Așa cum ai văzut în prima parte a acestui articol, comportamentul tău are un impact puternic asupra comportamentului copilului. După cum știi deja, neliniștile apar ca răspuns la o amenințare, care ne poate transmite fie un mesaj de luptă, fie unul de retragere. Atât tu, cât și copilul vă opuneți uneori unul altuia, luptați unul împotriva celuilalt, fie din postura de agresor, fie din cea de victimă.

Îți propun mai departe câteva sugestii care te vor ajuta să-ți stăpânești starea de neliniște și să ai o atitudine pozitivă față de momentul mesei – căci despre alimentație vorbim și în acest articol.

Tehnici sigure care îți vor ajuta copilul să aibă o abordare pozitivă în ceea ce privește alimentația (Partea II)

1. Stabilește un program strict și limite clare  Alimentația copilului

În ceea ce privește programul, tu ești cea care stabilește orele de masă sau meniul. Însă, de îndată ce copilul poate să se hrănească singur, încurajează-l să o facă, indiferent de mizeria care se împrăștie în jurul său.

Dacă vrei să stabilești limite, dă dovadă de multă creativitate, pentru a evita o posibilă criză de nervi sau refuzul ferm al celui mic. Nu face compromisuri în ceea ce privește masa – nu accepta să-i dai iaurt, spre exemplu, dacă nu și-a mâncat fructele.

Ai răbdare, copilul se va obișnui cu regulile tale.

2. Stimulează corect un copil mofturos

Fă asocieri culinare pozitive. Adaugă preparatele noi, în cantități mici, lângă alimentele deja cunoscute. Gustul nou va fi acceptat treptat.

Oferă-i copilului impresia că el este cel care deține controlul. Încurajează-l și recompensează-l. În cazul în care te lovești de refuzul acestuia de a încerca un anumit aliment, cere-i să-l atingă, să-l miroasă.

Fă totul treptat, fără să te grăbești.

3. Lasă copilul să refuze anumite alimente

În cazul preparatelor noi, așază-le pe farfurie și permite copilului să le respingă. Studiile au demonstrat faptul că este necesar să-i prezinți un aliment nou de aproximativ 20 de ori, înainte ca cel mic să se atingă de el.

Respectă ritmul copilului tău și transformă momentul mesei dintr-unul tensionat, într-unul relaxant.

4. Fii tolerantă Alimentația copilului

Uneori copiii dezvoltă anumite fobii cu privire la anumite alimente cu texturi umede, alunecoase. Îți vei da seama de acest lucru, dacă cel mic întinde imediat mâinile după ce a atins un astfel de preparat, pentru a fi șters.

Care este cauza acestor temeri ale copilului? Cel mai probabil, tu i-ai transmis acestuia teama de murdărie, iar acum, ea îți dă bătăi de cap atunci când vine vorba de mâncare.

Poți însă depăși problema, organizând tot felul de jocuri în farfurie, pe parcursul cărora este permis să faceți mizerie.

Îndreaptă lucrurile, fiind un model pentru cel mic. Permite-i să se joace cu alimentele, să picteze cu sosul de roșii, să simtă cerealele în palmele sale. Astfel îi poți demonstra că nu are motive să se teamă. De ce?

Pentru că jocul dezvoltă imaginația și abilitățile cognitive, încurajând la explorare. Permite copilului să-și exploreze mâncarea, să descopere singur ce are pe farfurie.

Jucați împreună un joc care va armoniza relația părinte-copil: EQ Game – dezvoltă inteligența emoțională a copilului tău!

5. Discută cu ceilalți membri ai familiei

Dacă încerci să schimbi comportamentul copilului, orientându-l într-o direcție pozitivă, optimistă, stabilește cu celelalte persoane din familie să aibă o atitudine similară cu a ta.

Copiii au nevoie de reguli clare, constante. Se simt însă bulversați atunci când primesc mesaje contradictorii, care produc confuzii sau atunci când sunt înconjurați de o atmosferă stresantă, din cauza faptului că tu și ceilalți membri ai familiei nu vă puneți de acord.

În concluzie, este bine ca toată lumea să abordeze aceeași strategie de educație a copilului, sprijinindu-vă reciproc.

Alimentația copilului
6. Fii fermă

Este nevoie de mult timp și de răbdare pentru ca cel mic să-și formeze deprinderi alimentare sănătoase, corecte, astfel încât regimul să fie unul echilibrat.

De-acum înainte, ora mesei să constituie un moment plăcut, încântător, nicidecum unul tensionat, încărcat cu neliniști. Explică-i cu răbdare copilului că trebuie să consume un anumit aliment, ignorându-i crizele de nervi. Atunci când te lovești de refuzul său categoric de a încerca anumite alimente, nu oferi nimic în schimb până la următoarea masă. Asigură-te că cel mic este însă hidratat corespunzător.

Aplică toate aceste tehnici în mod ferm, îmbrățișând și sărutând copilul atunci când acceptă alimente noi și vei reuși astfel să modifici un comportament culinar.

Concluzia

Tu ești părintele, tu-ți cunoști cel mai bine copilul. Tu ești cea care stabilește reguli, cea care alege tehnici, însă fă-o ferm și cu calm, în același timp. Păstrează-ți atitudinea pozitivă, astfel încât nici tu, nici copilul să nu vă simțiți încărcați de stres.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes