Există o rețetă a succesului? Știm cu toții că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Lumea se schimbă, roboții se-nmulțesc, unele domenii se diversifică, altele dispar, crizele economice se intercalează cu creșteri nemaiîntâlnite. Deci, ce-i de făcut? Nu poți să prevezi viitorul.

Dar dacă ai putea, totuși, să-i intuiești pașii?

Salut! Eu sunt Dan și-o să-ți povestesc azi despre imprevizibilul vieții. Sau, pe românește: unde dai și unde crapă!

7 idei inspiraționale despre rețeta succesului

1. Câte prejudecăți poate conține un plan?

Aproape toată lumea vrea un plan eficient. Ne dorim copii sănătoși, frumoși, inteligenți, cumpătați, care să urmeze o carieră sigură, într-un domeniu stabil și probat ca fiind fructuos. Sau să urmeze drumul deschis de un talent nativ care iese-n evidență, dar care, la rândul său, să poată asigura viitorul.

Și uite așa apar tot felul de scenarii. Cei serioși, orientați spre rezultate financiare, trebuie să meargă pe științele exacte. Ei vor câștiga nu doar bani, ci și respect și o maturizare mai rapidă. Cei mai sensibili, cu înclinații socio-umaniste, fie trebuie să fie neobișnuit de performanți, ori să se facă profesori. Sau avocați. Sau jurnaliști. Nu-s de ignorat nici profesiile de medic. Sau arhitect.

Artiștii… Ei bine, muzica pare o sursă sigură de bunăstare. Sunt destui muzicieni care fac destui bani. Dar nu toți. Restul? Niște hobby-uri care, în cel mai fericit caz, aduc niște venituri suplimentare. Marii actori, regizori sau scenografi, pictori ori sculptori, sunt atât de puțini, încât o carieră de acest fel este la fel de riscantă ca mersul pe sârmă.

2. Când socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, îți pui întrebări

Ce faci însă dacă pare că nu ești bun la nimic? Meseriile de bază au fost lăsate mai mereu la îndemâna celor ce nu păreau să aibă o atracție față de carte. Sudor, fochist, instalator, tâmplar, electrician, zidar, mecanic auto etc. Sau, dacă natura i-a înzestrat cu anumite calități fizice bine articulate, cariera sportivă nu-i de neglijat. Dar și aici, nu chiar orice sport. Restul?

Când eram copil, să fii inginer era de mare preț. Înainte de Capacitate, aproape toți se uitau cu jind la liceele mari sau cele cu profil economic. În liceu aveam senzația că toată lumea vrea la ASE. De câțiva ani am senzația că toți caută domeniul IT. Acum, toată lumea plânge că n-avem meseriași, că avem deficit de forță de muncă.

Toți vor job-uri sigure, care să-i pună într-o imagine bună, pe bani mulți și cu cât mai puțin stres. E normal. Dar e posibil? Cum te prinzi la ce ești bun? Cum descoperi ce abilități au copiii tăi? Îi dai la diverse cursuri. Dar câte? Care-s șansele să nimerești fix pe domeniul în care cei mici au aptitudini? Dar dacă le-ai încărcat prea mult programul? Dacă n-ai atâția bani să-i tot dai la cursuri? Mai e și școala, vin și meditațiile… Știi cum e.

3. Ai grijă pe cine lași să-ți conducă strategia

Eu n-am fost bun la desen. Curat anti-talent. Afon nu sunt, dar eu și muzica am luat-o pe drumuri separate: ea cântă, eu o ascult. Am fost bun la sport, dar corpul meu n-a fost construit pentru performanță și anduranță.

Pentru că nu m-am omorât cu cititul cât am fost mic, ai mei au insistat să stau departe de materiile care (teoretic) ar fi implicat mult studiu: filosofie, istorie, filologie, psihologie ș.a.m.d. Memoria era excelentă, dar mi se făcea rău la vederea primei broaște tăiate. Medicină? Exclus!

Eram atât de timid încât puteam să m-ascund mai bine ca o fantomă. Tăiem de pe listă avocatura și în general cam tot ce presupune contact direct cu oamenii, în special aflați în copleșitoare mase formate de la 3 persoane în sus.

Limbi străine? Prea leneș. Teologie? Prea vocațional. Armată? Prea indisciplinat. Atunci, ce? Păi, am plecat spre varianta sigură: profil real, Politehnică și de-acolo trebuie să ies ceva. Nu? Doar scria pe pliant: Universitatea cu cei mai mulți angajați după absolvire.

4. Contactul cu realitatea: nu te lăsa în bătaia vântului!

În școala primară m-am remarcat drept tocilar-bufon al clasei. În Generală am fost ăla bun, care joacă și handbal și fotbal. În liceu eram ba ăla care nu poate lua BAC-ul la română, ba ăla prea indiferent la viitorul meu; ba slab la fizică, ba bun la fizică. Și tot așa. Am terminat studiile cu convingerea că nici vocația de inginer n-o am.

În realitate, n-am aflat niciodată la ce sunt bun. Am ținut ruleta și-am notat cifre pe carnețele la releveuri. M-am certat pe forumuri. Am condus dube. Am scris și corectat articole. Am făcut dosare de participare la proceduri de achiziții publice.

Unii mi-au spus că scriu bine. Având experiențele anterioare în vizor, am luat-o doar ca pe-un compliment trecător, un gest izolat de omenie. Și mi-am văzut de viață, ca punga de plastic în bătaia rafalelor de vânt.

5. Pasiunile te antrenează pentru carieră

M-am plâns că n-am nicio vocație, niciun talent. Că mă duc de colo-colo ca o muscă beată. Dar Emilia s-a săturat de lamentarea mea și m-a împins de la spate. Spre ce? Master de scriere dramatică. La Facultatea de Teatru. Mi-am spus: „Ce să caut eu la Teatru? Ce treabă am eu cu scrierea?”. Mi-a fost rușine să le spun până și părinților mei c-am dat acolo. Cine, eu ăla care niciodată nu citește destul? Și după aia? La urma urmei, cine trăiește din scris? O întrebare capcană inclusiv pentru cei din facultățile de profil. Am intrat primul și-am ieșit cu 10. Cum?

Fără să-mi dau seama, zecile de ore petrecute pe internet postând pe forumuri, conversațiile kilometrice de pe messenger cu iubita mea (adică nu chestii de genul „- Cf? – Bn! – Lol! – Scz 2 min. – K. – Brb – Ttyl!”) și cele câteva articole scrise nu erau doar o întâmplare, ci exercițiul continuu a unei abilități pe care n-am văzut-o nici măcar atunci când am fost complimentat.

Uitasem că primii bani pe care i-am câștigat au fost scriind un articol. Am descoperit că toți membrii comisiei de admitere la master aveau în spate studii tehnice. Am descoperit pasiunea pentru teatru. Am primit confirmarea că știu să scriu. Că pot să scriu.

6. Când realitatea lovește din nou, întoarce-te la lucrurile simple

Scrisul mi-a adus și prima ieșire din țară: un festival pentru tineri dramaturgi. Până la 30 de ani eu nu ieșisem din țară. Am descoperit că teatrul este arta care-ți cere experiență de viață. Că teatrul este plin de oameni cu diverse specializări, cu istoric în numeroase domenii neartistice. Că arta, de fapt, presupune multă muncă, multe repetiții, mult efort și uneori la fel de mult stres ca-n orice alt domeniu.

Am lucrat într-un teatru. Nevoia de bani m-a adus în postura de a scrie mai mult chestii administrative. Am fost inclusiv secretar. Am scris minute și brief-uri, întâmpinări. Dar avertismentul unei foste profesoare de la master (probabil cel mai bun profesor pe care l-am întâlnit în 19 ani de școală) s-a adeverit: m-am îndepărtat prea mult de creativitate, m-am afundat prea tare în proiecte. Știți vorba aia „încremenit în proiect”?

De fiecare dată când n-am avut job, am învățat. M-am apucat să citesc despre marketing. Mi-am cumpărat cursuri despre scris. Am căutat să fructific cumva capacitatea mea de a scrie, de a povesti. Așa am ajuns la Tikaboo. Iar cei de aici au văzut în mine un om creativ. M-au întrebat ce știu să fac. Am răspuns că știu un lucru: să scriu scenarii. Așa că m-au lăsat s-o fac. Ce-a ieșit? Teatru!

[vc_row][vc_column][us_btn label=”Află mai multe despre Teatrul Tikaboo” link=”url:https%3A%2F%2Ftikaboo.ro%2Fteatrul-tikaboo%2F||target:%20_blank|” style=”3″ align=”center”][/vc_column][/vc_row]

7. Când nu vezi pădurea din cauza copacilor, caută semnele

Eu sunt Dan, de la Tikaboo. La 29 de ani m-am trezit că am un talent. Cam mult, vei spune. Nu? Și eu mă gândesc la cum ar fi fost să fi avut șansa în copilărie să fac lucruri din care să reiasă ce calități am. Să nu-mi intre și mie în cap că arta este exclusiv pentru oameni care visează cai verzi pe pereți, izolați în propria lor minte, că arta nu înseamnă muncă și că ea nu folosește la nimic practic. Că există marii scriitori și în rest, oameni care înșiră cuvinte pe-o hârtie, din obligație. Că teatru înseamnă doar actori… și Caragiale.

Eu am fost orb. N-am văzut ce stătea în mine nici măcar atunci când s-a manifestat. Pentru multă vreme, n-a văzut nimeni. Pentru că și eu, și ei, am văzut doar o parte a resurselor. Am crezut că lucrurile funcționează corect într-un singur fel. Și dacă nu te integrezi, eșuezi. În realitate, eșecul meu a fost să ignor semnele de pe parcurs.

Dacă n-aș fi ignorat, aș fi intuit mai devreme pașii viitorului. Dacă-aș fi știut că există unelte care să m-ajute să descopăr cine sunt și la ce sunt bun, aș fi apelat la ele imediat. Probabil că fiind sub nasul meu, erau prea evidente. Și n-am văzut pădurea, din cauza copacilor. Și-acum mă întreb: cum ar fi fost dacă algoritmul planificat inițial ar fi funcționat? Dacă ar fi crăpat acolo unde-am dat la început? Aș fi avut succes?

Concluzie: Rețeta succesului există – Stă în modul în care acționăm în fiecare zi!

Dacă rețeta arată diferit față de cum ne așteptăm noi să arate o rețetă? Rețeta nu e un plan care funcționează global. Nu e un algoritm pe care să-l implementezi oamenilor și care garantează reușita. În schimb, există pârghii la care poți apela, pentru a descoperi ce zace în fiecare dintre noi. Iar succesul se definește altfel decât ne imaginăm.

Succesul nu este un punct fix, ci un proces. Este procesul continuu de a deveni mai bun decât ai fost înainte! Nu în comparație cu alții, ci cu tine. Nu după cum se-așteaptă alții, ci după cum îți descoperi și-ți exersezi tu abilitățile! Cum măsori succesul? Dacă zâmbești după ce reușești ceva!

Ți-am povestit cum, fără să-mi dau seama, mi-am exersat abilitatea de a scrie. Despre scris și cum mi-am exersat alte abilități, tot așa, fără să-mi dau seama, îți voi scrie data viitoare. Tu ai un talent ascuns? Crezi că ai abilități, dar încă nu ți-ai dat seama că le ai?

Cu drag,

Dan – omul cu-ntrebări.

PS: Cât de complex e scenariul vieții tale?

PPS: Teatrul este o pârghie excelentă pentru explorarea și antrenarea unor abilități. Nu trebuie să fii artist de teatru pentru a exploata beneficiile acestuia. Pentru asta există Teatrul Tikaboo. Uită-te și spune-ne cum ți se pare!
[vc_row][vc_column][us_btn label=”Află mai multe despre Teatrul Tikaboo” link=”url:https%3A%2F%2Ftikaboo.ro%2Fteatrul-tikaboo%2F||target:%20_blank|” style=”3″ align=”center”][/vc_column][/vc_row]