Să fii părinte nu este uşor. Între toate treburile casnice, job, grijă pentru copil, gestionarea tuturor situaţiilor neprevăzute şi timpul petrecut separat de copil, unica modalitate de a păstra relaţia strânsă este conexiunea.

Conexiunea dintre mamă şi copil este una puternică – încă de la naştere. Aşa că, oricât ar fi de greu de păstrat uneori, autenticitatea acesteia există şi nimic nu îi poate sta împotrivă. Şi asta înseamnă că există infinite soluţii pentru reconectare şi menţinerea unei legături profunde cu copilul tău.

6 obiceiuri sănătoase care te conectează cu copilul tău

Lucrurile simple au fost dintotdeauna cele mai valoroase, aşa că, niciodată cadourile compensatorii nu vor putea face un copil mai fericit decât timpul petrecut cu părinţii. Timpul se scurtează, familiile stau tot mai puţin împreună, iar deconectarea este inevitabilă.

Însă şi reconectarea este la o un pas distanţă. Aşa că îţi propun 6 obiceiuri (zilnice) sănătoase care te vor ajuta să te reconectezi cu copilul tău.

1. 12 îmbrăţişări pe zi

mama si copilulVirginia Satir, specialist în terapia de familie, susţine că omul are nevoie de 4 îmbrăţişări pe zi pentru a supravieţui, de 8 pentru a fi sănătos şi de 12 pentru a evolua permanent şi a rămâne conectat în prezent.

Să-i oferi copilului cele 12 îmbrăţişări pe zi este cel mai frumos lucru pe care îl poţi face pentru relaţia voastră.

Îmbrăţişează-l când se trezeşte, când pleci la serviciu, când pleacă el la grădiniţă sau la şcoală, de câte ori face un lucru minunat pe parcursul zilei, îmbrăţişează-l fără motiv, doar pentru a-i aminti că îl iubeşti, îmbrăţişează-l întotdeauna înainte de a merge la culcare.

Îmbrăţişările apropie oamenii mai mult decât orice cuvânt şi alt gest, fiind considerate unul dintre cele mai puternice semnale de iubire.

2. 15 minute de atenţie

Timpul e limitat, avem o mulţime de lucruri de făcut, însă este obligatoriu să găsim 15 minute în care să ne deconectăm total de la orice altceva şi să petrecem timpul exclusiv cu copilul. În cele 15 minute putem sta de vorbă, ne putem juca sau putem face o plimbare. Însă telefonul, apa care dă în foc şi alte strigăte din jur nu vor fi auzite.

Cele 15 minute sunt magice şi ar trebui petrecute exclusiv conectaţi unul la celălalt.

Dacă în familia ta sunt mai mulţi copii, atunci fiecare va trebui să beneficieze separat de cele 15 minute. Reconectarea autentică între mama şi copil are loc prin atenţia oferită exclusiv unul celuilalt.

3. Ascultarea

Suntem prea grăbiţi şi prea obosiţi, să recunoaştem, pentru a ne asculta copiii. Uneori. Şi asta înseamnă că le cerem să vorbim mai târziu, să aştepte puţin, îi rugăm să facă altceva. Pe scurt, nu îi ascultăm atunci când au nevoie ei. Şi nu ne dăm seama că facem ceva nepotrivit. Este în regulă, nu trebuie să ne condamnăm, trebuie doar să schimbăm puţin metoda.

mama si fiica

Ascultă-ţi copilul. Când vine şi vrea să îţi povestească un lucru care pentru el e important, ascultă-l. Susţine-i conversaţia cu întrebări, arată-te interesată, ajută-l, felicită-l, susţine-l, încurajează-l.

El se va simţi în siguranţă şi va dori să se deschidă şi mai mult. Iar asta va conduce către conectarea voastră la nivel profund.

4. Joacă înainte de somn

Minutele dinaintea somnului sunt ideale pentru conectare profundă… prin joacă. Smotoceala şi hârjoneala îi destind pe copii, îi ajută să se simtă iubiţi, apreciaţi, să simtă că le dedici timp preţios şi să se deschidă. Iar minutele de conectare dinaintea somnului sunt foarte puternic asimilate de creierul copilului.

Totodată, cele mai eficiente discuţii cu adolescenţii au loc seara, înainte de culcare. Atunci, spun studiile, ei se simt mult mai dispuşi să se deschidă, să vorbească şi să reconstruiască relaţia cu părinţii. Nu e nevoie decât să fii dispusă să discuţi în limbajul lor comun, restul va veni, treptat, de la sine.

5. Atingerea

Atingerea este unul dintre cel mai puternic limbaj al iubirii la copil. Copiii care nu sunt atinşi, mângâiaţi, îmbrăţişaţi sunt copii trişti, închişi, neîncrezători în sine, care, mai târziu, vor avea dificultăţi în a lega relaţii solide cu ceilalţi, indiferent că e vorba de relaţii personale sau profesionale.

Copiii care petrec timp la distanţă de părinţii lor sunt adulţii care vor găsi cu greu definiţia iubirii şi limbajul acesteia. Atingerea este un obicei care vă conectează, îl ajută pe copil să se simtă iubit, apreciat şi să deschidă în faţa voastră.

Cum poţi aduce atingerea în rutina zilnică:

  • Îţi poţi ţine copilul de mână
  • Îl poţi îmbrăţişa
  • Îl poţi atinge de câte ori ai ocazia ( pe umăr, pe spate, pe mână)
  • Îl poţi mângâia pe păr
  • Vă puteţi juca (bătaia cu perne este o idee excelentă)
6. Meditaţia

meditatie pentru copiiDin fericire, astăzi tot mai mulţi părinţi înţeleg importanţa meditaţiei şi o practică împreună cu copiii lor, astfel încât reuşesc să petreacă şi timp de calitate împreună, să se şi reechilibreze, să şi comunice constructiv, să se şi conecteze.

Prin meditaţie reuşeşti să intri pe aceeaşi frecvenţă şi energie cu copilul tău, să descoperiţi împreună emoţiile, lumea şi puterea concentrării.

Ce ar trebui să mai ştii

Aceste obiceiuri trebuie să devină o rutină. Adică să fie practicate zilnic, exact la fel cum se întâmplă cu spălatul dinţilor. Aceasta rutină sănătoasă va oferi echilibru în familie şi te va ajuta să ai o relaţie mai strânsă cu copilul tău.
Conectarea este cheia unei comunicări sincere, deschise şi a rezultatelor pe termen lung. Copilul e iubire.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse