În primă instanță, cu toții am presupus că momentul venirii unui copil pe lume este un motiv de bucurie și mama trebuie să fie într-o veselie neîntreruptă. Nu a trecut mult timp și ne-am dat seama că nu este deloc așa, atunci când am devenit și noi la rândul nostru părinți. De multe ori, în spatele unor emoții precum furia, frica, frustrarea, tristețea, cu toate nuanțele lor, se pot ascunde motive, cauze mai profunde. Vrem să analizăm care ar fi acestea.

mamica insarcinata

Toate emoțiile vin să ne spună ceva, conțin câte o informație. Sunt ca niște mici agenți care vin să ne înștiințeze despre ce se întâmplă în mintea și corpul nostru. Din păcate, uneori, îi alungăm, pentru că NU ȘTIM ce să facem cu informațiile pe care ei ni le aduc. Cu alte cuvinte, nu ne-am dezvoltat destul de mult inteligența emoțională și maturitatea psihologică.

Am găsit 3 criterii care sunt responsabile de trăirea prea deasă a unor emoții de copleșire și frustrare:

  1. NIVELUL DE MATURITATE PSIHOLOGICĂ AL MAMEI LA MOMENTUL NAȘTERII COPILULUI
  2. NIVELUL DE ASPIRAȚII PERSONALE ȘI PROFESIONALE
  3. PERSONALITATEA MAMEI

Să le luăm pe rând.

1. NIVELUL DE MATURITATE AL MAMEI LA MOMENTUL NAȘTERII COPILULUI

Acest nivel psihologic și spiritual este foarte important. Este chiar cel mai important pentru a face față cu bine experiențelor NOI ce vor urma.

Și când spun „cu bine” mă refer, mai întâi, la lipsa unor afecțiuni pshice cum ar fi depresia sau crizele de furie. Crizele de furie sau de isterie se fac pe un fond emoțional labil, și al unor tulburări de personalitate (cum ar fi isteria, paranoia, borderline sau bipolaritate). În cazul existenței acestora, apariția copiilor nu vor face decât să provoace și mai mult tulburarea respectivă, și victimele vor fi, bineînțeles, toți membrii familiei.

Un nivel de maturitate bun nu exclude momente de descurajare și frustrare, mici conflicte în familie, însă nu include violență, abuzuri verbale și nonverbale frecvente, ignorare.

Fără a fi însă vorba de tulburări psihologice, mama poate avea anumite modele disfuncționale de relaționare și de reprezentare a lumii, pe care, cu siguranță, le va transmite și copilului sau copiilor ei. Maturitatea psihologică presupune o cunoaștere de sine și înțelegere a acestor pattern-uri de gândire și de emoție, și chiar străduința de a le schimba acolo unde este nevoie.

Cunoașterea de sine, dar mai ales înțelegerea intrapersonală și interpersonală este unul din parametrii de bază ai nivelului de maturitate.

Nivelul de maturitate al unui om se referă și la cât de împăcat este acesta cu trecutul și echilibrat în prezent. Cât de flexibil știe să fie, cât de plăcută este ca persoană în toate relațiile sale.

Eu consider că educația unui copil începe cu mult înainte de a se naște copilul, chiar de la nașterea mamei. De aceea, pentru o cunoaștere de sine, recomand din toată inima multă dezvoltare personală. Înțeleg prin dezvoltare personală, terapie personală și/sau de grup, autoinstruire prin lectură de specialitate. Te invit să citești o carte foarte folositoare în acest sens apărută la Tikaboo, și vândută în peste 50 000 de exemplare: „Copilul tău este UN GENIU” scrisă de Florin Alexandru și profesorul Florin Colceag.

3 criterii care pot influența starea de bine a unei mame 5

 

2. NIVELUL DE ASPIRAȚII ȘI ÎMPLINIRE PERSONALĂ ȘI PROFESIONALĂ

În momentul venirii unui nou om pe lume, mama și tatăl trebuie să se afle la un moment în viața lor în care să fie împliniți cu ce au realizat până la acel moment și conștienți de ceea ce mai vor să realizeze.

Momentul venirii copilului nu trebuie să fie nicidecum încheierea vieții personale și profesionale a mamei, deși, în primii ani, așa s-ar părea. Pentru multe mame, însă, venirea copilului a fost un motiv pentru un salt atât personal cât și profesional. Multe mame și-au schimbat domeniul de activitate și chiar au hotărât că nu mai vor să se întoarcă la vechiul birou …

Momentul venirii copilului poate fi, în schimb, un mod de a vedea viața cu alți ochi și a face schimbări într-un mod aproape automat și rapid la sine. Mie îmi place să zic că nașterea copiilor mei a fost ca și cum mi-a căzut din cer un set de ghiduri de inteligență emoțională cu exerciții practice, scris și adaptat special pentru mine. Sunt conștientă acum că atunci când simt că apare furia, frustrarea, sentimentul de neputință sau de copleșire sunt pentru că spun „NU” dezvoltării mele personale de care „se ocupă” copiii mei.

Pentru mine, copiii sunt mai degrabă promotori și cei care mă încurajează, indirect, să fiu tot mai bună, tot mai conștientă, tot mai înțeleaptă și nicidecum niște piedici. Și m-aș bucura să poată vedea lucrurile așa orice mămică.

3 criterii care pot influența starea de bine a unei mame 6

În cazul în care, copilul nu a fost în plan, și mama avea încă multe dorințe și aspirații personale, frustrarea, furia, indignarea până la închiderea în sine și ignorarea pot apărea în scurt timp în relația cu copiii. De ajutor este terapia personală, cu scopul de a accepta și înțelege realitatea prezentă. Recomand terapia cu un psihoterapeut format pe terapia cognitiv-comportamentală, care te ajută să înțelegi nivelul de maturizare la care ești acum și dificultatea de a digera ceea ce se întâmplă în familia ta, în relațiile tale. De asemenea, scrisul într-un jurnal despre toate emoțiile și dorințele neîmplinite este considerat terapeutic.

3. PERSONALITATEA MAMEI

Putem vorbi de două tipuri de personalitate pe fondul cărora, se pot instala strategii dezadaptative de a relaționa cu sine și cu copiii. Pentru ambele, a crește un copil poate fi o provocare imensă care le dă bătăi de cap zi de zi.

Primul tip de personalitate ar fi cel narcisic, puternic în aparență dar labil în esență. Persoana histrionică este concentrată mult pe ego și pe a face plăcere acestuia. Vrea să iasă în evidență cu orice preț, și de multe ori este vorba despre un copil neglijat în interior care țipă după atenție.

O mamă histrionică sau cu trăsături de personalitate histrionice va avea tendința de a controla, de a face în locul copilului, și de a face multe lucruri de „gura lumii”, și nu pentru că așa simte sau crede că este bine pentru copilul său. Totul este despre ea și slujirea propriului eu, este perfecționistă și dacă nu îi iese așa cum își dorește, se poate înfuria cu ușurință și poate ajunge chiar la gesturi agresive față de copil.

La pol opus, este tipul de personalitate melancolic, cu tendințe depresive. Pentru acest tip de personalitate, liniștea și un ritm lent sunt mai degrabă preferate. Așa cum probabil v-ați dat seama, aceste trăsături intră  în conflict cu ritmul activ și energia debordantă a unui copil.

Oricum ar fi, se pot găsi soluții pentru orice tip de personalitate să se adapteze noilor experiențe, pentru că, până la urmă, venirea unui copil pe lume, chiar este o binecuvântare.

Tu ce faci pentru dezvoltarea ta personală ?

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes