Astăzi îți voi spune o poveste. Nici scurtă, dar nici lungă, o poveste menită să ne aducă, atât pe mine, cât și pe tine pe meleagurile neprihănite ale copilăriei, către mirosul de ,,rece” de atunci când ieșeam în curtea bunicilor, către ,,ai grijă să fii îmbrăcat(ă) și multe alte dovezi ale iubirii arătate de bunicii noștri sau ale oricărui apropiat. 

Știu că poate ești într-un alt mediu acum, ca și mine de altfel, însă amintirea acelor vremuri e vie în inima mea și sunt sigură că și în a ta. 

Nu este o amintire cu care trebuie să ții cu dinții, ci este mai degrabă dovada vie că viața este simplă, frumoasă și plină de oportunități. Această dovadă este numită de entuziaști/optimiști/visători, ,,copilărie”, sau ,,copilăria la bunici”, sau ,,perioada în care nu ai nicio grijă”. 

🙂

Povestea aceasta nu este a mea, ci este a noastră a tuturor. O povestea ca asta nici măcar nu are nevoie de un narator priceput. Însă, dacă totuși ești curios/curioasă cine îți vorbește, eu sunt Silvia, sunt unul din spiridușii Tikaboo. Spiridușii Tikaboo nu se află aici doar de Crăciun, ci mai mereu, însă poate vei fi surprins(ă) de povestea lor. 

Povestea începe cam așa, undeva, într-un sat în inima Moldovei, s-a născut un vis, ce semăna mai mult cu entuziasmul și o dragoste nemărginită pentru copii. 

Însă ce nu știa deținătorul visului este că: spiridușii Tikaboo au un detector de vise. 

Plimbându-ne noi așa prin mulțimea aceasta de vise, am văzut o activitate neobișnuit de mare în acea zonă. Trebuie să recunoaștem că nu ne-am dat seama ce este. Vedeam doar un amestec de pasiune, împletit cu multă joacă și un car de drăgălășenie. 

Pentru că ne place eficiența, am aflat coordonatele exacte, am împachetat și, împreună cu un alt spiriduș, am plecat spre acel loc magic. 

După un drum lung, de 7 ore mai exact, multe claxoane și șoferi mohorâți, am ajuns la o poartă sculptată din lemn, urmată de o boltă încărcată de copaci, astfel am știu în inima noastră că am ajuns, am pășit pe Acel tărâm. Un loc aflat într-o scobitură de dealuri, unde parcă timpul a uitat să pătrundă. 

Uitându-ne pe busola viselor am observat că eram tot mai aproape de locul cu pricina, iar entuziasmul nostru creștea, deși mâinile ne înghețaseră, iar nasucurile se înroșiseră. 

Ei bine, dragă cititorule așa l-am descoperit pe Făuritorul de jucării. 

Înainte de o Biserică albă, am intrat într-o curte micuță, în care trei peri păzeau un atelier din lemn. Intrând, am descoperit de fapt de unde venea acel entuziasm, amestecat cu drăgălășenie, pasiune și iubire: făuritorul de jucării făcea, bineînțeles, jucării pentru copii!!

După ce, noi, spiridușii Tikaboo, ne-am rostogolit de două ori și am sărit de trei ori în sus de bucurie, am început să punem multe întrebări și să ne întrebăm cum e posibil să existe un alt spiriduș asemeni nouă și noi să nu știm de el!!!

În timp ce m-am rostogolit prin atelier, în bucuria frenetică m-am împiedicat de Tirolino, un tir ce l-ar intriga pe orice băiețel, apoi am dat peste o familie!! O familie de figurine, avea și animale și casă și, și,  cu toții trăiau la țarăăă. O Doamne, cât de frumos!! ,,Cât de frumos!” Exclamam! Busola indica un grad de drăgălășenie nespus de mare! Și eu, recunoscu că la asta mă topesc!!

Făuritorul, văzând cu cine are de-a face și că se confruntă cu emoțiile unor spiriduși destul de entuziaști și emoționați, ne-a invitat să luăm loc, nu ne-a oferit vin fiert, cum se poartă pe meleagurile acelea, din motive lesne de înțeles, ci ne-a oferit un ceai de mentă, cunoscut drept un bun calmant. 

Stând la această masă, din micul atelier, am dorit să aflăm ingredientul secret al făuririi jucăriei perfecte. După lungi dezbateri, ceaiul se terminase, seara se lăsate, motanul curții adormise, iar noi, în sfârșit am găsit ingredientul perfect. 

Un ingredient ce ne-a făcut să râdem și să ne rostogolim din nou: ,,Cum?? Așa simplu???”

Ingredientul perfect este: dragostea. 

Dragostea pentru copii. 

Dragostea pentru copilărie. 

O dragoste care ne amintește că și noi odată am fost copii, fără griji, cu multă energie și multe intenții bune. 

Însă bucuria nu ne-a ținut mult, pentru că dintr-o dată vântul unui vifor a apărut subtil, dar hotărât, balamalele atelierului au început să se desprindă, schițele jucăriilor să zboare și… de acolo nimic nu-mi mai amintesc. 

Poate o fi fost ceaiul de mentă, niciodată n-am avut încredere în el… sau sigur am exagerat cu entuziasmul. 

După ce intrasem parcă într-un tunel al timpul și al spațiului, iar toate gândurile ni se amestecaseră în cap, ne-am trezit înapoi de unde plecasem, la atelierele Tikaboo. 

Credeam în magia, asta-i clar, dar totuși…

Nici bine nu m-am trezit din mahmureala emoțională că… aud soneria, apoi un bătut destul de grăbit în ușă. 

Deschid. Era spiridușul curier, un om mărunțel, ce ne înveselește de ani de zile cu glumele lui despre vreme. 

,,-Felicitări! Adică…scuzați-mă, nu m-am putut abține, am copii și am fost curios și după…am văzut și…

-Nu înțeleg, ce ai văzut?, mahmureala emoțională persista…

-Păi scrie aici clar: Jucării din lemn de tei… 

-Așa…

• De dentiție, antibacteriene, produse în România, lucrate manual, cadoul perfect…

Omul recita cu entuziasm o listă interminabilă de calități și beneficii, întinzându-mi niște jucării perfecte, pe care nici nu aș fi visat că le voi avea vreodată în mână… 

• Aaa, wow sunt adorabile, abținându-mă să nu le bag chiar eu în gură. 

-Păi, acum le vedeți? Scrie clar aici că sunt făcute de spiridușii Tikaboo și Făuritorul de jucării, nu știu cine e, dar oricum aș vrea să-l cunosc, vin aici de atâta timp și nu mi-ați făcut cunoștință cu el…”

Deși știam că nu-i frumos să nu ascult activ și că ceilalți spiriduși mi-ar da o atenționare pe măsură, mintea mi-a fugit… Oare e posibil să nu fi fost doar un vis, întreaga călătorie, micul atelier, viforul, motanul acela leneș, ceaiul de mentă, făuritorul…

Emoțiile mi-au urcat în gât, m-am dus la spiridușul Florin Alexandru, ce mă însoțise în călătoria noastră strict secretă și am avut surpriza să-l găsesc la fel de mahmurit emoțional, ca după o aventură pe tărâmuri magice. 

Îi șoptesc: ,,Moș Crăciun existăăă…”

Îi întind scrisoarea:

Spiriduș Florin Alexandru: ,,Jucării din lemn de tei, de dentiție, senzoriale, dezvoltă motricitatea, fabricat în românia, lucrate manual, dezvoltă cele 5 abilități de bază de care ar trebui să beneficieze orice bebeluș…”

Chiar e posibil? Fixându-mă cu privirea.

Eu: Da!! Magia există! Făuritorul există! Nu am visat! Dacă e chiar Moooo…Mooo… Moș Crăciun???

El: Nu e. Făuritorul este făuritor de jucării, Moș Crăciun e Moș Crăciun, toată lumea știe asta. 

Eu: Cine zice? Care toată lumea?

El: Lasă asta. Oare ne va crede cineva că povestea noastră e adevărată?

Eu: Mmmm, da! Haide să dăm de veste, sunt sigură că în comunitatea Tikaboo mai există oameni cu suflet de copil, care știu că magia există!

El: Hai…de!, nereușinând să termine bine cuvântul că se și apucase să-i cheme pe ceilalți spiriduși.

Ei, dragă cititorule, asta a fost povestea noastră în care am redescoperit, magia copilăriei, dragostea pentru frumos, ghidușia primilor ani ai vieții, simplitatea tărâmurilor magice de la sat. 

Și drept dovadă, vrem să-ți arătăm că aceste jucării există! Sub forma unei steluțe care să ghideze mereu ,,pașii” unui nou suflețel năstrușnic ce tocmai a venit pe lume, o vrăbiuță, care să-i șoptească mereu că viața e frumoasă și un iepuraș care să-i devină acompanion de nădejde, de fiecare dată când va apărea o provocare. 

Dacă nu ne crezi, uite-te cu ochii tăi, pentru a vedea dovada: https://jucarii.tikaboo.ro

În rest, eu am plecat, mi se răcește cafeaua, pentru că ceaiul de mentă nu îl mai beau în viața mea, mai ales după cele întâmplate și mă duc să privesc cu ochii mei bebelușii năstrușnici care se joacă cu vrăbiuța, iepurașul sau steluța. Dar promit că nu mă mai rostogolesc de entuziasm. 

Zi bună, 

Silvia Pavăl.