Vinovăția nu te face un părinte mai bun!

Unul dintre cele mai distructive sentimente pe care le încearcă un părinte este vinovăția, acel sentiment care ne arată că acţiunile noastre nu sunt conforme cu propriul nostru cod moral.

De cele mai multe ori, persoana care trăiește acest sentiment pleacă de la evaluări îndelungi privind evenimentul în cauză, apărând apoi gânduri de genul „dacă aș fi acționat altfel, situația ar fi fost mai bună”.

Ne simțim vinovați atunci când nu am reușit să fim părinții care ne-am propus să fim

Sau atunci când nu i-am tratat pe copiii noștri cu compasiune și empatie așa cum ne-am promis și propus.

Când suntem părinți, aproape fiecare dimensiune a realității ne împinge către a ne simți vinovați:

👉 copilul care își arată direct nemulțumirea, frustrarea sau nevoia;

👉 bunicii care se așteaptă să facem pentru copiii noștri ceea ce au făcut ei pentru noi, când eram copii;

👉 grădiniță sau școală, care așteaptă de la părinte un copil compliant, adaptat, motivat pentru performanță;

👉 vecinii care ne evaluează în funcție de gradul de politețe sau sociabilitatea copilului;

👉 părinții altor copii, care, de obicei, procedează mai bine și au copii mai generoși, mai deștepți, mai sociabili

👉 propria noastră organizare psihică, în care „a fi responsabil” înseamnă „să te simți vinovat” de tot ceea ce nu merge bine

Mulți părinți se cred datori să le facă pe toate, și încă într-un mod perfect, cred că este un semn de slăbiciune să ceri ajutorul și se judecă aspru de fiecare dată când ceva iese greșit.

Cele mai frecvente motive pentru care părinții se simt vinovați:

  • Îmi țin copilul prea mult sau prea puțin în brațe.
  • Îl alăptez prea des sau prea rar.
  • Îl cert sau nu îl cert îndeajuns.
  • Sunt furios/oasă.
  • Nu am fost acolo suficient.
  • Nu l-am ascultat suficient.
  • Am fost prea concentrat/ă asupra casei și a muncii.
  • Nu am fost suficient de afectuos/ă.
  • Am fost critic/ă.
  • Am strigat, am lovit și am dat vina.
  • Am fost un model negativ.
  • Nu am avut timp să-mi înțeleg copiii.
  • Nu eram consecvent/ă.
  • Am avut așteptări prea mari.
  • Nu l-am încurajat suficient.
  • Am fost deprimat/ă.
  • Ne-am certat prea mult în cuplu.
  • Am divorțat.
  • Am spus lucruri dureroase.
  • Am fost egoist/ă.
  • Mi-am ignorat copilul.
  • Nu mi-am protejat copiii.
  •  Am stat prea puțin timp cu ei.
  • Am stat prea mult timp cu copiii mei, am obosit, vreau o vacanță!

Este important să știm că tiparele noastre de vinovăție se transferă foarte ușor asupra copiilor, astfel încât ei, ajunși adulți, vor reacționa la fel ca și noi în situații similare.

Partea bună este că, la fel ca vinovăția, și autocompasiunea se transferă copiilor. Așadar, ei văzându-ne că ne acceptăm propriile greșeli, că ne privim pe noi înșine cu înțelegere și blândețe, vor internaliza acest mod de a se privi pe sine în momentele în care ceea ce își propun să facă nu corespunde cu rezultatele acțiunilor lor.

Cum am putea avea încredere că suntem părinți buni, când ni se dau atâtea motive să ne simțim vinovați?! 

Motivele nu ni se dau de fapt! Noi alegem să trăim aceste stări, pentru că așa am fost învățați de mici copii. Am preluat aceste stări de la părinții noștri și pe baza lor ne trăim în continuare viața în același fel ca ei.

De cele mai multe ori, noi am fost crescuți cu umilințe și cu jigniri, cu plată scumpă pentru greșelile noastre, cu pedepse și cu etichete negative. Și toate acestea merg împreună cu noi, în fiecare zi a vieții noastre, în cele mai grele momente, când, de fapt, am avea nevoie de cineva care să se așeze lângă noi și să ne asigure: „este normal să greșești, se poate întâmpla oricui, te iubesc chiar și atunci când greșești.”

Convingerile de viață insuflate de către părinți, educatori și societate guvernează personalitatea umană, iar acestor convingeri se asociază și sentimentele noastre.

Convingerile împreună cu sentimentele trăite de noi ne determină conduita. De îndată ce conștientizăm aceste asocieri și aceste determinări, ne putem concentra pe schimbarea convingerilor și ne putem elibera de sentimentele de vinovăție.

Așadar, când vă simțiți vinovați, gândiți-va că ceva despre voi înșivă v-a scăpat. Nu v-ați înțeles complet, doar v-ați raportat la o normă morală.

⚠ Pentru a ne elibera de vinovăție este suficient să ne privim cu înțelegere.

Abilitatea de a te privi cu înțelegere se formează în timp, prin antrenament. Începe cu dorința de a te înțelege, puțină dragoste și un răgaz pe care să ți-l acorzi pentru a te privi.

Vinovăția poate fi utilă atunci când ne face să reflectăm și să fim atenți la emoțiile altor persoane, altfel pe termen lung, este distructivă.

Cum poți gestiona sentimentul de vinovăție?

În mod frecvent, prima reacție atunci când ne simțim vinovați este să evităm emoția, să o negăm sau să găsim explicații și scuze pentru lucrurile care ne cauzează această emoție.

De fapt, această reacție nu face decât să alimenteze vinovăția, care se poate transforma, în timp, în rușine și lipsă de autorespect.

Așadar, primul pas către diminuarea acestei trăiri este conștientizarea faptului că vinovăția este un mesaj, un simptom al unor răni adânci și vechi, care se vor dezvelite și vindecate.

 

Vinovăția nu te face un părinte mai bun! 5

Ne putem elibera de vechile convingeri, concentrându-ne pe soluții. Așa putem regăsi armonia cu noi înșine și bucuria de a trăi o viață cu sens, împlinită.

Așadar, primul lucru pe care este bine să îl faci atunci când te simți vinovat este să îți aminteșți că toți părinții se simt astfel din când în când. Apoi, analizează acțiunile care te fac să te simți astfel și caută alte opțiuni pe viitor.

Îl lași pe copil în față televizorului prea mult în timpul zilei, pentru a avea mai mult timp pentru treburile casnice? Încearcă să găsești jocuri care îl pot ține ocupat pe copil, înlocuind televizorului sau modalități în care îl poți implica în treburile tale casnice.

Jocul Orășelul Stinghiuță  îți poate fi de ajutor. Combate plictiseala și stârnește interesul copilului tău, oferindu-i  posibilitatea de a construi 5 clădiri diferite, 5 clădiri inedite.

Jocul cu aceste stinghiuțe îi oferă copilului un control total. Acesta își dezvoltă abilitatea de a se concentra pentru o perioadă mai mare de timp asupra unui singur lucru. În același timp, el își dezvoltă independența, pentru că doar el poate decide ce și cum să construiască. Copilul este cel care stabilește regulile de joacă, devinind astfel mai sigur și mai încrezator în sine.

Orășelul Stinghiuță - joc

 

Orientează-te, așadar, către acțiune atunci când te simți vinovat. Uneori, acest lucru implică și să îți ceri scuze copilului, mai ales în urma violenței verbale sau fizice.

Alte modalități în care poți reduce sentimentul de vinovăție în rolul de părinte:

  • încearcă să reduci tendințele perfecționiste
  • comunică și cu alți părinți despre dificultățile pe care le întâmpi și vezi care sunt soluțiile pe care le-au găsit ei
  • informează-te din surse de încredere despre dezvoltarea copilului și modalități eficiente de comunicare

Amintește-ți că vinovăția este o emoție, nu o realitate sau o pedeapsă pe viață. Sentimentul de vinovăție pe care îl simți astăzi nu înseamnă că nu poți să găsești soluții mai bune mâine sau că lucrurile sunt iremediabil stricate.

De multe ori, părinții se simt vinovați atunci când copiii lor încalcă așteptările lor sau ale altora (de exemplu, nu comunica cu alte persoane, nu îi ascultă sau spun lucruri considerate ca fiind nepotrivite, se comportă neadecvat cu alți copii etc.)

Niciodată nu putem fi pe placul tuturor! Și nici copiii noștri nu pot să placă tuturor.

În loc să ne simțim vinovați că „nu i-am crescut bine”, pentru felul în care ei simt, gândesc și acționează, (chiar dacă nu este pe placul nostru sau al altora), putem încerca să-i înțelegem. Ca părinți, îi susținem în permanență, dar este procesul lor de dezvoltare. Un copil este un om care le învață pe toate, experimentând.

O perioadă foarte lungă de timp m-am simțit și eu vinovată ca părinte. De multe ori din motive nesemnificative. În timp, am observat că acea vinovăție mă făcea furioasă pe mine însămi, iar ulterior mă pedepseam singură.

Cum făceam asta?

Depărtându-mă de propriul copil, considerând că nu sunt suficient de bună ca mamă. Uneori chiar mă gândeam că nu merit iubirea copilului meu, că sunt o mamă rea, deși nu era așa. Pe lângă acele greșeli, pe care le facem cam toți părinții, făceam și foarte multe lucruri bune. Din păcate, atunci când greșeam nu mai vedeam partea bună. De ce? Pentru că o singură greșeală anula tot ce făcusem bun până atunci și nu mă puteam ierta pentru asta.

Vinovăția nu te face un părinte mai bun! 6

În timp, experiența, oamenii, informarea continuă m-au învățat că în fiecare clipă putem deveni cea mai bună variantă a noastră, dacă ne dăm voie, dacă ne iertăm, dacă suntem de partea noastră, dacă ne iubim pe noi înșine suficient încât să credem în noi și în schimbare.

Dragă părinte nu ignora greșelile și vina, acceptă-le, iartă-te și mergi mai departe, mai încrezător, mai hotărât!

Psihologul Robert Anthony spune că „greșelile ar trebui tratate ca un grăuncior de nisip care-ți intră în ochi; odată ce ai identificat problema nu te învinui și nu te simți vinovat, renunță la ea.” Numai atunci te vei simți liber și vei putea duce o viață creativă.

Nimeni nu poate trăi în trecut și funcționa bine în prezent. Mintea ta nu poate funcționa corect cu două realități în același timp.

Viața ta reflectă ceea ce primește cea mai mare atenție din partea ta.

Dacă te concentrezi asupra a ceea ce ar fi trebuit să faci și n-ai făcut sau a ceea ce ar trebui să fie și nu este, viața ta va fi plină de frustrare și confuzie. Așa că iartă-te și mergi înainte.

Tu pentru ce te simți vinovat cel mai des ca părinte? Ce metode folosești pentru a te elibera de vinovăție?

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes