevoile umane și cu valorile comune.

Astfel, insolența poate fi legată de frustrarea acumulată în timp și de impresia că perspectiva personală nu contează, că emoțiile nu sunt recunoscute sau înțelese, că tratamentul nu este corect, nu este respectuos (sau, în orice caz, perceput ca atare de către copil). Poate fi, de asemenea, legat de lipsa de putere personală, control asupra vieții, luarea deciziilor și autonomie. De aceea, un astfel de comportament poate fi privit ca o cerere de autonomie pentru a lua decizii de către și pentru sine.

Astfel, insolența copilului tău este o oportunitate pentru toți cei implicați de a afla mai multe despre relații și despre emoții. Uneori, reamintirea regulilor este suficientă pentru a-l face pe copil să-și dea seama că a mers prea departe și, în acest caz, nu are rost să creezi o problemă acolo unde nu există. Alteori, a-i atrage atenția poate duce la un cerc vicios cu jocuri de putere și violență. În aceste cazuri, este mai bine să găsești sursa, să te conectezi emoțional cu puiul tău, înainte de a căuta să-i redirecționezi comportamentul.

 

Importanța conectării emoționale

Conectarea emoțională înseamnă validarea emoției copilului sau a adolescentului cu un „da”: („ești furios”, „văd că ești furios”, „trebuie să fii foarte supărat să vorbești astfel ”).

Această atitudine este una delicată, deoarece mulți părinți tind să confunde laxitatea cu acceptarea emoțiilor copiilor. Odată ce emoția este primită și validată, este posibil să indici copilului cum ai dori să se comporte:

  • „Nu-mi place când oamenii îmi vorbesc așa”;
  • „Îmi poți spune cu vocea ta normală”;
  • „Crezi că atunci când vorbești cu mine așa, vreau să fiu drăguță cu tine sau să plec?”;
  • „Nu vreau să fiu înțelegătoare atunci când vorbești cu mine așa”;
  • „Ai de ales să te comporți în continuare așa pentru că este ușor și amuzant pentru tine, dar relația noastră va avea de suferit sau poți alege să te adresezi într-un mod mai plăcut, iar atmosfera va fi mai bună între noi”.

 

Oferă exemplul personal

Modul în care îi vorbești copilului tău va influența modul în care acesta se comportă Copiii tratați cu empatie devin copii empatici. Cuvintele alese, tonul vocii, postura vor duce la cooperare sau la revoltă.

 

Fă un pas înapoi și explorează contextul

Ca părinte nu trebuie să rămâi calm în toate circumstanțele, dar, pentru a evita să fii copleșit emoțional, este mai bine să identifici sursa disfuncției relaționale și / sau emoționale care duce la un comportament nepotrivit mai degrabă decât să persiști în reformularea interdicțiilor și să deteriorezi treptat relația prin distrugerea încrederii.

 

Concluzie

Prin urmare, obrăznicia copilului este de obicei o atitudine care vine în opoziție cu un părinte sau cu cineva care încearcă să-l supună. Este o reacție în lanț, un ciclu vicios.

Evitând intrarea în acest raport de forțe, nu îi oferi copilului posibilitatea de a fi un copil obraznic. Prin urmare, depinde de tine ca părinte să fii vigilent, să iei distanța necesară pentru a nu lua personal refuzurile sau lipsa de cooperare a copilului.

Această atitudine nu se traduce în lipsa intervenției: un copil are nevoie de siguranță, de reguli ce fac parte din cadrul său emoțional. Privește-l drept în ochi și spune-i calm, cu un aer foarte serios, că nu ești mulțumit de ceea ce tocmai a făcut / a spus. Și întotdeauna, ai grijă să condamni faptele, atitudinea și niciodată copilul în sine; de exemplu, evită formularea „ești un copil rău”, și exprimă-ți dezaprobarea altfel: „sunt foarte dezamăgit că ai făcut/spus asta”.

În acest sens, pentru a găsi soluții în fața comportamentelor copilului tău sau pentru a le înțelege mai bine, pentru o conectare profundă și reală cu acesta, îți propunem să descoperi și ideile surprinse în cartea ”Copilul tău este un geniu!”, scrisă de Florin Alexandru în colaborare cu prof. Florian Colceag.

Tu cum reacționezi atunci când copilul tău este obraznic?

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes