Deși unii copii se adaptează bine la grădiniță în primii doi ani, atunci când ajung deja în grupa mare și se pregătesc pentru școală, apare din partea lor o rezistență.

Și dintrodată te trezești că îl auzi: Mami nu mai vreau la grădi!

Iar tu uimit/ă te întrebi și îl întrebi: Dar ce s-a întâmplat? Ce nu-ți place dintrodată la grădi?

Dacă ai norocul și până la vârsta de cinci ani ai petrecut timp de calitate și ai investit în dezvoltarea inteligenței sale emoționale, îți va împărtăși din trăirile sale.

Îți dorești să dezvolți inteligența emoțională a familiei tale?

Dă click aici!

Este posibil să auzi ceva de genul: E prea greu! Greșesc prea mult! Niciodată nu voi reuși să fac mai bine! Sunt prea multe reguli! Vreau să mă joc mai mult! etc.

Uneori, oricât de mult am încerca noi părinții să facem mersul la grădiniță mai interesant și mai plăcut, este posibil ca al nostru copil să refuze să meargă la grădiniță.

Acest “fenomen” se întâmplă în lumea întreagă și nu numai în cazul grădiniței, ci și atunci când vine vorba de școală.

Care sunt adevăratele motive pentru care copiii refuză să meargă la grădiniță?

Diciplina

  • le este greu să respecte un program disciplinar
  • starea copiilor, referitoare la gradinita, după un week-end sau dupa o vacanță,  se poate schimba
  • în week-enduri, copiii își petrec mai mult timp cu părintii, dorm mai tarziu ca în timpul săptămânii, iar aceste lucruri le afectează programul pe care acestia îl au la gradiniță
  • unii copii refuză să meargă la gradiniță doar ca să atragă atenția sau pentru că le e mai comod acasă (e posibil să se fi obișnuit să primească din partea părinților tot ce doresc fără să facă prea mari eforturi)
  • acasă au mai puține reguli sau acestea lipsesc cu desăvârșire
  • uneori copilului nu-i place ceva concret în timpul petrecut la grădiniță
  • fie că nu vrea să mănânce, sau chiar să se așeze la masă, sau nu vrea să doarmă la prânz, sau nu vrea să deseneze

Părinții, colegii, cadrele didactice

  • unii părinți  cred că dacă își lasă copilul la grădiniță, acesta va întâmpina anumite greutăți acolo (aceasta atitudine întărește dorința copilului de a nu merge la gradiniță)
  • temperamentu introvert (copiii mai retraşi şi mai liniştiţi din fire pot să refuze grădiniţa din cauză că este un mediu prea agitat şi zgomotos pentru ei)
  • ei se descurcă la activităţi, însă nu le place la grădiniță, pentru că este prea obositor pentru ei
  • chiar dacă majoritatea părinţilor cred că refuzul de a merge la grădiniţă îşi are rădăcinile în atitudinea educatoarelor, această situaţie este de fapt destul de rară
  • este totuși posibil să se lovească de o atitudine mai autoritară din partea educatoarei; iar această să-i provoace frică și stres
  • are anumite conflicte cu colegii și nu știe să le gestioneze
  • nu reușește să asimileze la fel de repede informațiile ca și colegii săi, lucru care îi provoacă frustrare
  • îi este teama de eșec
  • există posibilitatea ca reacția copiilor să nu aibă nicio legătură cu grădinița, ci cu problemele din familie

Spre exemplu:

  • divorțul părinților,
  • moartea cuiva apropiat
  • certurile

Toate acestea pot fi sursă pentru isteriile de dimineață ale copilului, iar grădinița este doar un pretext.

Un prim pas

Pentru a ne convinge copiii să meargă la gradiniță este important să încercăm să le explicăm întotdeauna importanța regulilor și  să le spunem ce așteptări avem de la ei.

Este vital ca ai noștri copii să înțeleagă că în viață, avem nevoie de:

  • reguli
  • program
  • și de ce nu uneori este nevoie să facem unele lucruri care nu ne plac

Grădinița ar trebui să fie un loc unde copiii să se simta bine și să dorească să meargă. În cazul în care aceștia nu doresc dintr-o dată să meargă, părinții trebuie să fie alături de ei, să îi sprijine, arătându-le cu calm care sunt beneficiile pe termen lung să mearga în acest loc.

De asemeni, ca si părinti, este important să mergem la gradiniță, pentru a vedea dacă, într-adevar, este vreun conflict acolo.

Cere ajutor!

În cazul în care copiii refuză în continuare să meargă la grădiniță, indiferent de ce atitudine sau soluții adopți, este foarte important să apelezi la ajutor de specialitate.

Unii părinti merg pe conceptia că știu singuri să își educe copiii. Ei consideră că îi cunosc mai bine decât oricine și nu au nevoie de un psihoterapeut care să le spună cum să se comporte cu ei.

Este foarte important de știut faptul că un psihoterapeut poate ajuta foarte mult în aceste cazuri în care nu mai ști ce să faci atunci când al tău copil nu mai dorește să meargă la gradiniță.

Nu trebuie să ne fie rusine să cerem ajutor, deoarece este vorba de viitorul copiilor noștri. Iar gradinița este un prim pas pe care aceștia îl fac pentru integrarea într-un colectiv.

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse