Mingea o să-ți mănânce capul! Da, asta e una dintre propozițiile copilăriei mele. Eram atât de mulți „fotbaliști” în jurul blocului, încât părinții noștri ar fi plătit averi să ne țină-n casă, să citim o carte.

Educația și siguranța erau două din marile priorități ale adulților din viața noastră. Iar noi am crescut cu intenția clară de a nu ne crește copiii pe străzi. Le mănâncă azi tableta capul? Este tehnologia o amenințare?

Nostalgie vs. dezvoltare – Ne place trecutul, dar vrem un viitor mai bun

One man stands between past and future bubbles

Pe câți nostalgici i-ați auzit în ultima vreme vorbind despre jocurile din spatele blocurilor? Despre alergatul pe deal, țopăitul în bălți, frânele cu bicicleta și juliturile generatoare de imunitate? Despre „nu te supăra frate”, „păcălici”, „popa prostu”, „rațele și vânătorii” și multe multe altele? Pe câți dintre ei i-ați auzit că cei mici de azi trăiesc c-o dependență nebună de virtual?

Ceea ce știm sigur este că tehnologia e multă. E peste tot și câștigă din ce în ce mai mult teren. Oamenii vor mai mult timp pentru ei înșiși, vor să nu se mai plictisească nici acasă, nici la locul de muncă, vor să exploreze cât mai mult. Vor să aibă acces cât mai ușor și mai rapid la cât mai multe lucruri. Vor mai multă distracție. Și, nu în ultimul rând, vor evoluție. Rapidă și eficientă!

În numele evoluției, în numele progresului, în numele eficienței și eficientizării, în numele eliberării omului de sub corvoada muncilor grele și-n numele circulației libere a informației s-a născut tehnologia. Toate cele trei mari revoluții industriale de până acum se supun acestor deziderate. Dar vrem mai mult!

3 revoluții industriale – 3 pași spre un om mai liber

Un subiect care își face loc din ce în ce mai mult în atenția oamenilor de pretutindeni este cel al rolului inteligenței artificiale în viața noastră. Dacă, până nu demult, teoria roboților care preiau controlul asupra lucrurilor era doar un scenariu science fiction pentru filme și cărți (în cel mai bun caz), astăzi a devenit un subiect sensibil de dezbatere.

Miniature - repair electronic

Revoluțiile industriale precedente au funcționat ca un lanț de nevoi, acțiuni și consecințe. Iar evoluția este extrem de similară unui lanț trofic.

Mai întâi a fost mecanizarea (alimentată de puterea apei și a motoarelor cu aburi), care a eliberat omul de dependența sa de animalele de povară și a dus producția la alt nivel. Producția a crescut și odată cu ea a crescut și cererea.

A doua revoluție a adus producția în masă. Oamenii intrau în epoca liniilor de fabricație alimentate de curent electric. Datorită producției de masă, costurile au scăzut, producția a crescut, ramurile s-au diversificat și oameni care până atunci nu-și permiteau mai nimic aveau dintr-odată acces la o mulțime de lucruri care să le facă viața mai ușoară. Producția în masă a canibalizat mecanizarea și a dus nevoile la un alt nivel.

Apoi a venit computerizarea și automatizarea. Cine și-a imaginat evoluția accelerată a calculatoarelor, de la tetris și pong la lumi virtuale întregi, programe de proiectare sau rețele sociale? Această a treia revoluție industrială a transformat producția în masă într-o banalitate. A eliberat omul încet-încet de nevoia de a pune mâna direct pe lucruri, în numele eliminării erorilor.

Toate schimbările sunt radicale – mai ales alea care urmează!

Funny face robotic characters on yellow blue background

Evoluția tehnologică continuă rapid. Până unde? Ne vor cuceri roboții? Ce știm sigur este că intrăm în era sistemelor de producție auto-organizate. Vom avea fabrici unde nu va mai fi nevoie de picior de om. Totul, de la aprovizionarea cu materie primă până la controlul calității, evaluarea și reglarea parametrilor înspre eficientizare, va fi complet autonom. Asta înseamnă industria 4.0, cunoscută și sub sintagma „a patra revoluție industrială” sau „revoluția 4.0”.

Dar nu doar fabricile vor suferi schimbări. Ați auzit de „internetul tuturor lucrurilor”? Totul se va schimba! Ce job-uri vor dispărea? Iată câteva exemple: funcționarii (da, inclusiv cei publici) și cam orice înseamnă interfață umană în ceea ce privește multe din servicii (de la agenți de turism la însoțitori de zbor, de la vânzători și dispeceri de taxi până la bibliotecari); fermierii; poștașii; centraliștii; operatorii de introducere date ș.a.m.d.

A chalk outline of a dead body symbolizing a career that has stalled due to being obsolete, demoted or obsolete

Știați că termenul „computer” era, de fapt, titlul unui job? Înainte să existe calculatoare existau persoane care se ocupau cu efectuarea de… calcule. Este poate cel mai elocvent exemplu de meserie dispărută în urma evoluției tehnologiei. Alături de aceasta au dispărut multe altele, de care (posibil) să nici nu fi auzit: knocker-upper (cel care, la cerere, se asigura că te trezești dimineața), tăietor de gheață, „ascultător” de avioane (soldați care urmăreau activitatea aeriană inamică, înainte de inventarea radarului), aprinzător de lămpi (inainte de introducerea iluminatului stradal bazat pe electricitate), culegători de lipitoare (în scopuri medicale), etc.

Iar pe termen mai lung, poate cea mai răspândită și cunoscută meserie care va dispărea va fi cea de șofer. Nici juriștii, analiștii de credite, colectorii de taxe sau cei angajați în activități de secretariat nu sunt scutiți de amenințarea dispariției meseriei lor.

Viitorul ne spune ceea ce trebuie să facem în prezent – abilitățile necesare într-o lume schimbată

Cât de repede se va întâmpla asta? Nu știm. Nimeni nu știe ce va fi, nici măcar peste 10 ani. Ce ne mai rămâne să facem? Tot ceea ce presupune analiză critică, identificare de tipare și creativitate. Job-urile viitorului se întorc cu fața la abilități și resurse pe care nicio mașină nu le va putea furniza: creative, critice, emoționale, sociale.

Creativity Artistic Imagination Inspiration Innovation Concept

World Economic Forum plasează gândirea critică și creativitatea în primele trei abilități necesare în 2020. Sunt ele ceva înnăscut, sau pot fi antrenate?

Da! Abia acum iese la suprafață utilitatea artelor în viața oamenilor. Artele înseamnă creativitate. Muzică, dans, pictură (desen), sculptură, arhitectură, literatură, elocvență (oratorie, sau discurs public), toate astea presupun să fii creativ.

Poate vei spune că nu toți oamenii pot fi artiști! Nu toți sunt talentați! Da, dar arta nu înseamnă doar artiști, ci înseamnă activități care antrenează mintea. Nu trebuie să fii artist, dar va fi foarte util să fii creativ.

Arta care ajută să te dezvolți pe toate planurile – teatrul

Young Clowns Having Sword Fight on Stage with Props, Girl Holding Large Pink Comb While Boy Holds Toy Sword

Mai rămâne comunicarea. Există oare ceva pe lumea asta care să le atingă pe ambele? Și creativitate și comunicare? Ei bine, există! Se numește teatru! Teatrul este o artă. Teatrul presupune text, desen, construcție, organizare și conceptualizare. Înseamnă lumini și muzică, memorare, interpretare. Înseamnă discurs și comunicare. Teatrul este metafora vieții. Teatrul este o instituție. Teatrul înseamnă sincronizarea tuturor acestor planuri. Teatrul înseamnă joc.

Cât de accesibil este teatrul? Putem deveni creativi prin teatru? Da, mulți se gândesc la teatru doar prin prisma biletelor plătite pentru a viziona un spectacol. Dar dacă poate să fie un joc? Un joc „de-a teatrul”? Un joc de care să beneficieze oricine, pe care-l poate juca după ce reguli dorește? Dacă-ar putea să fie chiar atât de simplu?

Joc și pasiune – rețeta descoperirii eficienței

Am fost un timid cronic. Cu toate astea am jucat fotbal, handbal, v-ați ascunselea, hoții și vardiștii sau macao. Toate jocurile astea presupun comunicare, colaborare, sincronizare și management-ul relațiilor. M-am antrenat, fără să-mi dau seama, să comunic, să relaționez, să empatizez. Timiditatea dispărea atunci când mă jucam. De ce? Pentru că făceam ceva ce-mi plăcea. O făceam cu pasiune!

Thoughts of children against the black chalkboards

Pasiunea alimentează eficiența. Te face să sari peste obstacole. Prin toate jocurile astea, eu mi-am antrenat exact acele abilități care îmi alimentează astăzi puterea de lucru. Dar a fost o întâmplare. Pasiunea asta am regăsit-o prin teatru. Făcând Teatrul Tikaboo. Așa am descoperit ce vreau și ce pot să fac cu adevărat.

Schimbarea a început deja. Dar unele lucruri nu se schimbă niciodată

Lumea s-a schimbat și se va mai schimba. Epoca „din spatele blocului” a apus. Parcurile sunt din ce în ce mai puține. Puține sunt și locurile de joacă, care mai sunt și aglomerate.

People on circle creative process drawingCopiii devin din ce în ce mai izolați, cu abilități sociale în scădere, din ce în ce mai apăsați de presiunea faptului că în zilele noastre există resurse cum n-au existat niciodată, că ar trebui să reușeacă și ar trebui să-și depășească părinții. Iar ei vor, de fapt, pe tabletă, pe telefon, pe calculator, pe consolă.

Discuția despre școală a devenit una groaznic de complexă: toată lumea e de acord că e nevoie de o reformă reală. Dar când? Trebuie să apelăm la ce resurse avem, cumpătat și cu discernământ. Dar unele lucruri nu se schimbă niciodată: nevoia de a gândi, de a crea și de a comunica.

Haideți să îmbrățișăm viitorul de pe-acum

Child feet about to step into the future

Trăim pentru scenariul cel bun. Și nu știm cât de repede se vor schimba lucrurile. E bine să fim pregătiți. Așa că: hai să devenim mai creativi! Și totul începe de la cei mici!

Salut! Eu sunt Dan și data viitoare îți voi povesti despre gândirea creativă și gândirea critică. Dar, până atunci, Teatrul Tikaboo te invită să-l explorezi. Ce zici?

[vc_row][vc_column][us_btn label=”Află mai multe despre Teatrul Tikaboo” link=”url:https%3A%2F%2Ftikaboo.ro%2Fteatrul-tikaboo%2F||target:%20_blank|” style=”3″ align=”center”][/vc_column][/vc_row]

This Post Has 7 Comments

  1. Camelia

    Bună ziua,
    Numele meu este Camelia și sunt mama unui băiețel de 6 ani, pe nume David, un copil vesel, isteț și foarte inventiv! Se joacă cu piese de lego până seara, și nu mă refer la a construi după instructiuni(poate face și asta), ci își folosește imaginația! Iese din mâna lui lucruri extraordinare, ba un vapor, ba avion, robot sau mașină. Are de-asemenea o bună vedere în spațiu, după cum i-am văzut desenele. Întrebarea mea ar fi, cum l-aș putea îndruma și spre ce, și dacă e cazul să fac asta?

    1. Dan Lambescu

      Bună seara,
      Pentru că are doar 6 ani, este destul de devreme să-l îndrumați spre un domeniu anume. Date fiind aceste aptitudini, instinctul merge spre inginerie, sau arhitectură. Dar ambele domeniii, ca și celelalte, presupun mult mai mult de-atât. Iar ingineria în sine, are o multitudine de ramuri.
      Părerea mea este că ați putea să încercați să-i creșteți gradul de complexitate al activităților sale, în spiritul acestor aptitudini. Adică să căutați clipuri pe internet, legate de construcții, de proiectare, de vizualizare a diverselor forme și spații (aici, găsiți și exerciții). La început mai scurte, pentru că e mic. Urmăriți-i reacțiile și vedeți ce-l atrage mai mult. Poate îi plac construcțiile civile. Poate e atras mai mult de proiectare, folosind mediile virtuale. Poate va fi atras mai mult de mecanică. Sau poate va fi un bun creator/manager de lumi reale sau imaginare; cei cu astfel de aptitudini pot deveni manageri de transport, futurologi sau autori de science-fiction.
      Pentru că va fi inevitabil contactul cu dispozitivele electronice (calculator ș.a.m.d.), în loc de jocuri de rutină puteți să căutați programe de modelare 3D (sunt multe pretabile pentru copii; de ex. Google Sketchup; sau XColony, acesta fiind recomandat pentru intervalul 7-13 ani) pe care să le testeze. Cu timpul, veți vedea spre care domeniu migrează.
      Dacă vă trec prin cap domenii tehnice (așa cum mi-a trecut mie din prima), va trebui să aveți răbdare să aibă contact cu domeniile conexe: matematica, fizica, informatica etc. Pentru că abilitatea de a construi și vederea în spațiu îl poate conduce spre ariile tehnice, dar dacă nu va fi prieten cu științele mai sus menționate, s-ar putea să devină un bun proiectant de jucării, sau scenograf (sunt doar câteva exemple).
      Tot ce pot să vă spun este să îi măriți aria de explorare și să creșteți gradual complexitatea. Acum e lego. Nu vă limitați la el. Cu siguranță va fi bucuros să exploreze mai mult. Ca să fac și-un pic de reclamă, chiar Tikaboo are un astfel de joc: Orășelul Stinghiuță. Vedeți dacă i s-ar potrivi.
      Vă urez succes!

  2. Martin Florica Ana

    Foarte bun articolul,felicitări!

    1. Dan Lambescu

      Vă mulțumesc

    2. Anamaria Chiș

      Va mulțumim pentru aprecieri!

  3. Nastea

    Articolul este foarte bun!
    Teatrul tikaboo este excelent,fetita mea este foarte incantata!
    Recomand cu mare drag!
    Felicitari!

    1. Anamaria Chiș

      Vă mulțumim și ne bucurăm că este pe placul dvs.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse