Am scris într-unul din articolele precedente despre lista celor zece abilități necesare în 2020 pe piața muncii, conform World Economic Forum. Am subliniat saltul extraordinar al creativității și o înclinație spre zona umanistă, ca răspuns la iminenta evoluție tehnologică.
Haideți să aruncăm un ochi pe aceste abilități și cum ajungem la ele.
Un pic de recapitulare
Proiecția pentru 2020 are în vedere pregătirea oamenilor pentru saltul tehnologic propus de a patra revoluție industrială.
Ea cumva deja a început, dar primele efecte majore se vor simți în viitor. Pe scurt, omului i se va propune un rol de profesionist cu valențe non-repetitive, cu preocupări mult dincolo de rutină și pregătit să ofere soluții în domenii care necesită constant viziuni noi.
În afară de artă, toate domeniile tehnice au nevoie de un salt calitativ. Revoluția 4.0 este soluția pentru rutină și cantitate.
Cele 10 abilități necesare în 2020
Să revedem clasamentul abilităților necesare în 2020:
- Rezolvarea problemelor complexe
- Gândirea critică
- Creativitatea
- Managementul personalului
- Coordonarea cu ceilalți implicați
- Inteligența emoțională
- Capacitatea de a judeca și a lua decizii
- Orientarea către servicii
- Negocierea
- Flexibilitatea cognitivă
Ce înseamnă fiecare?
1. Flexibilitatea cognitivă – abilitatea de a vedea lucrurile din perspective diferite
Totul avansează cu o asemenea viteză încât problema mare este nevoia de idei noi, de perspective diferite. Avansul este întreținut de viziune, iar viziunea este exersată de minți care văd lucrurile din perspective diferite.
Vă întrebați de ce copiilor nu le mai place la școală? Oricât de nepopulară ar fi fost ea de-a lungul istoriei, astăzi există un adevărat conflict de interese între elevi și sistem. Tocmai pentru că nu este cultivată ideea de perspective multiple. Comentarii unice, metode singulare de rezolvare indiferent de materie, noțiuni neînsoțite de context sau venite într-un context extrem de limitat.
Piața muncii caută oameni capabili să-și transfere cu lejeritate perspectiva asupra unui lucru în funcție de unghiul de abordare. Altfel spus, e nevoie de prospețime, nu de limitări. Cum trecem peste limitări? Acceptând păreri. Cultivându-le. Punând întrebări deschise copiilor și lăsându-i să se exprime liber. Dincolo de rezultat e mai important mecanismul de gândire.
2. Negocierea – abilitatea de a purta un dialog și de a integra idei
Negocierea nu este un joc de cărți în care cel care deține cartea cea mai bună câștigă. Ea nu propune un câștigător și un învins. A nu se confunda cu competiția. Și cu atât mai puțin cu războiul. Esența negocierii stă în capacitatea de a genera în comun o soluție cât mai bună la o problemă.
Negocierea presupune ascultarea părerii celuilalt. O negociere este un dialog, nu un monolog. Ascultarea trebuie să fie atentă și activă, iar informația să poată fi integrată într-un proces foarte asemănător celui de brainstorming.
Capacitatea de negociere presupune educarea abilității de a asculta și pe cea de a susține un argument. Un copil lipsit de exercițiul dialogului are șanse mai mici să se transforme într-un adult dispus să poarte unul. Trebuie explicit antrenată capacitatea de a aștepta și a asculta alte opinii, în ideea alternanței dintr-un dialog. Faceți afirmații, apoi dați cuvântul. Copilul trebuie să prețuiască ambele procese: de absorbție a informației și de exprimare cu argumente a propriei opinii.
Realitatea supune oamenii la diverse încercări în ceea ce privește comunicarea. Mulți acuzăm degradarea relațiilor de tot felul pe fondul lipsei unei comunicări optime. De aceea este nevoie de exercițiu și de stabilirea unui comun acord: discurs argumentat, pe rând, după ce ai integrat ceea ce ți s-a comunicat. Acordul vine (dacă vine) mai târziu. Dacă nu vine, e mai plauzibil să fie un rezultat corect decât o eroare de comunicare.
3. Orientarea către servicii – călcâiul lui Ahile al economiei autohtone
Costumer care este probabil o sintagmă care dă dureri de cap multor companii românești. De multe ori grija pentru a face profit umbrește grija față de client. Realitatea este că o afacere livrează servicii sau produse care răspund unor nevoi ale unor clienți. Abia apoi vin banii.
Orientarea către servicii nu se rezumă doar la amabilitate. Ea presupune o relație deschisă vis-a-vis de clienți; adică evaluarea ofertelor posibile în raport cu cererile. Mai mult, fidelizarea clienților deja existenți reprezintă pentru multe companii principala prioritate și sursa cea mai importantă de venituri. Un client satisfăcut atât de produs/serviciu cât și de relația cu furnizorul acestora este un client predispus să achiziționeze în continuare de la aceeași companie.
Noua revoluție industrială include absorbția unei părți din interfața umană din zona serviciilor. Automatizarea (un exemplu foarte actual ar fi partea de check-in online oferită de companiile aeriene) totuși nu ejectează ideea de costumer care, adică de facilitare a comunicării eficiente dintre client și firmă. E nevoie de oameni care să dezvolte politici eficiente de comunicare cu publicul, atât pe partea de rezolvare a problemelor (atunci când apar) cât și de implementarea de proceduri cât mai prietenoase de achiziționare.
Cum îi antrenăm pe copii pentru asta? Prin stimularea spiritului antreprenorial. De exemplu, dacă se joacă de-a teatrul, încurajați-i să taie și vândă bilete, nu doar să se ocupe de partea artistică. Învățați-i valoarea lucrurilor și principiul de cerere versus ofertă.
4. Capacitatea de a judeca și a lua decizii
Poate preferați termenul de raționament. Procesul este foarte complex. Presupune atenție, observație, evaluare a informației absorbite și formarea unei opinii. Pasul final este luarea unei decizii informate, bazată pe acest proces, cu încredere și determinare.
Puteți să antrenați asta prin expunerea copiilor la cât mai multe tipuri de informații și domenii. Apoi să le cereți părerea și să căutați nu neapărat răspunsul, cât mecanismul care determină răspunsul. Eterna și exasperanta întrebare „de ce?” va deveni o armă redutabilă. Apoi, încurajați să facă lucruri, să aibă opinii și să și le asume. Obișnuința de a avea inițiativă, de a se decide, este o abilitate care se exersează.
5. Inteligența emoțională – abilitatea de a înțelege oamenii
Oamenii fac lucruri și iau decizii nenumărate (și) pe baza emoțiilor, nu doar a IQ-ului. Este o întreagă știință în spatele acestui concept. Dar simplificând lucrurile, odată înțelese emoțiile proprii și relația cu manifestările fizice, respectiv ale altora (cu accent pe limbaj non-verbal), se va schimba perspectiva asupra vieții.
O lume înțeleasă (chiar și a emoțiilor) este o lume controlabilă. Dezvoltarea inteligenței emoționale duce la o bună administrare a furiei, timidității, tracului și multe altele. De asemenea, ea contribuie la creșterea gradului de empatie, atât de necesară atât în relațiile personale, cât și în cele sociale și profesionale.
Ea se antrenează prin diverse activități interactive, jocuri de rol, expunerea la artă și resursele ei (activități artistice, cu caracter teatral sau care implică jocuri în echipă) și prin încurajarea exprimării deschise.
6. Coordonarea cu ceilalți implicați – munca în echipă
Majoritatea activităților presupun activități specializate pe diverse paliere, care converg spre produsul/serviciul care urmează a fi scos pe piață. Munca în echipă nu se rezumă doar la munca împreună, în același loc, în același timp, la același lucru. Ci un mecanism complex, în care fiecare are rolul de a construi câte o piesă a acestuia ținând cont de nevoile și rolul celorlalți care fac parte din acest mecanism.
Munca în echipă poate fi exersată prin jocuri care presupun cooperare și interdependență. Sporturile de echipă reprezintă un bun resort, dar ele trebuie explicate ca atare. De asemenea, orice tip de explorare implică dimensiunea unei colaborări. Fie că explorați cărți sau peșteri, prezența unor persoane care aduc în prim plan abilități pe care alții (copiii cu precădere) nu le au, reprezintă un pas util înspre descoperire.
7. Managementul personalului – abilitatea de a nu fi un șef prost
Veți auzi cuvinte mari legate de subiect dacă dați o simplă căutare online. Se vorbește despre valoarea angajaților și cum ei sunt principalul atu al succesului unei afaceri. Evident, dacă-i ai pe cei potriviți.
Mulți confundă această arie cu capacitatea și dispoziția de a le spune altora ce să facă, când și cum, de a stabili programul și ritmul de lucru. Posibili ca mulți dintre voi să fi întâlnit asemenea șefi, manageri, conducători. Chiar dacă am vorbi strict din teorie, o asemenea atitudine este falimentară pe termen lung. Asta nu înseamnă lipsa unei discipline, a unei etici a muncii, sau dispariția termenelor. Doar că toate aceste lucruri trebuie asumate din toate părțile.
De asemenea, nu trebuie să fii doar șef ca să dezvolți această abilitate. E foarte utilă și din postura de aliat, partener, colaborator și angajat. De oricare parte ați fi, e bine să știți ce, cui și când să cereți și de la cine, când și la ce să vă așteptați.
People management, așa cum este cunoscută această abilitate în piața muncii, aduce la lumină capacitatea de a recruta oamenii potriviți, de a negocia termenii optimi de lucru cu aceștia, de a-i responsabiliza, de a te adapta constant la nevoile lor și de a interveni atunci când apar fisuri, derapaje, în procesul de lucru și/sau în relațiile dintre ei.
O persoană cu reale capacități de management de personal este empatică, orientată atât în direcția binelui angajaților și colaboratorilor cât și înspre evoluția afacerii. Îi sunt clare obiectivele, cunoaște în detaliu resursele și știe ce și cât poate oferi oamenilor în funcție de rolul acestora în afacere. De asemenea, are forța de a lua măsuri nepopulare, dar necesare, atunci când acestea se impun (de exemplu, operează concedieri).
O astfel de persoană este, deci, un foarte bun comunicator. Adică știe și să vorbească argumentat, și să asculte activ. De regulă, este o persoană echilibrată, cu un bun simț al responsabilității, orientată spre randament, satisfacție și crearea de plus-valoare.
O asemenea abilitate se antrenează în timp, pornind de la antrenarea abilității de a comunica. Repet, comunicarea nu înseamnă doar vorbire, ci și ascultare. Înseamnă și limbaj non-verbal și atitudine. E util să comunicați constant cu copiii, chiar dacă ei vor refuza uneori acest lucru. Dar vor rămâne cu obiceiul, cu conceptul. Și în timp vor realiza beneficiile comunicării și pierderile care se vor petrece în lipsa acesteia.
Transmiteți mereu copiilor voștri ce obiective aveți, ce intenționați să faceți. Creați un context în care să se obișnuiască cu interdependența în raport cu așteptările voastre și ale lor. Comparați viziunea lor asupra lumii cu a voastră. Vorbiți despre asta. Aflați unde sunt bariere și vedeți unde ar mai putea să se ridice altele.
8. Creativitatea – capacitatea de a fi original și relevant și spontan
Despre creativitate am tot vorbit în articolele anterioare. Tikaboo se concentrează pe ea și pe inteligența emoțională în tot ceea ce crează. Va fi una din cele mai căutate și cultivate abilități în piața muncii în viitorul apropiat și probabil că nu numai. Tehnologia va elibera omul de îndeletnicirile eminamente repetitive și îi va oferi posibilitatea să viseze, să se exprime liber și să ducă lumea în care trăim la un nou nivel.
Creativitatea se antrenează prin activități care dau posibilitatea folosirii imaginației. Artele oferă resursele cele mai numeroase pentru a face acest lucru. Îmbrăcate sub formă de joc, orice activitate de construcție, interpretare, desen/pictură și comunicare, reprezintă un pas în plus spre explorarea capacităților creative ale copiilor. Prin joc, pentru că un copil asta face din instinct: explorează lumea din jur (atât materială cât și imaterială) practicând, inventând jocuri.
Dacă școala nu încurajează dialogul, dacă pretinde că există probleme unice, soluții unice, răspunsuri unice și moduri de livrare unice, ar trebui să fiți nemulțumiți. Dacă singura datorie a copiilor este să le asimileze pe acestea și să nu caute altele, ori alte forme de livrare, atunci ar trebui să luați măsuri.
Da, școala este greu de schimbat. Sistemul are probleme și până la o reformă reală, concretă, utilă, conformă cu realitatea și nevoile, va mai dura mult. În absența acesteia trebuie să căutați soluții alternative. Să căutați jocuri și activități care dau posibilitatea copiilor să se exprime liber. Jocurile setează parametrii, imaginația și capacitățile lor vor da interpretarea. Despre asta este creativitatea. Despre generarea de conținut nou, original, în limitele posibilităților existente. Cam așa este și viața.
9. Gândirea critică – abilitatea de a simți textura realității
Gândirea critică nu înseamnă să scoți în evidență defecte, părți slabe sau ce nu-ți place. Gândirea critică este un proces analitic. Gândirea critică se concentrează pe găsirea adevărului. Dacă gândirea creativă dă naștere la soluții alternative, cea critică o va găsi pe cea mai eficientă. Gândirea critică se hrănește din diversitate și curiozitate.
Această abilitate, de a gândi critic, nu vine întâmplător pe podium alături de creativitate. Cele două se completează. Ambele cer o dispoziție crescută spre cercetare, comunicare, evaluare și interpretare. Gândirea critică temperează elanul visător al creativității, setând parametri și generând randament.
Cu ajutorul creativității dăm naștere unor lucruri noi, unor forme noi a unor lucruri deja existente sau a unor perspective noi asupra celor ce ne înconjoară. Gândirea critică ne ajută să le implementăm. Gândirea critică este antidotul la ideile fixe, la prejudecăți, la exprimări cu pretenții de adevăruri absolute. Gândirea critică se antrenează pe același model cu creativitatea. Este foarte importantă expunerea la medii diferite. Creativitatea presupune și o formă de interiorizare, de visare, unde apar energii care generează produse și viziuni proaspete. Gândirea critică propune o abordare mai deschisă, de aceea accentul este pus pe întrebări. Cu cât mai multe întrebări, cu atât mai multe posibile răspunsuri. Care, la rândul lor, vor construi o viziune mai complexă asupra realității fiecărei persoane.
10. Rezolvarea problemelor complexe – punctul fix al ierarhiei
Cu cât a evoluat omenirea, cu atât provocările au devenit mai mari, mai complicate, mai elaborate. Este cursul natural al lucrurilor: cu cât știm mai multe, cu atât ne dăm seama cât de puțin știm. Dar pentru asta este necesară inteligența emoțională. Așa cum toate celelalte abilități din acest clasament converg spre aceasta.
Problemele variază în funcție de domeniu. Unele domenii se schimbă mai rapid ca altele. De exemplu, telecomunicațiile au avansat semnificativ în ultimii ani, iar forma lor are deja un impact major asupra modului cum lucrăm. Știința materialelor evoluează însă într-un alt ritm. S-au schimbat multe, dar impactul încă nu este atât de mare, dar mai ales de brusc.
Așadar, este nevoie de toate celelalte abilități pentru a ajunge la un nivel ridicat de rezolvare a problemelor complexe. Practic, această abilitate se dezvoltă antrenându-le pe celelalte. Trebuie calm, determinare, viziune și o bună comunicare pentru a rezolva problemele complexe ale viitorului. Oamenii vor fi nevoiți să se familiarizeze din ce în ce mai mult cu resursele tehnologiei, iar pe partea cealaltă importanța așa numitelor soft skills va crește exponențial.
Nu ignorați noile provocări. Ele sunt deja în discuție. Unele comunități deja iau măsuri. Trebuie doar să ne implicăm și să întâmpinăm viitorul cum se cuvine.
Dan,
Omul cu întrebări
