Câteodată, nostalgia își face loc în inima unei mame și se înfiripă dorul de momentele în care se juca împreună cu al său copil, când o fascina imaginația lui, când jucăriile nu stăteau așezate pe rafturi, ci tocmai în mijlocul casei, împrăștiate.
Odată cu adolescența, jucăriile și orele de joacă se pierd în amintire. Mama și tata nu mai ies împreună cu copilul în parc, ci adolescentul se plimbă singur, alături de prietenii lui, fără a fi nevoie să fie însoțit.
Știm cum se aștern nostalgiile și dorurile peste inimile mamelor, în special, dar și ale taților. Știm că, uneori, v-ați dori ca adolescenții din fața voastră – unii chiar mai înalți decât voi – să fie din nou mici, să se joace, să fie casa plină de jocuri și de imaginația copilului care își creează lumi din ale sale jucării.
Avem o veste bună pentru voi: timpul împreună, părinte-copil, nu se limitează la jocuri și nici doar la copilărie. Sunt destul de multe activități pe care le poți face împreună cu adolescentul tău.
Nu uita că un timp de calitate alături de el, în care ești prezent și discutați, vă distrați și vă creați amintiri numai bune de purtat în suflet pentru momentele când ei vor pleca de acasă, e recomandat din mai multe motive. În primul rând, comunicarea dintre voi poate deveni mai ușoară, mai plăcută, mai eficientă, pentru că vă apropiați, vă construiți încrederea unul în celălalt. În al doilea rând, timpul pe care i-l oferi adolescentului tău e o dovadă de iubire.
Așadar, iată toate cele 10 activități pe care ți le recomandăm să le încerci alături de adolescentul tău:
1. O seară de film
Fie că vă duceți la cinema, fie că stați pe canapea, acasă, o seară de film e o idee grozavă pentru a petrece timpul cu adolescentul tău, pentru că, în general, adolescenților le plac filmele. Așa că, alegeți împreună o zi și o oră care să fie potrivită pentru amândoi, puneți-vă niște popcorn sau niște gustări sănătoase într-un bol și bucurați-vă de un film bun împreună! Ce ar fi să îți lași adolescentul să decidă la ce film să vă uitați, să îi înțelegi preferințele, urmând ca, următoarea dată, să alegi tu, ca părinte, filmul?
2. O ieșire la un ceai/la un suc/la o prăjitură/la o pizza etc.
Rezervă-ți ceva timp pentru a ieși cu adolescentul tău în oraș, mergeți împreună la o cafenea sau la un restaurant, serviți ceva gustos, discutați, râdeți, amintiți-vă, savurați ceea ce v-ați comandat și… încercați să percepeți ieșirea ca pe o oportunitate de a fi deschiși unul față de celălalt. Puteți, de asemenea, să vă uitați pentru câteva ore „rolurile” și să fiți pur și simplu prieteni!
3. Jucați un board game împreună.
Cine spune că timpul jocurilor s-a terminat în copilărie? Pentru adolescenți și adulți există, iată, board game-urile. Ce ar fi să îți lași de o parte așa-zisa maturitate – jocurile nu sunt doar pentru copii și pentru adolescenți!, să-ți ridici picioarele de pe pământ și să îți îngădui să fii ludic alături de adolescentul tău? Și avem și un joc potrivit pentru voi: Inside Hero. Nu numai că o să vă ajute să vă destindeți, să vă distrați și să petreceți timp împreună – dar jocul acesta va contribui, mai mult decât credeți, în construirea inteligenței emoționale și în dezvoltarea voastră personală.
4. Faceți sport împreună: fie că ieșiți la alergat, fie că jucați badminton într-un parc, fie că găsiți pe internet niște video-uri cu antrenamente, fie că mergeți la sală, la înot etc.
Timpul și activitățile pe care le faceți împreună pot fi și de calitate, și memorabile, dar și sănătoase! Deci, cum ar fi să faceți puțin sport împreună, să vă antrenați, fie că o veți face acasă, fie că vă veți duce afară sau la sală?
5. Ieșiți într-o plimbare în mijlocul naturii. Faceți un picnic.
Cu toții avem nevoie de reconectare cu natura, iar aerul proaspăt, inspirat și expirat, ne poate induce o stare de bine. Plimbați-vă împreună, discutați despre tot ceea ce vreți, ascultați liniștea și sunetele naturii, priviți în jur, bucurați-vă de lucrurile simple și de faptul de a fi unul lângă celălalt. De asemenea, puteți organiza și un picnic împreună, într-o zi senină, cu diferite tipuri de mâncare pe care le puteți prepara acasă.
6. Gătiți. Organizați o cină tematică.
Cum ar suna o cină gătită de amândoi? Dar o cină tematică, în care învățați să gătiți un fel de mâncare francez, de exemplu?
7. Creați-vă un moment de lectură/vizitați o librărie.
Nu e întotdeauna ușor să motivezi un adolescent să citească. Dar puteți, câteodată, să creați un moment de lectură împreună: puteți alege aceeași carte pe care să o citiți amândoi, apoi discutați despre ea. De asemenea, aveți ocazia să organizați și diferite concursi legate de cine termină primul cartea, cine o poate rezuma cel mai bine etc.
8. Mergeți la un concert/la operă/la teatru.
Un concert alături de adolescentul tău – mai ales dacă va cânta artistul lui preferat – e o idee minunată și o surpriză pe cinste. Dar și teatrul, și opera pot fi opțiuni ingenioase, chiar dacă e foarte probabil ca adolescentului să nu i se pară tocmai ceva interesant.
9. Jucați un joc video – în cazul în care aveți un adolescent căruia îi plac jocurile video.
Ce ar fi ca, în loc să îi reprosați că pierde atât de mult timp jucându-se la calculator, să încercați să pătrundeți în lumea jocurilor video și să vă îngăduiți o oră pentru a vă juca și a încerca să înțelegeți ceea ce îl fascinează la acele jocuri?
10. Organizați o vacanță împreună.
Stabiliți până la cele mai mici detalii traseul, obiectivele de vizitat, locațiile, programul, căutați informații, rezervați-vă o perioadă potrivită – toate acestea împreună cu adolescentul, ascultându-i părerea și discutând despre călătorie.
E adevărat că timpul pe care îl petreceți cu adolescentul trebuie să fie presărat și cu ingeniozitate, dar nu e imposibil să găsiți modalități prin care veți putea să fiți împreună și vă veți bucura unul de celălalt.
Vindecă adevărata cauză a bolilor și problemelor din viața ta și nu le da mai departe generațiilor viitoare!
Cea mai importantă cauză ce stă în spatele bolilor și problemelor sociale din întreaga lume a fost descoperită, dar încă nu este tratată!
S-a demonstrat în repetate rânduri: problemele de sănătate neașteptate sau repetitive reprezintă doar vârful aisbergului.
Însă, sub „valurile” minții conștiente, stau îngropate întâmplări de care ori nu ne amintim, ori de care am încercat să fugim: acestea sunt experiențele adverse din copilărie.
⅔ dintre noi am experimentat cel puțin o traumă în copilărie, de la la abuz sau neglijare, la pierderea unei persoane sau divorțul părinților.
Cei mai mulți își trăiesc viața fără să știe ce traume le guvernează viața din umbră… și nici că există un tratament eficient pentru acestea!
Dar de unde ar putea să afle, când nici medicii nu sunt instruiți asupra dușmanului comun, care afectează atât întreg sistemul biologic uman, cât și societatea per ansamblu?
Așadar, cele mai recente studii îți oferă șansa de a descoperi adevărul care a stat în fața ta în tot acest timp și de a întrerupe ciclul experiențelor adverse din viața ta și a familiei tale.
Citește cartea „Binele suprem” și contribuie la o lume conștientă în care copiii, familiile și adulții să trăiască o viață mai sănătoasă și mai fericită.