Viaţa şi fericirea copiilor sunt construite din momente mici, dese, simple şi amintiri de familie.

Da, copiii nu-şi vor aminti ce medie au avut în clasa a 6-a, ce premiu au luat în clasa a 8-a, nici ce notă au luat la teze. Nu-şi vor aminti zecile de jucării primite, nici cadourile scumpe. La un moment dat, dacă îi vei întreba, vor spune detaşat „Nu mai ţin minte”.

Însă te vor surprinde cu lucrurile pe care şi le amintesc – şi de care tu, probabil, nu mai ai idee. Ni se întâmplă tot timpul şi nouă, adulţilor, nu? Ne gândim la copilărie şi avem o serie de amintiri – care nu au nicio legătură cu lucrurile concrete sau marile evenimente, ci mai degrabă cu micile momente pline de semnificaţie.

5 lucruri pe care copiii şi le vor aminti mereu

Lucruri pe care copiii si le vor amintiDe ce avem tendinţa să ne amintim mai degrabă micile momente, aparent nesemnificative, decât marile evenimente?

Simplu: pentru că ne amintim ceea ce am simţit că a contribuit la evoluţia noastră, la reechilibrarea noastră emoţională, la bucuria noastră. Ne amintim mai repede ceea ce am simţit, decât ceea ce am făcut, amintirile au la bază emoţia unui eveniment, nu evenimentul în sine. De aceea… este esenţial să ne preocupăm să oferim copiilor momente preţioase.

Iată 5 lucruri pe care copiii şi le vor aminti mereu

  1. Tradiţiile de familie

Mai important decât orice cadou sofisticat… este bagajul cu amintiri de familie pe care ni-l oferim unii altora. Tradiţiile de familie sunt micile mari momente care cântăresc enorm pentru copil – şi amintirile lui cele mai dragi. Pentru că sunt momentele voastre împreună, ceea ce defineşte familia voastră. Un calendar al familiei ar ajuta în acest sens.

Vinerea e pentru prăjituri, sâmbătă este dedicată filmelor amuzante pe canapeaua din sufragerie, alături de un castron mare cu popcorn, Crăciunul e momentul în care facem prăjitura cu nucă, după reţeta bunicii.

Fiecare familie este creatoarea propriilor tradiţii, iar acestea se traduc prin momentele care unesc familia – pentru a întreprinde acţiuni personale, care îi definesc pe toţi cei din casă şi care le aduc bucurie. Aceste mici tradiţii de familie înseamnă enorm pentru copil. El ştie că în ziua X va face lucrul Y, iar bucuria se va dubla… pentru că le va face împreună cu părinţii.

2. Joaca

Pe lângă tradiţiile de familie, cea mai frumoasă amintire a mea, din copilărie, este legată de… joaca în nisip, în familie. Adică momentele în care toată familia renunţa la orice altă treabă şi grijă, iar eu găteam, din nisip, plăcinte şi torturi, decorate cu pietre, flori şi scoici, după care serveam masa.

Nu ştiu de ce e una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele, probabil pentru că atmosfera era senzaţională, ei îmi lăudau preparatele, mai comandau şi, în plus, râdeam mult. Iar copiii îşi amintesc emoţii, aşa cum am discutat deja.

Jucaţi-vă împreună. Copiii îşi amintesc joaca. Îşi amintesc momentele în care râdeţi, construiţi castele, un bloc din leggo, îşi vor aminti de joacă, simplu. Pentru că în timpului jocului liber sunt trăite emoţiile cele mai pozitive, iar bucuria se înregistrează şi rămâne. Nici nu te gândeşti când, după 20 de ani, copilul tău îţi va spune că amintirea lui cea mai dragă e legată de o zi de iulie în care v-aţi dat în leagăn…

3. Mesele împreună

Masă: ce lucru aparent banal. Ce mai contează să stăm împreună la masă… când timpul e limitat, iar fiecare are programul lui? E greu, într-adevăr, dar e foarte important ca una dintre mesele zilei să fie luate împreună. De preferat cina. Să mâncaţi împreună, să discutaţi, să vă încărcaţi pozitiv, să împărtăşiţi lucruri.

Copiii îşi amintesc mesele luate împreună. Da. De ce?

Îşi amintesc asta pentru că o asociază cu timp în familie, cu sentimentul de siguranţă, de protecţie, cu idealul familiei unite, în care el îşi găseşte sprijin şi iubire necondiţionată.

Practic, îşi vor aminti mai degrabă cum luaţi micul dejun împreună, când vărsaţi castronul cu lapte şi cereale… decât atunci când îi comandaţi mâncarea lui preferată de la restaurant. Poate acum lucrurile stau exact invers, însă ceea ce îşi va aminti pe termen lung un copil… este emoţia din spatele fiecărui gest şi eveniment.

4. Poveştile dinainte de somn

Nu-ţi vine să crezi că un copil îşi va aminti, poate în timpul facultăţii, de poveştile pe care i le citeai înainte de culcare, atunci când era la grădiniţă? Da, e uimitor, însă timpul acela preţios, dinaintea somnului, când eraţi împreună, înseamnă apropiere şi conexiune, deci amintiri pe viaţă. Şi nu e exclus ca poveştile pe care i le citeşti acum să devină poveştile preferate ale nepoţilor tăi. Să nu uităm de neuroplasticitate şi capacitatea copilului de a înregistra lucruri incredibile până la vârsta de 5 ani, de care să îşi amintească apoi… toată viaţa.

5. Timpul petrecut împreună

mama si fiica

Lipsa timpului petrecut împreună cu copiii este compensată prin oferirea de beneficii materiale multiple, în numeroase cazuri. Grija şi dorinţa părinţilor de a le oferi copiilor tot ce e mai bun… împing adesea la o fractură profundă, atunci când vine vorba de conectarea copilului la părinte.

Oricât de mult ne-am dori să le oferim „totul” copiilor, ei nu îşi vor aminti asta şi foarte puţin se vor bucura de banii, bunurile şi oportunităţile pe care situaţia financiară le-a putut-o oferi.

În schimb, îşi vor aminti de timpul petrecut împreună, de anii în care am fost sau nu am fost lângă ei. Îşi vor aminti de orele în care ne aşteptau sau de orele în care am stat cu ei şi am construit experienţe de neuitat.

Copilul vede simplitatea în lucruri, el nu caută perspectiva, ci emoţia, nevoia imediată. Iar nevoia lui imediată este de iubire.

Ce ar mai trebui să ştii

O retrospectivă săptămânală vă poate ajuta să descoperiţi care au fost cele mai dragi şi puternice amintiri ale copilului, de ce, ce emoţii a simţit şi, implicit, veţi şti ce obiceiuri să introduceţi în planul de familie.

Suntem pe deplin responsabili pentru amintirile pe care copiii noştri le vor avea, iar acestea se bazează pe emoţii. Hai să construim o lume bazată pe emoţii pozitive, pe armonie şi să conştientizăm cum acestea construiesc copilul şi îi guvernează, în mod inconştient, alegerile şi reuşita.

Care vrei să fie lucrul de care copilul tău să îşi amintească întotdeauna?

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse