Ne concentrăm pe lucrurile care ar trebui făcute pentru educaţia copilului, în procesul evoluţiei personale şi în consolidarea relaţiilor de familie. Însă există şi o serie de lucruri care nu ar trebui făcute niciodată – dacă vrem să păstrăm o relaţie sănătoasă, echilibrată şi relaxată cu copilul, bazată pe încredere şi comunicare.

Concentraţi pe creşterea unor copii extraordinari, aproape fără cusur, uităm adesea de lucrurile pe care ar trebui să le corectăm la noi înşine – pentru a le crea lor terenul optim dezvoltării.

5 greşeli ale părinţilor care distrug relaţia cu copiii

Greşelile sunt omeneşti, însă important e să învăţăm din ele şi să nu le mai repetăm. Să le privim ca pe lecţii venite să ne ajute să devenim mai buni.

Iată 5 greşeli ale părinţilor care distrug relaţia cu copiii

1 . Îşi doresc copii supuşi

Copilul cuminte, care nu iese din cuvântul părintelui, care nu deranjează pe nimeni, nu răspunde obraznic şi nu face probleme e idealul oricărui părinte. Nu încalcă niciodată cuvântul mamei, se supune dorinţelor părinţilor săi, urmează drumul sugerat de aceştia şi este un model pentru toată lumea.

Cine nu îşi doreşte un astfel de copil? Fără bătăi de cap…e minunat. Însă, cât de benefic îi va fi acest lucru mai târziu? Copil va deveni un adolescent supus, adesea marginalizat, care se va teme să îşi spună părerea, din dorinţa de a nu deranja şi a le schimba celorlalţi părerea despre el.

Mai târziu, adolescentul supus va deveni angajatul exploatat într-un loc de muncă pe care nu-l îndrăgeşte, dar căruia i se supune…pentru a nu deranja.

Copilul trebuie să ne mai şi iasă din cuvânt, să îşi spună şi el cuvântul, pentru ca noi să descoperim ce simte, ce îşi doreşte, cum vede el lucrurile. Să fim deschişi negocierii şi acceptării faptului că există mai multe perspective, iar un copil extraordinar, reuşit nu este neapărat un copil care nu ne iese niciodată din cuvânt.

2. Refuză să discute despre anumite subiecte

Unii părinţi refuză categoric să discute cu copiii pe marginea anumitor subiecte. Chiar dacă acestea îl interesează pe copil, chiar acesta are nevoie de a descoperi răspunsuri sau de a-şi valida anumite credinţe. Practic, abordarea anumitor subiecte le este interzisă copiilor – sau reacţia părinţilor este una critica, ironică, agresivă, care tinde să umilească şi să rănească emoţional copilul.

Rezultatul? Copilul va bloca imediat, instinctiv, comunicarea cu părintele, găsindu-şi alte medii în care să poată împărtăşi şi dezbate subiectele care îl frământă. El nu va mai şti când şi ce ar putea să împărtăşească pe viitor cu părinţii, temându-se de reacţiile acestora.

Nu ar trebui să existe subiecte tabu între copii şi părinţi. Este singura modalitate prin care putem păstra o legătură armonioasă, deschisă şi putem, până la urmă, să le insuflăm copiilor valorile pe care ne dorim ca ei să le răspândească în lume. În plus, evitarea subiectelor cum ar fi sexul, pot determina adolescenţii să ascundă anumite probleme de sănătate, care ar putea necesita intervenția unui medic.

3. Le invadează intimitatea

Cu cât încerci să pătrunzi mai mult în intimitatea unui copil/adolescent, cu atât mai mult acesta se va îndepărta de tine. Iar asta pentru că el va simţi că îl controlezi, că nu ai încredere în el şi că nu îi oferi libertatea firească de a veni el să îţi vorbească despre anumite subiecte şi să îţi ceară ajutorul sau sfatul.

Când vrem să ne apropiem copiii, ideal este să le permitem spaţiul în care să îşi pună în ordine gândurile, alegerile şi micile lor secrete. În acel spaţiu ei vor găsi singuri calea să vină la noi şi să comunice. Invadarea acestui spaţiu însă, nu face decât să îi determine să bată în retragere şi să se ascundă: şi n-am vrea să aflăm de la ceilalţi despre ce fac şi ce îşi doresc copiii noştri. Dacă vrei o relaţie de prietenie cu copilul tău, comportă-te cu el ca şi cum i-ai fi prieten; un prieten de vârsta lui.

4. Sunt dezamăgiţi de copii

Când părintele se declară dezamăgit de copil, copilul începe să deruleze un adevărat proces de conştiinţă: Oare nu sunt suficient de bun? Oare cu ce am greşit? Cum ar trebui să mă comport data viitoare? De ce nu sunt înţeles? Oare sunt mai puţin iubit dacă greşesc?

Cam acestea sunt întrebările pe care şi le adresează un copil de care părinţii se declară dezamăgiţi, de fiecare dată când acesta greşeşte. Dezamăgirea, învinovăţirea şi critica distrug comunicarea între părinte şi copil şi îi împart pe aceştia în două tabere: cei care critică şi cei care se închid în ei înşişi. Trebuie să acceptăm că şi copiii noştri pot greşi.

5. Împiedică exprimarea liberă a copiilor

De fiecare dată când părintele anulează alegerile copilului, nevoia sa de a se exprima într-un anumit fel şi dorinţele sale de a se implica în anumite activităţi, îi anulează, practic, libertatea de exprimare. Cum poți îngrădi libertatea copilului? Spunându-i exact ce e bine și ce nu e bine, nepermițându-i să învețe din greșeli, nepermițându-i să facă alegeri de unul singur în ceea ce privește vestimentația sau activitățile pe care își dorește să le facă. Iată o mulţime de programări şi blocaje transmise direct, care îl vor determina pe copil să îşi ascundă de ochii părinţilor pasiunile, dorinţele, activităţile şi planurile. Ce se întâmplă în astfel de cazuri? Părintele nu îşi cunoaşte copilul, nu ia parte la bucuria copilului, încetează să mai facă parte din viaţa viitorului adolescent şi adult.

Dacă te simți depășit de situație sau dacă îți dorești să afli câteva trucuri care să te ajute în meseria de părinte, cartea „Copilul tău este un geniu!” îți vine în ajutor. Află mai multe de aici.

Ce ar mai trebui să ştii

Copilul este deja perfect. Prin simplul fapt că se naşte cu un potenţial enorm şi nu ştim ce va putea deveni, el este perfect, este complet şi are tot ce este nevoie pentru a putea deveni cine îşi doreşte. Datoria noastră, ca adulţi, este să îi putem privi deschis, accepta şi aprecia pentru ceea ce sunt, pentru ideile lor revoluţionare, pentru dorinţa lor de schimbare, pentru curajul de a acţiona şi a face lucrurile diferit.

Evită aceste 5 greşeli şi permite-i copilului să îţi împărtăşească emoţiile, să fie autonom, fără a simți nevoia de a purta măşti atunci când interacţionează cu tine. Când comunicarea rămâne deschisă, copilul are posibilitatea de a deveni cea mai bună variantă a sa, nu o copie fidelă a unui ideal la care visează părintele.