Ce este Sextingul?

Sexting presupune trimiterea sau obținerea de imagini, mesaje sau videoclipuri explicite sau sugestive sexual pe un smartphone sau prin Internet.

Sextingul include trimiterea de:

  • fotografii sau selfie-uri nud sau aproape nud
  • videoclipuri care arată nuditate, acte sexuale sau sex simulat
  • mesaje text care propun sex sau se referă la acte sexuale

Există riscuri asociate sexting-ului, dar există multe motive pentru care un tânăr se poate implica. Deci este important să vorbim despre cum pot rămâne în siguranță și ce pot face dacă se simt inconfortabil.

 

De ce folosesc adolescenții sexting-ul?

Există o mulțime de motive și acestea includ:

  • explorarea sexualității lor
  • au fost întrebați, presați sau constrânși
  • acceptarea socială sau aderarea acest trend pentru că gândesc toată lumea o face

Majoritatea adolescenților au diverse modalități de a ajunge online, smartphone-urile, tabletele și laptopurile pot fi folosite în mod privat. Este foarte ușor pentru adolescenți să creeze și să partajeze fotografii și videoclipuri personale ale lor, fără ca părinții lor să știe despre asta.

Fetele pot face sexting ca o glumă, ca un mod de a atrage atenția sau din cauza presiunii colegilor sau a presiunii băieților. Băieții dau vina uneori pe „presiunea prietenilor”. Pentru unii, însă, a devenit aproape un comportament normal, un mod de a flirta, de a părea mișto sau de a deveni popular.

Adolescenții se pot simți încurajați să practice sexting-ul atunci când imaginile și videoclipurile de acest tip ale anumitor “celebrități” sunt difuzate de diverse media. În loc de cariere distruse sau umilințe, consecințele sunt adesea traduse în faimă și mai mare sau emisiuni gen reality-show.

 

Care sunt pericolele legate de sexting?

Fără control asupra imaginilor și a modului în care acestea sunt partajate

Este ușor să trimiți o imagine sau un videoclip, dar nu există control asupra modului în care aceasta este transmisă mai departe – chiar dacă o împărtășesc cu cineva pe care îl cunosc și în care au încredere.

Vulnerabili la șantaj, agresiune și vătămare

Tinerii pot considera că sexting-ul este inofensiv, dar acesta poate duce la situații de: intimidare, hărțuire, stres emotional, șantaj, atenție nedorită.

sexting

Adolescenții ar trebui să înțeleagă că mesajele, imaginile sau videoclipurile trimise prin internet sau smartphone-uri nu sunt niciodată cu adevărat private sau anonime. În câteva secunde pot fi acolo pentru ca toată lumea să le vadă.

Chiar dacă imaginea, videoclipul sau textul au fost destinate numai unei singure persoane, după ce a fost trimisă sau postată, este în afara controlului adolescentului tău. O mulțime de oameni ar putea să o vadă și ar putea fi imposibil de șters de pe Internet, chiar dacă adolescentul tău crede că a dispărut.

Dacă o imagine compromițătoare devine publică sau este trimisă altora, adolescentul tău ar putea fi expus riscului de umilință, jenă și ridicol. Și mai rău, ar putea afecta imaginea de sine a adolescentului și poate duce chiar la depresie și alte probleme de sănătate mintală.

Pot exista chiar consecințe juridice. În unele țări, un adolescent s-ar putea confrunta cu acuzații grave pentru mesaje text explicite sau chiar să fie considerat  infractor sexual.

sexting

Comportamentul riscant online poate urmări adolescenții și poate avea consecințe neplăcute la  înscrierea la facultate sau la găsirea unui loc de muncă ani mai târziu. Multe universități și majoritatea angajatorilor verifică profilurile online căutând semne ale maturității unui candidat – sau “pete negre” și semne de comportament inadecvat.



Cum îmi pot ajuta adolescentul?

Poate fi greu pentru adolescenți să înțeleagă rezultatele pe termen lung ale comportamentelor inadecvate. Este posibil să nu înțeleagă cum anumite comportamente și obiceiuri din prezent îi pot afecta reputația mai târziu.

Pentru noi ca părinți poate părea doar un scenariu de film, nerealist. Ceva ce cu siguranță nu se poate întâmpla copiilor noștri, mai ales că nu avem experiența necesară. În vremurile în care noi am fost de vârsta lor aceste practici erau imposibile. Acum însă trebuie să devenim conștienți de pericolul ce se află la un click distanță de ei și să ne pregătim pe noi și pe copiii noștri pentru a face față situațiilor de acest gen.

Discutați cu copiii  despre modul în care imaginile, videoclipurile, e-mailurile și textele care par temporare pot exista pentru totdeauna în spațiul virtual. O poză îndrăzneață trimisă cu ușurință pe telefonul unui prieten poate fi trimisă mai departe, postată online sau tipărită și distribuită. O imagine trimisă unui iubit sau unei prietene ar putea duce la probleme dacă altcineva o vede sau este distribuită după o despărțire.

Vorbiți deschis despre responsabilitatea personală, limitele personale și despre cum să reziste presiunii colegilor. Conversații de acest gen ar trebui să aibă loc adesea – nu doar atunci când apar probleme.

Explicați, devreme și des, că o imagine sau un mesaj trimis nu poate fi șters. Se poate, și probabil, se va răspândi și la alții care nu erau meniți să o vadă. Învățați-i pe copii să urmeze regula („Ce ar crede bunica?”). Dacă bunica nu ar trebui să o vadă, nu ar trebui să o trimită.

Cum să le vorbim copiiilor despre sexting

Copiii sunt deseori jenați sau rușinați să vorbească despre astfel de subiecte. Dar,în cercetările recente, tinerii au spus că și-ar dori ca adulții să le vorbească într-un mod deschis, onest și fără judecată despre asta.

  1. Gândiți-vă la cel mai bun mod de a începe o astfel de conversaţie

Fiecare copil este diferit, deci găsiți abordarea adecvată caracterului lor și relației voastre cu ei.

  1. Explicați riscurile legate de sexting

Nu-i acuzați de sexting, dar explicați problemele juridice și pericolele ce pot să apară atunci când lucrurile merg prost.

  1. Spuneți clar că le veți oferi sprijin și înțelegere

Asigură-te că copilul tău știe că ești întotdeauna acolo dacă se simt presați de cineva.

sexting

 

În acest articol poți afla „10 modalități prin care îți poți ușura comunicarea cu un adolescent”

Cum ajutăm un copil implicat într-un astfel de incident

Dacă copilul vostru a trimis imagini sau videoclipuri explicite cu ei înșiși, vă puteți simți șocați, supărați, furioși, confuzi sau dezamăgiți. De asemenea, este posibil ca el să se simtă tensionat și anxios să vorbească cu tine despre acest incident. Dacă este posibil, ia-ți timp pentru a procesa informațiile și amintește-ți că el îți va urmări reacțiile. Asigură-l că nu este singur și că vei face tot ce poți pentru a-l ajuta.

Dacă vrei să menții o relație bună cu adolescentul tău, bazată pe încredere, ce te va ajuta să recunoști și să eviți astfel de incidente, încearcă să faci lucrul acesta chiar și prin joacă.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse