Există 5 stiluri diferite de părinți definite în literatură. Cu toate acestea, nu există un părinte care să se încadreze strict numai într-unul din acestea. De obicei, suntem o combinație de trăsături, eventual cu trăsături majoritare dint-o anumită categorie. Am văzut care sunt primele 2 stiluri parentale. Urmează acum celelalte 3:
3. Părintele Permisiv
- intra foarte adesea pe un rol de prietenie cu copilul
- părintele crede ca este responsabil pentru fericirea copilului si vrea să-l protejeze de frustrari, dezamagiri si problem
- regulile si limitele nu există; dacă copiilor nu le plac regulile altora sau îi deranjează să suporte consecintele încălcării unor reguli, părintii lor îi salvează solicitând tratament preferențial
- nevoile copiilor sunt mai presus decât nevoile părintilor sau sunt părinti care se raporteaza doar la nevoile lor, ignorand nevoile copiilor
- întrucat părintii consideră că nevoile copiilor sunt mai importante, sunt dispusi să accepte comportamente ce implică lipsa de respect din partea copiilor
- evită să investească timp și devotament în educația copilului, fiind distant
- nu impune reguli
- nu urmărește respectarea lor; tine mai degraba să pară “cool” în ochii copilului; creează mici aliante cu copilul în detrimentul sau împotriva celuilalt părinte; se transformă într-un avocat al copilului pe lângă celălalt părinte
- nu le dă copiilor posibilitatea de a corecta comportamentul prin asumarea răspunderii pentru faptele lor; majoritatea părintilor permisivi își salvează copiii de greșeli găsind scuze pentru comportamentele lor dând vina pe cei din jur
- deciziile în familie sunt luate în funcție de nevoile copiilor sau unele probleme sunt rezolvate de părinți pentru copii
- atunci când este nervos, obosit, epuizat sau supraîncarcat și depăsit de probleme, are reactii neașteptate, impredictibile – mici crize de isterie, din care copiii nu stiu ce să înteleagă
- în astfel de situatii, părintele permisiv se poate transforma într-un “balaur cu șapte capete”
- părintele permisiv este cel care munceste cel mai mult si care se vede mai putin cu copiii; si este permisiv pentru că se simte cumva vinovat pentru acest lucru
- din cauză că lipsește mult simte nevoia să-l rasfete pe copil atunci când este cu el, echivalând răsfătul cu un surplus de dragoste
- în realitate, răsfățul nu reprezintă un surplus de dragoste, ci, din contră, îi face rău copilului pe termen lung, pentru că îi anulează acea rutină predictibilă a zilei, a traiului în familie și îi dă mesajul că el poate încerca oricând orice, indiferent de ceea ce se întâmplă după
- are teama să piardă dragostea copiilor săi,motiv pentru care fie cedează, fie încearcă să recapete controlul prin măsuri de control excesiv
- parentajul permisiv este un stil parental reactiv si nu preventive
Cum este un copil crescut de părinți permisivi?
- are tulburări de atașament de la vârste mici, dar și în viața de adult ce va urma
- nu își cunoaște limitele si poate chiar să devină agresiv dacă nu i se face pe plac
- își exprimă greu sentimentele din cauza distanței emoționale pe care o preiau și o propagă
- din cauza relațiilor deficitare pe care le leagă și a greutății pe care o resimte atunci când vrea să lege contacte, acesta apelează la alcool sau droguri dezvoltând dependențe
- este lipsit de empatie fapt ce duce la tendințe agresive față de cei din jur și la lipsa controlului de sine
- intră ușor în conflicte fizice sau verbale
- puțin motivat să atingă performanțe academice
- este lipsit de autodisciplină, control si respect față cei din jur
- are tendința de a renunța usor
- are dorința de a scăpa de orice responsabilitate
- are tendința de a căuta salvatori sau vinovați pentru acțiunile sale
- neagă responsabilitatile prin fabricarea de scuze
- este egocentric
- se asteaptă să aibă success fără efort
- învață sa manipuleze pentru a se eschiva sau a scăpa de răspundere
- ca adult, se adaptează dificil unui loc de muncă, tinde să renunțe ușor
- adult nefericit, iresponsabil, imatur
- are toleranță foarte scăzută la frustrare și probleme de relaționare socială
- nu știe să ofere pentru a primi
- un astfel de copil nu va ști să aprecieze corect valorile morale si poate deveni o prezență dezagreabilă pentru cei din jur
4. Părintele hiperprotector
- este excesiv de implicat în viața copilului, care îi limitează independența nu din dorința de a-l disciplina, ci din cea de a îl feri de orice pericole, de a-l proteja întotdeauna
- fiind excesiv de atent la nevoile copilului, acest tip de părinte sufocă copilul și nu îi permite acestuia să aibă măcar o urmă de independență
- este deosebit de sensibil la nevoile copilului
- este factor stabilizator al familiei
- se sacrifică pentru copil
- ia în considerare doar aspectele pozitive ale copilului
- modul de disciplina este, similar stilului autoritar, inflexibil, existând reguli clare, care au menirea să îl ferească pe copil de rele si de „pași gresiti”
- simte ca doar el poate sti ce e mai bine pentru copil si că el este singurul care poate decide pentru el
- copilul este în centrul preocupărilor sale
- are așteptări prea mari de la acesta
- din teamă simte nevoia să aiba control si să stie totul despre viata copilului – mai mult, să decidă cam totul pentru el
- afectiunea este foarte importantă pentru el – însă ajunge să îl „sufoce” pe copil
Cum este un copil crescut de părinți hiperprotectori?
- este temător, anxios, se teme de provocări si caută imediat ajutor în exterior
- nu stie să ia decizii
- are resentimente față de părintii ce l-au sufocat, indepărtându-se de ei
- copilul se simte sufocat și are tendința să se îndepărteze
- îi va fi din ce în ce mai greu să împărtășească informații și să vorbească despre problemele lui cu părintele protector, de teamă că acesta nu-l va înțelege sau că se va îngrijora prea tare
- copilul va învăța să aibă o viață secretă, nebănuită
- crescut fiind ca într-un “glob de sticlă” de teamă ca acesta să nu pătească ceva, copilul este privat de realitate si ferit de toate pericolele- astfel că la maturitate nu va sti cum să depăsescă situatiile dificile
- veșnic cocoloșit, el va fi dependent de cei din jurul său și incapabil de a lua decizii în viață de unul singur, trăind cu impresia că părintii vor fi mereu lângă el să-l îndrume
- un copil cu părinți hiperprotectori se va integra mai greu în societate, îsi va dezvolta mai greu personalitatea și uneori va fi chiar mai bolnavicios
5. Părintele indiferent
- se implică prea puțin în creșterea, disciplina, în viața copilului în general, într-un cuvât îl neglijează
- nu este preocupat de realizările lui si nici nu manifestă frecvent trăiri emoționale pozitive pentru el
- se preocupă să îi împlinească nevoile de bază – cele materiale, oferindu-i uneori multe avantaje materiale tocmai pentru a compensa lipsa sa de implicare activă si afectivă
- impune unele reguli de bază, care sunt considerate „normale” în orice familie, însă nu se preocupă prea mult să vadă dacă copilul respectă regulile
- este permisiv– însă intr-un fel indiferent, afectiunea nefiind vizibilă în relația cu copilul
- îsi dedica atentia si timpul altor aspecte – de obicei, carierei
- se implică în general dacă apare o problema sau o decizie importantă legată de viața copilului – în rest, pare că el cred că atâta timp cât îi oferă adăpost, mâncare, haine, diverse obiecte și bani, și-a îndeplinit datoria de părinte. Consideră că disciplina si educația sunt mai degrabă datoria instituțiilor de învătământ
Cum este un copil crescut de părinți indiferenți?
- se simte neglijat, neapreciat
- nu are stima de sine (uneori, ajunge să creadă că nu merită atentia părinților)
- are dificultăți de a își manifesta afecțiunea față de altii (caută disperat o urmă de afectiune de la alte persoane, „legându-se” emotional de oricine pare a-l accepta)
- deseori este un copil depresiv
- învață că părerea lui nu contează prea mult, se simte lipsit de importantă si uneori absolvit de orice responsabilitate
- poate deveni timorat si urmărit în permanență de un puternic complex de inferioritate. ”Niciodată nu voi fi în stare să fac ceva suficient de bun ca să-i multumesc pe părinții mei.”
- se va baza doar pe experienta lui de viată
- după ce va ajunge la vârsta adultă și se va pune problema să primească sfaturi referitoare la cum ar trebui să se comporte, cum ar trebui să-si educe copilul, de ce ar trebui să se ferească, el nu va fi dispus să asculte; (Ce stii tu? Ai trăit ce am trăit eu? Cine esti tu ca să-mi dai sfaturi?)
- din cauza lipsei de afectiune, chiar dacă, pe de o parte, îl va face mai rezistent la greutătile vietii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic
Fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale. În timp ce unii părinti consideră anumite valori ca fiind calităti (independenta, exprimare libera); altii le considera defecte (răzvrătire, comentarea ordinelor).
De aceea, depinde numai de noi să încercăm să ne autocunoastem; să ne stăpânim și să încercăm să ne creștem copilul pentru viață; si nu pentru noi așa cum ni se pare mai comod.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 55 shares