Cum ne afecteaza traumele copilăriei la vârsta adultă

familie

Ştiu că pare greu de crezut, dar tulburările de dezvoltare sunt mai frecvente decât am crede. De fapt, conform Naţional Child Traumatic Stress Network, 78% dintre copii au suferit o experienţă traumatizantă până la vârsta de 5 ani, iar 20% dintre copiii cu vârsta până în 6 ani urmează tratamente pentru vindecarea diferitelor traume: deces în familie, divorţul părinţilor, abuz fizic sau psihic, neglijare şi chiar abuz sexual.

Copiii care au suferit traume au şanse destul de mari să dezvolte diferite tulburări comportamentale la vârsta adultă: probleme emoţionale, stres excesiv, anxietate, agresivitate, probleme de memorie, percepţie distorsionată asupra realităţii sau dificultate în relaţiile cu alte persoane.

Cum ne afectează traumele copilăriei la vârsta adultă

Având în vedere aceste considerente, conştientizarea problemelor, a dificultăţilor şi a stărilor care devin de necontrolat este esenţială. Doar aşa se va putea începe o formă de tratament – în vederea ameliorării efectelor care interferează cu viaţa de zi cu zi a adultului. Iată cum sunt afectaţi adulţii de  traumele copilariei.

1. Nu îşi amintesc foarte mult despre copilărie

Persoanele care s-au confruntat cu o copilărie dificilă nu-și pot aminti mare parte din acea perioadă. Îşi pot aminti anumite fragmente, extrem de scurte, însă le va fi aproape imposibil să le integreze într-un context. Din acest motiv, în cadrul terapiilor de care beneficiază la vârsta adultă, cei mai mulţi susţin că au avut o copilărie furată, iar fără acele amintiri… identitatea le este compromisă.

2. Simt că le lipseşte ceva, dar nu îşi pot da seama ce

psiholog

Mai mult sau mai puţin conştient, pentru a se deconecta de suferinţă şi a putea continua, copiii au tendinţa să-și șteargă din memorie anumite aspecte ale copilăriei, astfel încât lucrurile să pară mult mai uşoare.

Şi reuşesc. Însă vârsta adultă le aduce aminte de trauma suferită în copilărie – în diverse feluri. Unul dintre cele mai frecvente este sentimentul că le lipseşte ceva, dar nu îşi pot da seama ce – şi, în mod evident, nici nu îşi pot da seama ce măsuri ar trebui să ia.

Terapia îi poate ajuta să conştientizeze lupta pe care o duc interior şi să îşi recapete acele părţi lipsă. De fapt, acele părți lipsă sunt asociate cu anumite stări și amintiri emoționale, iar regăsirea, acceptarea şi vindecarea lor ajută la regăsirea acelui sentiment de întregire, de refacere a identității.

3. Se angrenează în relaţii distructive

Nu este neobișnuit ca persoanele traumatizate în copilărie, în special de un membru important al familiei, să fie înclinate către relaţii de prietenie, profesionale sau de cuplu…distructive. De ce? Pentru că vor căuta, inconştient, alţi oameni care se potrivesc cu identitatea lor traumatizantă, repetându-şi trecutul, chiar dacă, în mod conştient, se străduiesc să facă alegeri diferite, mai bune. În plus, aceste relaţii vor avea un impact emoţional puternic asupra persoanelor implicate şi dezamăgite, pentru că nu vor înţelege de ce li se întâmplă toate tocmai lor.

Terapia este esenţială, dacă nu obligatorie, pentru refacerea şi regăsirea Sinelui autentic, pentru vindecarea şi acceptarea trecutului.

4. Evită relaţiile şi interacţiunea socială

Alternativ relaţiilor distructive, persoanele cu experiențe negative pot cădea în cealaltă extremă: izolarea şi evitarea relaţiilor de orice tip. Pentru a-şi oferi siguranţa de care nu au avut parte în copilărie, la vârsta adultă se vor feri să intre în relaţii de cuplu sau să îşi facă prieteni, considerând că ar rupe lanţul relaţiilor de familie defectuoase… din copilărie. Doar că, din păcate, această măsură de autoprotecţie conduce la izolare şi depresie.

5. Îşi neagă şi resping emoţiile

consiliere

Persoanele care au suferit traume în copilărie sunt tentate să îşi nege sau să îşi respingă vehement emoţiile. Ce înseamnă acest lucru? În prima fază, orice emoţie care contravine cu ceea ce au învăţat acasă că este în regulă să simtă, cu ceea ce li s-a permis să exprime, va fi o luptă interioară greu de dus.

Dacă unui copil i s-a implementat ideea că nu există iubire, atunci când se va îndrăgosti, nu va crede în ceea ce simte şi îşi va respinge emoţiile. Dacă emoţiile şi sentimentele au fost reprimate în familie, ca parte din procesul educaţiei, la vârsta adultă acestea devin greu de gestionat şi de acceptat. În consecinţă, vor fi respinse şi acoperite de un Sine fals.

Concluzie

Deşi pare dificil de acceptat ceea ce tocmai ai citit, lucrurile sunt cât se poate de reale, din păcate. Traumele din copilărie ies la suprafaţă la vârsta adultă, atunci când terapia devine aproape unica soluție. Conştientizarea problemelor, acceptarea şi decizia de a te vindeca reprezintă un pas uriaș către reuşită.

fetita la terapie
Child psychologist with a sad little girl, the doctor looks at the child’s picture

Copiii au nevoie de un mediu echilibrat şi armonios, în care să se poată dezvolta liber şi sănătos. Iar acest mediu începe să se contureze încă din burta mamei. Iată un motiv suficient de puternic pentru care mama să se pregătească pentru sarcină…nu doar fizic, dar mai ales emoţional. Să îşi conştientizeze problemele, emoţiile, să îşi vindece copilul interior – şi abia apoi să facă pasul concepţiei. Copiii preiau de la noi toate emoţiile, grijile şi credinţele. Până când le vor conştientiza şi vor învăţa să le filtreze, vor trăi cu ele – căutând explicaţii pentru toată confuzia pe care o trăiesc.

Să le oferim copiilor noştri un mediu de dezvoltare sănătos, autentic şi armonios. Putem începe prin a ne conştientiza propriile emoții.
Îţi recomand cartea Copilul tău este un geniu, ghidul de inteligență emoţională care te va ajuta să te descoperi, să te cunoşti în profunzime, să te înţelegi, să te accepţi şi să faci acelaşi lucru şi pentru copilul tău, astfel încât să îl sprijini să îşi atingă potenţialul maxim. Sănătatea emoţională începe în copilărie. Suntem arhitecţii viitorului luminos al copiilor noştri.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has 2 Comments

  1. Claudia

    traumele si suferinta in copilarie ies la iveala si la varsta adulta, dar si in copilarie. Un doctor de familia mi-a ridicat problema ca in familiile conflictuale (cu soacra in casa si conflicte, parinti care se cearta, adulti vesnic nemultumiti si tipa/agreseaza copiii etc) au copiii ce li se imbolnavesc mult mai des – semnul ei de familie armonioasa este cand nu e nevoie de trecut pe la farmacie. Am invatat ca linistea interioara si somnul linistitor sunt mai importante decat orice mancare bio/curata, de care ma cramponez mult prea mult…

    1. Anamaria Chiș

      Așa este, atunci când avem parte de liniște, corpul este mai sănătos, mintea mai liniștită.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes