Întâlnirea cu şcoala poate fi deopotrivă un motiv de bucurie şi exaltare…sau un puternic motiv de stres. În timp ce unii copii abia aşteaptă să revină în clasă, alţii nu ştiu cum să ajungă mai rar.

Stai liniştită. În multe cazuri e un lucru firesc. Schimbarea mediului, sarcinile noi, teamă de necunoscut sau lipsa încrederii în sine sunt aspectele cele mai comune pentru care copilului e posibil să nu îi placă la şcoală.

Şi toate sunt uşor de soluţionat. Cu puţină muncă şi răbdare din partea ta, copilul va intra cu lejeritate pe noul făgaş.

Copiii obosesc repede, se plictisesc repede, îşi pierd interesul şi mai repede şi, evident, caută permanent ceva mai bun de făcut. Iar rutina şcolară îi poate demotiva şi îi poate face să îşi piardă concentrarea, energia şi randamentul.

Însă, uneori, dezinteresul pentru şcoală nu mai este doar o etapă, ci o problemă care necesită puţin mai multă atenţie: dizabilitatea de a învăţa.

Ce este dizabilitatea de a învăţa?

Dizabilitatea de a învăţa apare atunci când creierul nu mai poate procesa informaţii. În această situaţie, primele semne care apar la copil sunt:

• Pierderea concentrării
• Incapacitatea de a asimila informaţii noi
• Dificultate mare în a rezolva probleme
• Greutate în citire şi scriere

Semnele dizabilităţii de a învăţa

Dizabilitatea de a învăţa nu trebuie privită ca pe o tragedie, ci mai degrabă trebuie tratată cu calm, răbdare şi dintr-o perspectivă mai uşoară. Pentru că multe dintre simptomele acesteia nu sunt sesizabile decât târziu, când volumul temelor şi presiunea intervin frenetic, e ideal să se acorde atenţie sporită – zi de zi – pentru a le observa din timp şi a lua măsuri la timp, înainte ca situaţia să devină critică.

Iată care sunt semnele dizabilităţii de învăţare la copii

• Nu citeşte deloc, niciodată, iar atunci când e nevoit i se pare extrem de dificil, priveşte totul ca pe un efort.
• Prezintă dificultăţi de pronunţie şi de despărţire în silabe a cuvintelor
• Se descurcă mai uşor dacă trebuie să rezolve probleme oral, prin comunicare,însă i se pare imposibil să se exprime în scris
• Scrie foarte greu, încet şi foarte urât
• Nu reuşeşte deloc să se concentreze în clasă şi acasă, în timpul temelor
• Nu reuşeşte să rezolve probleme matematice
• Îi este foarte greu să realizeze o frază, chiar dacă este scurtă
• Evita orice contact cu cărţile
• Evita să meargă la şcoală
• Are o stimă de sine foarte scăzută

Pentru că un copil poate suferi de dizabilitate de învăţare având doar un simptom – sau nu poate suferi, deşi are mai multe simptome, nu e în regulă să ne grăbim să tragem concluzii până nu consultăm un specialist.

De aceea, orice prim semn ar trebui să ne trimită la specialist, să cerem o părere avizată şi să intervenim din timp. Dizabilitatea de învăţare are multiple cauze, iar oboseala poate fi unul dintre ele, precum şi stima de sine scăzută şi complexul de inferioritate. În momentul în care se găseşte şi se tratează rădăcina, se tratează şi efectul.

Ce poţi face

Ca mamă, primul lucru pe care cred că ar fi bine să îl faci este să discuţi cu copilul. El e singurul, momentan, care îţi poate explica de unde simte că vine tot dezinteresul legat de studiu.

Apoi, o discuţie cu profesorii ar putea să te ajute să înţelegi mai multe despre ritmul copilului raportat la cerinţele şcolii.

Cu toţii avem un ritm, iar faptul că avansăm mai repede sau mai încet nu reprezintă probleme, ci doar diferenţe de ritm. Iar ritmul copiilor ar trebui respectat. În caz contrar, iată, intervine surmenarea şi apare dizabilitatea de a învăţa.

Totodată, este esenţial ca mama să îşi asigure copilul că, dizabilitatea de învăţare nu înseamnă un coeficient mai scăzut de inteligenţă, ci doar o situaţie trecătoare, căreia trebuie să îi găsească rezolvare.

Reproşurile şi presiunea nu sunt soluţii, sunt poveri care îngreunează situaţia şi mai mult.

Un terapeut sau logoped te-ar putea ajuta să descoperi cauzele şi să găseşti soluţii potrivite pentru toată lumea.

Mulţi copii ajung în această situaţie din cauza oboselii, impunerii de către şcoală a unui ritm care nu corespunde deloc cu ritmul lor, iar goana aceasta îl determină să cedeze.

Atenţie: un copil care rezolvă toate problemele mai încet şi nu ţine pasul cu ritmul clasei…nu este un copil slab, nu este un copil mai puţin inteligent. El poate face aceleaşi lucruri extraordinare, doar că în ritmul său. Cum discutam şi mai sus, cu toţii avem un ritm personal…din care cu greu ne scoate cineva. Însă cu toţii suntem în regulă.

Ce ar trebui să mai ştii

În ţările scandinave, de exemplu, dizabilitatea de învăţare este o problemă extrem de rar întâlnită, iar asta se datorează faptului că acolo, înainte de teme, un loc mai important îl are joaca.

Mamele nu pun atât de mult preţ pe teme şi presiunea şcolară, ci pe joacă. După ce mănâncă, primul lucru pe care îl fac copiii nordici este…să se joace.

Iar şcoala încurajează acest tipar şi, în locul temelor trimite copiii la muzee, expoziţii, în călătorii şi la concursuri de dezbateri.

De acolo învaţă mai uşor, mai plăcut şi stresul nu îşi face loc.

Practic, nordicii au înţeles încă de multă vreme faptul că o minte relaxată şi odihnită face infinit mai multe decât una obosită,permanent în alertă.

Un model de viaţă excelent, pe care ar fi minunat, cred eu, să îl preluăm şi noi, indiferent că este vorba despre copii şi şcoală sau despre adulţi şi muncă.