Atât copiii, adolescenții, cât și adulții, au nevoie să experimenteze emoțiile pozitive, să le cunoască, să le conștientizeze și să reușească să le sporească, pentru că acestea contribuie la starea de bine a fiecăruia dintre noi.

Cercetătorii dovedesc că o persoană care experimentează de trei ori mai multe emoții pozitive față de cele negative, va da un randament mai bun și se va simți mult mai bine.

 

Fie că ești adolescent, părintele unui adolescent, părintele unui copil care va urma să fie la un moment dat adolescent, ai nevoie de emoțiile pozitive. Însă, mai întâi, trebuie să cunoști felul în care poți să te bucuri de acestea și cum să le conștientizezi, ca, mai apoi, să le înțelegi importanța și să te bucuri de starea de bine pe care ți-o oferă emoțiile pozitive.

În plus, cine nu-și dorește rezultate mai bune la școală, la locul de muncă, cine nu vrea o stare pozitivă?

1. Notează emoțiile pozitive pe care deja le-ai experimentat și care îți sunt cunoscute.

Alături de fiecare emoție pozitivă, gândește-te la cel puțin două situații în care ai resimțit acea emoție, ce te-a determinat să o simți, în ce context erai, unde te aflai, cine era lângă tine.

De fiecare dată când experimentezi o altă emoție pozitivă, într-un alt context, într-un alt loc, noteaz-o.

Ți-a amintit de copilărie și de bunici prăjitura pe care a preparat-o mama de Crăciun, așadar te-ai simțit emoționat și gustul aromat și fraged al prăjiturii te-a purtat în brațele unei amintiri pe care ți-o păstrezi vie în suflet?

Te-a făcut să râzi cu poftă, în hohote, un coleg de clasă prin intermediul glumei pe care a făcut-o?

Te-ai simțit încurajat de către un profesor în momentul în care ai ieșit la tablă, ai răspuns corect și el te-a felicitat? Ți-a oferit curaj să mai răspunzi și altă dată?

Te-ai simțit bucuros după o ieșire în oraș cu prietenul tău cel mai bun?

Ai fost copleșit de recunoștință când ai vizitat un loc pe care îți doreai cu ardoare să-l vezi?

Ai simțit empatie față de un prieten care ți-a destăinuit un eveniment neplăcut din viața lui?

Te-ai simțit plin de iubire când ți-ai îmbrățișat părinții?

Gândește-te la fiecare moment din zi în care te-ai simțit fericit, încântat, plin de speranță, iubit, apreciat, recunoscător. Notează, la finalul zilei, emoțiile pozitive care te-au copleșit în ziua ce tocmai s-a scurs. Apoi realizează ce oameni, ce lucruri, ce locuri, ce întâmplări au născut în tine aceste emoții și repetă acele experiențe, înconjoară-te de aceiași oameni, plimbă-te în aceleași locuri, fă aceleași lucruri.

2. Colecționează lucruri care îți induc emoții pozitive. Uită-te la pozele din momentele în care te-ai simțit fericit, încântat, emoționat.

Amintirile din momentele în care am simțit emoții pozitive sunt importante, pentru că, uneori, orice și oricât am face, nu mai putem reînvia anumite momente, nu mai putem ajunge în anumite locuri, nu mai putem să revedem aceleași persoane.

De aceea, colecționând obiecte din diferite locuri, anumite lucruri pe care le-am scris despre ceea ce am trăit, o carte care ne-a emoționat, o melodie care ne-a făcut fericiți, niște fotografii care surprind anumite momente și anumiți oameni, putem astfel să ne sporim emoțiile pozitive, să resimțim anumite trăiri pe care le-am uitat sau le-am simțit doar într-un anumit context.

3. Gândește-te la o emoție pozitivă pe care vrei să o sporești sau să o retrăiești.

Ce îți dorești să simți cel mai mult pe parcursul unei zile și chiar pe parcursul întregii tale vieți?

Vrei să fii fericit? Vrei să simți apreciere, dragoste, satisfacție? Vrei să simți recunoștință, relaxare?

Gândește-te la o emoție pozitivă pe care îți dorești să o simți mereu, analizează când, în ce context, alături de cine (sau poate că erai singur) ai trăit-o. Apoi, analizează ce lucruri realiste poți face ca să te poți bucura zi de zi de acea emoție pozitivă. Fie că te uiți la anumite poze, fie că asculți o anumită melodie, fie că îți amintești de un moment frumos din viața ta – important e să reușești să trezești ceva în tine care să te determine să simți o emoție pozitivă.

Lasă-te pradă emoțiilor pe care îți dorești să le trăiești, fii fericit, plin de speranță, recunoscător, pentru că, simțind emoții pozitive, dezvoltându-le, fiind acaparat de ele, vei reuși să te bucuri mai mult de ceea ce e în jurul tău, vei avea rezultate mai bune în ceea ce îți vei propune, vei da mai mult randament și vei reuși, uneori, să treci destul de ușor peste momentele mai dificile.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse