Nu e ușor să fii părinte de adolescent. Dar nici nu poți evita asta, așa că nu îți rămâne decât să tragi aer în piept, să fii pozitivă, să te relaxezi și să faci tot ce e mai bun pentru ca adolescența să fie o etapă frumoasă din viața voastră, a tuturor celor din familie.
Știu, apar crizele de personalitate, începe răzvrătirea, copilul tău parcă nu mai seamănă cu copilul tău, ești permanent surprinsă de ideile și acțiunile lui.
Să recunoaștem: ești puțin speriată. Ți-e teamă că vei scăpa situația de sub control, că vei fi victima propriului copil, că el va stabili regulile, iar tu nu vei ști cum să procedezi.
Ești mama unui adolescent pe care nu-l mai poți controla? Hai să-ți povestesc ceva despre adolescenți
Acum doi ani, în iarna anului 2016, am lucrat cu adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani. Și nu oriunde, ci la secția de corecție a Spitalului de Psihiatrie. Acolo sunt adolescenți care beau, se droghează, nu se dau înlături de a se bate cu părinții – ca de la egal la egal, adolescenți care au fugit de acasă.
Cred că ceea ce întâmpini tu acasă nu e încă atât de grav, nu?
Eu am fost asaltată de acești adolecenți. Și eram mult mai mică de statură și mult mai slăbuță decât oricare dintre ei. Eram singură, nesupravegheată, într-o sală de activități a spitalului de psihiatrie, împreună cu puțin peste 10 adolescenți obișnuiți să li se facă pe plac, să facă legea, să umilească.
Mă priveau suspicioși, temători, mă interogau, voiau să știe de ce sunt acolo, dacă îi urmăresc pentru a da raportul medicilor. Voiau să se asigure că nu le fac rău și erau dispuși să se apere cu orice preț, după regulile lor.
M-au asaltat, m-au luat în brațe și m-au plasat în mijlocul camerei. Tot ce am putut să fac atunci…a fost să mă relaxez, să le zâmbesc larg și să le spun:
,,Am venit să ne distrăm, să ne imprietenim’’!
Nu știu cum sună, dar a fost cea mai bună idee pe care am avut-o atunci. Și a funcționat extraordinar. Eram omul care voia să îi cunoască, să discute cu ei, să îi facă să se simtă ascultați, importanți. Eram acolo pentru ei, cu ei. La spital erau tratați la fel: agresiv, fără prea multe discuții, reduși la tăcere.
Purtau etichete și nimeni nu se obosise prea tare să îi cunoască dincolo de ele. Ei se aflau într-o permanentă apărare.
S-ar putea ca și copilul tău să se simtă așa?
Iubirea este soluția comunicării eficiente dintre părinți și copii. Iată de ce…
Le-am explicat că am adus planșe, culori, acuarele și cărți. Că vreau să lucrăm și să organizăm o expoziție cu vânzare, iar oamenii să plece acasă cu lucrările lor. Am fost copleșită de iubire, îmbrățișări, pupături și complimente.
Ne-am așezat la mese și am început să pictăm. Erau avizi să îi complimentez, să le spun ce frumos au lucrat, mă strigau să îi ajut unde nu reușeau, fiecare lupta cu o pasiune nebună… să aibă cea mai frumoasă lucrare.
Mă uitam în jur și vedeam o clasă de adolescenți care lucrau cu minuțiozitatea și dăruirea unor artiști autentici.
Dacă ar fi să-i acorzi un singur lucru, acordă-i atenție
Era liniște deplină. Și nu făcusem mare lucru. Le oferisem doar atenție, îi ascultasem, mă interesa ce își doresc, ce nevoi au. I-am lăsat să se manifeste liber și le-am spus ce vreau eu să facem. Și că totul e pentru ei, că vreau ca toată lumea, dar mai ales ei, să descopere cât sunt de extraordinari.
Iubirea i-a deschis, i-a îmbunat, i-a motivat să fie altfel. În timp ce pictau… mi-au spus poveștile lor. De ce au ajuns acolo, cum se simt, ce vor să facă mai departe. Erau copii mari – cu vise multe. Îmi povesteau că acasă nu se mai înțelegeau cu părinții,că tatăl plecase, mama țipa la ei.
Pentru alții… mama era absentă, indiferentă. Nu îi asculta nimeni, doar li se ordona, erau criticați, certați, iar ei evitau contactul și orice formă de comunicare, orice scurtă discuție.
Fie mamele, fie poliția îi adusese la spital. Legăturile erau rupte. Părinții au ajuns să îi aducă acolo – pentru că nu mai găseau o metodă de a conviețui acasă.
Am realizat expoziția, apoi am întrebat dacă e cineva interesat de cărți. Câțiva dintre ei s-au bătut, efectiv, pe cărțile pe care le adusesem. Au citit și celorlalți, s-a transformat totul într-un club de lectură. Experiența a fost fabuloasă.
Am cunoscut fața adolescentului care se pregătește să atace – pentru că se așteaptă mereu la un atac. Și am cunoscut latura autentică a adolescentului care, de fapt, nu are nicio problemă reală. E dornic de răspunsuri, de comunicare, de iubire, de valorizare. Vrea să fie înțeles, acceptat. Adică nevoile de bază ale adolescenților.
Cele 3 nevoi de bază ale adolescenților
Nu te grăbi să spui că îi oferi totul – iar el e tot nerecunoscător. Principalele nevoi ale adolescentului sunt altele decât cele la care te aștepți tu. Adolescentul are nevoie:
- Să fie văzut
- Să fie ascultat
- Să fie simțit
Adolescentul tău are nevoie să îi apreciezi pasiunile, eforturile, reușitele, să îți pese de ceea ce vrea el. Să poată discuta orice cu tine, să știe că te are de partea lui. Să nu se teamă de părerea ta. Atunci se va ascunde.
Arată-i că îl vezi, cu adevărat, fii atentă la ceea ce contează pentru el, apreciază-l. Are nevoie să nu fie criticat, să știe că, orice decizie ar lua, nu îl vei compara cu ceilalți, nu îi vei spune cât a greșit, că te-a dezamăgit și că alte așteptări ai fi avut de la el.
Cam aici se ascunde principiul pe care construim relația cu adolescentul. Adolescentul caută vinovați pentru tot ceea ce i se întâmplă, pentru tot ceea ce îi lipsește și ce simte. El nu are nevoie de reguli, ci de răspunsuri, de lămuriri, de conexiuni.
Ai un adolescent care îți da bătăi de cap? Uite 3 metode pe care îți propun să le încerci pentru a comunica mai ușor cu el
1. Conectează-te cât mai bine la el
Dacă ești tentată să îi întorci spatele, să îl pedepsești și să instaurezi o serie de reguli stricte, află că nu e cea mai bună idee. Poate deja ai început sau ai încercat să faci asta. Rezultate fie au fost pe termen scurt, fie au lipsit cu desăvârșire. Am dreptate?
Încearcă să petreci timp de calitate cu el, să te implici în acțiunile lui, în ceea ce îi place să facă, să mergeți la film, la cumpărături, la concerte. Să îi permiți să își aducă prietenii acasă. Mulți părinți interzic asta, iar adolescentul găsește tot felul de locuri în care să se desfășoare.
Arată-i că îl accepți, că se poate baza pe tine, că nu trebuie să se ascundă. Dacă nu îți plac prietenii lui, spune-i, explică-i de ce, pune-l pe gânduri, dar nu îi interzice să îi mai vadă. Nu vei rezolva nimic.
2. Ia măsuri
Părinții care se confruntă cu adolescenți problematici sunt părinți speriați. Nu știu exact ce să facă, se tem de orice nouă izbucnire, se tem să le mai vorbească propriilor copii. Nu știu cum să-i mai abordeze, iar adesea îi lasă în pace..tocmai pentru a evita un conflict.
Speră că astfel să îi aibă de partea lor. Însă nu asta e soluția.
Te regăsești în scenariul prezentat? Stai liniștită. Nu ești singura. Însă situația trebuie schimbată. Oricare ar fi atitudinea adolescentului față de tine, rămâne responsabilitatea ta să îi vorbești.
Trebuie să îți cunoască punctul de vedere, iar dacă situația pare de necontrolat, neapărat consultă un specialist. Însă, dincolo de toate, fii înțelegătoare și privește lucrurile din perspectiva lui. Pune-te în locul lui și caută să descoperi mecanismul din spatele atitudinii sale.
Dacă lucrurile se agravează și intervine problema consumului de droguri, nu mai e de competența ta să îl ajuți, discută neapărat cu un specialist.
3. Vorbește-i pe limba lui
Adolescenții au un limbaj comun, specific. Vor atenție, vor să aibă dreptate, vor să fie cool, le place postura de neînțeleși, le place să experimenteze. Încearcă să intri în poziția de observator și să descoperi universul adolescentului tău. Apoi încearcă să fii parte din el, însă fără să-l sufoci.
Cumpără-i câte un CD cu muzica preferată, surprinde-l cu o petrecere la voi acasă, invită-i prietenii, mergeți la film, cumpără-i bilete la concertele preferate,fii mama pe care să și-o dorească toți prietenii lui, nu aceea împotriva căreia să se întoarcă. Fii deschisă, adolescența este o perioadă care trece.
Oferă-i încredere. Și, dacă simți nevoia să ai control asupra lui, fă-o subtil. Există o mulțime de căi prin care să să știi unde este și ce face..fără să mergi să-l tragi de guler. Câștigă-l – pentru a putea sta la o discuție mai amplă. Fii sinceră și spune-i exact ce simți. Fii acolo pentru el și pentru ce simte el.
Concluzie
Simpla prezență în viața lui personală, socială și emoțională, te va ajuta să construiești o relație extraordinară cu adolescentul tău.
Să crești un om sănătos, fericit, liber, deschis. Dar cei mai mulți părinți intră în panică și pierd din vedere legătura emoțională cu adolescentul. Nu neglija nici prezența fizică în viața adolescentului tău.
Trebuie să îți găsești timp pentru el,timp pentru activități realizate împreună. Relațiile funcționale se construiesc și pe baza legăturii cerebrale și emoționale dintre părinte și copil.
This Post Has 3 Comments
Buna Sorina,
Copila mea care are 16 ani vorbeste foarte urat cu noi, mai ales cu min mama ei. Ma umileste ori de cate ori are ocazia fara sa ii fi facut nimic rau. Dimpotriva, am incercat sa o cresc ca o printesa, dar a avut intotdeauna impresia ca o supraprotejez si c nu o las sa faca ce vrea ea. Am avut pana acum cel putin 5 terapisti care nu au putut sa resolve nimic. Cu toti se poarta frumos si spune ce vreau ei sa auda dupa care incepe iar sa ma jigneasca. Ce pot sa fac in cazul acesta, cand ea nici macar nu vrea sa ma mai ascult dar ma umileste in permanenta? Are un orieten si sta a el din momentul in care termina scoala pana la orele 11 seara cand vine acasa. Sunt disperata, nu mai stiu cum sa procedez. te rog daca poti sa imi dai o indrumare.
Multumesc,
narcisa
Bună Narcisa,
Înțeleg situația în care te găsești și înțeleg că nu îți este tocmai ușor să o gestionezi.
Vârsta adolescenței este o vârstă interesantă pentru copiii noștri și provocatoare pentru noi părinții.
Modul în care adolescenții se comportă este determinat atât de stadiul de dezvoltare în care se află exacerbat de cel hormonal, dar și de modul în care noi ca și părinți ne-am comportat cu ei până la această vârstă.
Uite, spui că „…am încercat să o cresc ca o prințesă…” și te-aș ruga să te întrebi de ce ai făcut asta. Pentru a înțelege felul în care adolescenta ta se comportă, este necesar să înțelegi tiparul tău comportamental.
Dacă în copilăria ta, mama ta se comporta cu tine cu strictețe, având mai mult un comportament autoritar decât blând cu tine, tu, crescând, ți-ai spus că copilul tău va avea parte de tot ce este mai bun și vei face tot posibilul să îi fie bine. Doar că, modul în care tu ca și părinte ai ajuns să îți educă copilul, a mers către cealaltă extremă, iar acum, îți dorești ca ea să îți fie recunoscătoare pentru sacrificiul ce l-ai făcut și pentru ceea ce i-ai oferit, având în vedere că tu nu ai primit o astfel de atenție în copilăria ta.
Faptul că preferă să stea departe de tine, o face pentru că știe că o sufoci cu întrebările, cu grija, poate cu reproșul, iar ea adolescentă fiind, nu vrea asta.
De ce te jignește? Eu îți pot răspunde dar răspunsul tu îl ai deja pentru că tu știi cum ați avut voi relația.
Cum poți să procedezi acum?
În primul rând, oprește-te din a-i mai vorbi așa cum făceai până acum, și privește-o fără să îi spui nimic. Privește-o cu blândețe, este tot copila ta care ți se arunca în brațe atunci când era doar de-o șchioapă. Privește-o cu înțelegere fără a-i mai interpreta în nici un fel comportamentul.
Apoi, stai doar tu cu tine și analizează modul în care tu de-a lungul anilor te-ai comportat cu ea. Observă-te pe tine și de ce de fapt te simți atât de „disperată”, așa cum spui în comentariu. Mergi dincolo de ceea ce pare normal. Nu te agăța de ceea ce este la suprafață. Mergi dincolo de asta și observă cine se simte de fapt atât de pierdut.
După ce observi și te liniștești, mergi la ea și vorbește-i ca de la inimă la inimă, ca de la om la om, ca de la ființă la ființă. Dărâmă bariera mamă-fiică și adresează-i-te cu prietenie. Fără a o judeca, critica, a-i interpreta comportamentul, a încerca să o manipulezi în vreun fel, fără a o învinovăți de ceva, fără a o condiționa în vreun fel. Nu îi vorbi din postura de victimă și nu dramatiza în nici un fel situația. Vorbește-i din inimă și spune-i ceea ce simți, fără a o face responsabilă de asta. Vorbește-i cu sinceritate, cu onestitate, cu blândețe, cu încredere. Arată-i că ai încredere în ea, arată-i că ești pregătită să aveți o altfel de relație, arată-i că poate avea încredere și ea în tine.
De asemenea, oferă-i responsabilități pe măsura încrederii tale în ea, alegeți-le de comun acord, fixați împreună un program pentru îndeplinirea lor, cere-i să te ajute , spune-i cât de mult contează pentru tine ajutorul ei, spune-i fără a aștepta ca ea să vină la tine să îți spună.
Arată-i că ești acolo lângă ea oricând se simte pregătită să vorbiți deschis fără a o acuza de nimic, ci doar de a o asculta și ai oferi înțelegerea ta.
Ai încredere în tine Narcisa. Tu poți produce această schimbare. Ai curajul să o faci
Îți mulțumim pentru împărtășire!
Bună seara!
Alina ma numesc. In acest moment sunt recăsătorita si am o fetita de 2 ani cu actualul soț si o adolescenta de aproape 17 ani dintr-o alta căsătorie.
Adolescenta mea de aproape 17 ani ne da mari bătăi de cap, in sensul ca nu ne putem intelege deloc cu ea, cu vorba bună si mereu se isca scandaluri.
Situația a devenit atât de grava incat s-a ajuns la Politie, la Protecția Copilului dar situația nu s-a imbunatatit deloc.
Ea nu vrea sa asculte si pace. Dacă i se zice sa lase geamul la balcon ( singurul balcon din apartament care e cu intrare prin camera ei), rabatat ea mereu il inchide, nu ne lasă să intram in camera ei când e acasă, pentru a lua rufele din balcon sau orice altceva avem nevoie de acolo, decât când are ea chef iar de cele mai multe ori, noi incercand sa intram forțat pt ca uneori e nevoie in acel moment de un anumit lucru) se ajunge la scandal, vorbit urat, ridicat mana la noi. Soțul e mai exigent si nu ii convine când fata ii răspunde, vorbește urat sau sare la bătaie. E adevărat ca de multe ori si noi am mai lovit-o fizic pentru ca ne scotea din minți si nu intelege de vorba bună.
Daca eu ca mama ii zic ceva, ii explic cum trebuie sa se poarte, ca trebuie sa asculte, sa se poarte frumos, sa vorbească frumos, sa se imbrace cu anumite haine, in sensul de a le mai schimba, sau sa facă un dus, sa se dea cu un deodorant inainte de a merge undeva, sa isi prindă parul, sa vorbească cu mine sa imi zică ce o deranjează ca să putem rezolva problema, sa neintelegem de vorba bună, nu vrea sa audă, răspunde aiurea sa termin, sa imi vad de fiica mea sau ca nu sunt mama ei… Toate pe un ton respingător… Nu stiu ce sa mai fac sa fie bine, sa inteleaga ca ar putea sa câștige multe cu vorba bună…. Am încercat cu vorba bună, cu pedepse, cu recompense, cu bătaie, fara bătaie… Nimic nu pare sa dea rezultate, nu stiu ce sa mai fac. Soțul mereu când se isca un scandal din asta imi zice ca o da afara după ce face 18 ani, sa se ducă unde stie ca el nu mai suporta asa ceva… Ca el dacă răspundea asa ii sarea borșul pe fata…. Fetita cea mica când vede ca vorbim cu cea mare si ea incepe sa răspundă sau sa facă in contre, se sperie si incepe sa plângă… Si când mai ridica soțul tonul la mine, se sperie cea mica…
Atmosfera din casa e tensionata si mult timp nu se mai poate continua asa. Fata cea mare la psiholog nu vrea sa meargă. Ce as putea face sa fie liniște si intelegere?