Care sunt abilitățile sociale pe care trebuie să le aibă copilul tău?

Abilitățile sociale

Dintre toate abilitățile ce caracterizează inteligența emoțională pe care și le va dezvolta copilul tău, capacitatea de a relaționa va contribui în cea mai mare măsură la obținerea sentimentului reușitei și al împlinirii în viață.

Pentru a funcționa eficient în sfera socială, copilul trebuie să învețe să recunoască, să interpreteze și să răspundă în mod adecvat tuturor situațiilor sociale.

El trebuie să-și dea seama cum și-ar putea reconcilia propriile nevoi și așteptări cu cele ale altora.

Atunci când oamenii se înţeleg între ei, înseamnă că au „abilităţi sociale” bune. Oamenii îşi dezvoltă abilităţile sociale pe măsură ce relaţionează unii cu ceilalţi, învaţă despre ei înşişi şi iau în considerare sentimentele celorlalţi.

Este foarte important ca toată lumea să aibă aceste abilităţi sociale bune. Pentru a face parte dintr-un grup, fie el familie, grup de prieteni sau chiar colegi de clasă la şcoală , este necesară prezenţa abilităţilor sociale.

Unele abilități sau deprinderi de viață se dezvoltă în mod natural în comportamentul și gândirea copilului. Pe altele însă, trebuie să le deprindă cu ajutorul tău și din experiențele de viață cu care se confruntă.

Abilitățile sociale sunt cele care ne permit să ne integram în mediul în care trăim fie el grupul de la grădiniţă, şcoală, serviciu sau grupul de prieteni.

A avea abilități sociale înseamna a fi eficient în interacțiunile cu ceilalti astfel încât să atingi scopul stabilit.

Acei copii care au dezvoltate abilităţile sociale se vor adapta mai bine la mediul şcolar şi vor avea rezultate mai bune.

Copiii cu abilităţi sociale slab dezvoltate (de exemplu copiii care se comportă agresiv fizic sau verbal, copiii care au dificultăţi în a se integra într-un grup de persoane noi) au o probabilitate mai mare de a fi respinşi de ceilalti şi de a dezvolta probleme de comportament; astfel, copiii care sunt izolaţi de grup au un risc crescut pentru abandon şcolar, delicvenţă juvenilă, probleme emoţionale atât în copilărie cât şi ca adult, anxietate, tristeţe sau chiar depresie.

Iată care sunt abilitățile sociale pe care trebuie să le aibă copilul tău:

  • abilitatea de a interacționa cu ceilalti copii si adulti
  • abilitatea de a intra în joc cu ceilalți : ”Vrei să ne jucăm?” sau ”Vrei să fim prieteni?” cu un ton de invitaţie, nici umil, nici agresiv
  • abilitatea de a coopera
  • abilitatea de a întelege emotiile altora
  • abilitatea de a cere ajutor și de a oferi ajutor
  • abilitatea de autocontrol emotional
  • abilitatea de a-și exprima nevoile, sentimentele şi drepturile într-un mod acceptabil
  • abilitatea de a comunica eficient
  • abilitatea de a iniţia şi a menţine o relaţie sau interacţiune cu un alt copil
  • abilitatea de a asculta activ
  • abilitatea de a împarti obiecte
  • abilitatea de a împărtăşi experienţe
  • abilitatea de a oferi şi de a primi complimente
  • abilitatea de a rezolva în mod eficient conflictele aparute
  • abilitatea de a respecta regulile aferente unei situaţii sociale
  • abilitatea de a coopera cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini
  • abilitatea de acceptare a răspunsului ”nu”
  • abilitatea de a-si cere scuze
  • abilitarea de a face faţă agresivităţii: îşi susţine punctul de vedere, își face aliaţi printre alţi copii, nu se arată exagerat de afectat, răspunde cu aceeaşi strategie când este cazul
  • abilitatea de a deveni responsabil
  • abilitatea de a coopera, de a negocia, de a conduce si să fie condus
  • abilitatea de a lega prietenii, de a-si exprima sentimentele într-o maniera acceptată social
  • are suficientă încredere în sine încât atunci când este respins, găseşte resurse şi modalităţi de-a se simţi din nou bine
  • are principii clare legate cu interacţiunea cu ceilalţi copii, pe care le şi verbalizează, de exemplu: ”Dacă este jucăria mea, eu stabilesc ce fac cu ea”, sau ”Trebuie să-mi ceri jucăria, nu să mi-o iei din mână”
  • abilitatea de a intui când e momentul să se apropie şi când e nevoie sa se retragă, într-o interacţiune

Lipsa abilităților sociale

Lipsa abilităţilor sociale îi face pe unii copii să fie ţinta ironiilor din partea altor colegi deoarece copii mai agresivi observă ca aceştia nu au modalităţi de a se apăra având astfel mai multe probleme de adaptare la şcoală.

Copiii îşi dezvoltă abilităţile sociale dacă sunt lăsaţi să interacţioneze cu cei de aceeaşi vârstă. Dacă părinţii nu au traume de respingere sau abandon neintegrate care să-i conducă la transmiterea către propriii copii a unei hipersensibilităţi la respingere. Dacă sunt susţinuţi să-şi formeze o imagine de sine pozitivă. Dacă sunt încurajaţi când au îndoieli şi frici şi alinaţi când sunt răniţi.

Este foarte important să îi explicit copilului tău că nu există eșec, ci doar ocazii de a învăța. Nu ascundem ne-reușitele și subliniem faptul că sunt normale. Nimeni nu trece prin viață punctând victorie după victorie.

Citește mai multe despre acest subiect în cartea ”Copilul tău este un geniu!”, scrisă de Florin Alexandru împreună cu ”creatorul de genii” – prof. Florian Colceag:

Care sunt abilitățile sociale pe care trebuie să le aibă copilul tău? 1

Oamenii sunt diferiți și fiecare dintre noi are anumite calități și anumite minusuri. Important este să le acceptăm, să ne fructificăm atributele și să privim mereu către motivele de a fi mulțumiți.

Îți doresc mult succes în procesul de dezvoltare a abilităților sociale ale copilului tău!

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes