Reacțiile pe care le avem față de copiii noștri reflectă acumulările noastre emoționale. Comportamentul copiilor este rezultatul mai multor trăiri. Uneori, inconștient proiectăm problemele noastre asupra acestora și iată cum, comportamentul lor devine el însuși problematic.

Ca să înțelegi mai bine, copiii receptează toate frustrările, depresiile noastre, asumându-și-le, culpabilizându-se. Este important să realizezi când te afli într-o astfel de situație și să înțelegi cât de important este să spui că-ți pare rău.

Totuși, dacă până acum nu ți-ai cerut niciodată iertare copilului tău, dacă nu i-ai recunoscut niciodată acestuia că ai greșit, la rândul tău, este totul pierdut? Vor fi copiii marcați pentru totdeauna, din punct de vedere emoțional, de reacțiile noastre? Cu siguranță, nu! Conștientizându-ne reacțiile nepotrivite, vom reuși să ne detașăm de problemele noastre, oferind copiilor lecții de viață, care să le ghideze drumul.

O modalitate prin care îi poți vorbi copilului despre greșelile tale

7 sfaturi care te vor ajuta să nu mai proiectezi problemele tale asupra copilului 5

„Mama a fost supărată pentru că nu ai mers la culcare atunci când te-am rugat, însă nu trebuia să țip la tine. Să știi că-mi pare rău că te-am făcut să te temi, că ai plâns pentru că m-ai văzut pe mine morocănoasă. Dă-mi o îmbrățișare și hai să ne împăcăm. Tu știi că eu te iubesc, chiar și atunci când sunt supărată ori furioasă. Asta nu înseamnă însă că sunt de acord să nu respectăm ora de culcare, dar sunt sigură că furia mea te-a făcut să crezi că nu ești un copil suficient de bun, să te învinovățești și pentru asta îmi pare rău.

Dacă te simți depășit de situație sau dacă îți dorești să afli câteva trucuri care să te ajute în meseria de părinte, cartea „Copilul tău este un geniu!” îți vine în ajutor. Află mai multe de aici.

Acest volum te va surprinde cu activități practice, simple și distractive, menite să dezvolte acest potențial imens, în numai 30 de minute acordate zilnic.

De ce este important să ne cerem iertare

Fiecare părinte învață zilnic câte ceva nou despre el însuși. Este important să recunoaștem atunci când simțim că exagerăm, atunci când ne-am revărsat furia asupra copilului.  Cu toții facem greșeli, însă trebuie să avem curajul să ne cerem iertare și să recunoaștem că am greșit.

De ce este important să procedăm astfel? Întrucât copiii au nevoie de un asemenea exemplu de la părinții săi, altfel vor fi nepregătiți pentru o viață care le va scoate în cale persoane furioase, frustrate care își proiectează emoțiile asupra celor din jur.

„Părinți perfecți”

Părinții perfecți își educă, în mod inconștient, copiii astfel încât să aibă așteptări nerealiste de la viață, de la relațiile pe care le vor stabili mai târziu cu ceilalți. Tu ce fel de părinte alegi să fii? Unul care tinde spre perfecțiune, acuzându-se mereu pentru faptul că are, ca oricare om, defectele sale? Unul care nu se poate ierta pentru greșelile sale și care nu concepe să-și ceară iertare copilului? Lamentându-ne, nu înseamnă a acționa în mod constructiv, din păcate.

Ce se întâmplă atunci când copilul primește mesaje contradictorii din partea membrilor familiei?

7 sfaturi care te vor ajuta să nu mai proiectezi problemele tale asupra copilului 6

Se întâmplă în multe familii ca cei doi părinți să reacționeze diferit, atât unul în relație cu celălalt, cât și în relație cu copilul. Iar acest lucru se întâmplă deoarece copilul poate declanșa în ambii părinți emoții diferite, poate trezi la viață probleme diferite cu care cei doi adulți se confruntă. Iată un exemplu de mesaje contradictorii care pot fi transmise copiilor:

Într-o familie tatăl este cel care-și răsfață fetița, permițându-i acesteia aproape orice, în timp ce mama își dorește să o disciplineze mai mult pe cea mică. Atunci când fetița nu primește ceea ce-și dorește, devine agresivă față de mamă, iar acesta devine mult mai strictă, impunând anumite reguli de disciplină. Tatăl este cel care-i sare celei mici în apărare de fiecare dată, permițându-i să treacă foarte ușor peste regulile impuse de mamă. În acel moment, mama este cea care-i reproșează tatălui faptul că nu o respectă suficient și că acesta nu este singurul exemplu în acest sens.

În acest timp, fetița primește mesaje contradictorii de la ambii părinți. Mai mult sau mai puțin conștient, aceasta a devenit întruchiparea problemelor din cuplu. Ce face fetița prinsă în acest conflict de opinii? Toate aceste mesaje derutante nu fac altceva decât să-i transmită copilului mesajul că ar putea obține tot ce-și dorește, exploatând neînțelegerile dintre părinții, întrucât aceștia nu reușesc să se pună de acord în ceea ce o privește. Din acest motiv, nu este de mirare faptul că modul de comportare al copilului devine unul nedorit de familie.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să devii mai precaut în relația cu al tău copil:

7 sfaturi care te vor ajuta să nu mai proiectezi problemele tale asupra copilului

  • Discută împreună cu partenerul de viață despre comportamentul copilului și puneți-vă de acord asupra regulilor pe care le stabiliți în ceea ce-l privește pe copil. Atunci când mama consideră că tatăl este prea indulgent față de copil sau tatăl simte că mama este mult prea severă, este foarte important ca ambii parteneri să-și exprime opinia în absența copilului.
  • Autoanalizează-ți reacțiile. O întrebare precum: „Primește copilul mesaje contradictorii în legătură cu modul în care se comportă?”, te va ajuta să reflectezi de două ori înainte de a racționa într-un anume fel.
  • Mesajele pe care i le transmiți copilului trebuie să fie strict legate de comportamentul acestuia, astfel încât să nu reflecteze grijile și problemele tale.
  • Este important să găsești împreună cu partenerul un echilibru între adoptarea regulilor și momentele de afecțiune.
  • Dovedește consecvență în ceea ce privește disciplina, astfel nu va mai exista riscul ca cel mic să nu respecte regulile familiei, iar tu să izbucnești într-o criză de nervi, pentru că ai senzația că al tău copil face tocmai ceea ce te supără pe tine.
  • Sentimentele de culpabilizare pentru faptul că nu te consideri un părinte suficient de bun, nu vor ajuta copilul să gestioneze corect o anumită situație. Să recunoaștem, avem tendința să ne simțim vinovați atunci când se naște un conflict între noi, părinții, și copiii noștri, însă trebuie să înțelegi că așa este viața, uneori îți mai oferă și lămâi, nu doar lapte și miere.
Ce ar mai trebui să știi

Meseria de părinte presupune, printre altele, stabilirea unei strategii care să ne ajute să-i oferi copilului un ghid în viață. Și, ce este cel mai important, să fim toleranți, să acceptăm că uneori putem greși, iar emoțiile noastre, atunci când nu sunt acceptate și exprimate la timp, ne pot influența acțiunile.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse