Jurnal de mamă ”mai mult ca perfectă” – 3 – Provocarea

jurnal de mamă - tikaboo

La mulți ani! Să aveți un an plin de magie și conectare!

La început de an am făcut și eu o mică retrospectivă a anului ce tocmai s-a încheiat și mi-am notat ceea ce îmi doresc pentru 2018.

Surpriza

Surpriza a fost pentru mine să constat că, în primul rând, îmi doresc să am mai multă grijă de mine. Este o surpriză, pentru că, în ultimii 4 ani, m-am pus mereu pe ultimul loc. Dar acum simt că e necesar să îmi revin eu, ca să am de unde să dau. Să îmi umplu paharul, ca să pot să dau și celorlalți.

Teoretic, asta le spun și eu mămicilor cu care intru în contact: Aveți grijă de voi, pentru că altfel nu veți putea avea grijă de copii și de cei dragi. Numai că practic, asta e mult mai greu de realizat.

Mi-am dat seama că, deși știu ce am nevoie, știu ce am de făcut și sunt conștientă de ele, ceva din interiorul meu nu mă lasă. Atunci când îmi planific ziua, ceea ce ține de mine rămâne la voia întâmplării: ”dacă va mai fi timp, voi face și asta pentru mine”. Și ghici ce? De obicei, nu mai rămâne timp. De obicei, sunt atât de obosită, că adorm și eu cu copiii.

Frustrarea

Iar frustrarea mea crește. Încă o zi în care nu am avut grijă de mine. Încă o zi în care nu mi-am ascultat corpul și intuiția. Și, involuntar, mă ”răzbun” cumva pe copii, pe soțul meu, mă răzvrătesc în mintea mea. Îi fac pe toți ceilalți vinovați de faptul că nu ”am timp” pentru mine.

Dar eu sunt singura responsabilă. Știu asta. Și totuși …

Așa că mi-am propus să încep cu 5-10 minute/zi pentru mine. Eventual, câte o oră – două pe săptămână în care să fiu prezentă doar pentru mine. Asta înseamnă să las totul deoparte, fie când doarme micuța, iar cel mare e la grădi; fie seara după ce adorm amândoi (dacă nu adorm și eu); fie să o duc pe Ema la bunici o oră-două, cât e Alex la grădi. Soluții ar fi.

Sacrificiul și vinovăția

Și totuși parcă nu pot. Mă simt vinovată să las copiii la bunici (deși se bucură și unii și alții) pentru a petrece timp cu mine. Realizez că acesta e modelul pe care îl văd peste tot în jurul meu. Mama, soacra, prietenele, rudele. Toate femeile pe care le cunosc se ”sacrifică” pe altarul copiilor. Și ești blamată dacă faci altfel.

Dar nu cred că e necesar să facem asta. Cred că am fi mult mai fericite, vesele și pline de resurse pentru copiii și partenerii noștri, dacă ne-am acorda timpul de care avem nevoie. Pentru că da, suntem femei și avem nevoie de timpul nostru cu noi. Pe mine mă relaxează să citesc sau să fac o baie și să ascult muzică sau să stau, pur și simplu, în hamac să admir pădurea. Fiecare femeie are propriul mod în care se simte bine cu ea.

Provocarea

Provocarea mea pentru mine și pentru tine (dacă vrei să o accepți) este să îmi acord timp. Să fiu mai atentă cu mine. Să îmi dau voie să mă bucur de acest timp și de mine. Să nu mă sacrific doar de dragul constrângerilor și modelelor sociale din jur.

Concret ce mi-am propus:

  • o dată pe săptămână să merg la masaj de relaxare;
  • cel puțin de 3 ori pe săptămână să fac mișcare (alergare, plimbare în ritm alert, yoga, sală, dans);
  • atunci când pun copiii la culcare să profit de acel timp pentru a medita sau a face exerciții de liniștire a minții;
  • să citesc zilnic, măcar 10 minute;
  • o dată pe săptămână să fac o baie relaxantă;
  • să învăț practicile de feminitate și să le aplic săptămânal;
  • să spun NU atunci când simt că am prea multe sarcini și responsabilități;
  • să caut și să accept ajutorul celorlalți;
  • să încep să mănânc sănătos cel puțin o masă pe zi.

Las lista deschisă pentru că probabil, îmi vor veni și alte activități pe parcurs.

Tu cât timp îți aloci ție? Și cum faci concret? 

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has 7 Comments

  1. Irina

    Buna! Ma alatur tie in gasirea timpului pentru mine 🙂
    La ce “practici de feminitate” te referi? Multumesc

    1. Ina Lupu

      Bună, Irina! Mă bucur că nu sunt singura 🙂
      Voi scrie un articol viitor despre aceste practici de feminitate pentru că sunt o revelație pentru mine și îmi doresc ca ele să ajungă la tot mai multe femeie
      Așa că te invit să ții aproape 🙂

  2. Iorga Raluca

    La fel mi-am propus si eu. Oare o sa reusim? Mie mi-a luat 14 ani sa imi dau seama ca problema sunt eu, ca nu se intampla nimic daca nu sunt chiar toate la locul lor, calcate, aranjate; ca pentru copii conteaza mai mult daca iti faci timp “de calitate” pentru ei chiar daca asta inseamna sa manance un sandwich, iar daca tu ai putin timp pentru tine parca gasesti mai usor timp si pt. ei. Maaarea problema este ca nu-mi prea iese nici mie, dar eu sunt optimista.

    1. Ina Lupu

      Eu cred că setarea intenției e primul mare pas. E foarte bine că ți-ai dat seama și după 14 ani. Unii nu își dau seama niciodată 🙂
      Și cred că dacă începem să vedem în jurul nostru (fie chiar și online) exemple de femei care se prețuiesc mai mult (fiind astfel un exemplu, la rândul lor, pentru copiii lor și având o altă energie pentru a fi prezente în viața lor exact în modul pe care l-ai descris tu), ne va fi mai ușor și nouă. Conștientizarea e foarte importantă, în opinia mea. Faptul că ne-am dat seama că de asta avem nevoie. Pe mine mă ajută și să le spun celor din jur (soțului, copiilor) că am nevoie (pentru a funcționa la parametri optimi 🙂 ) de ”timp special” cu mine. Și m-au înțeles și sprijinit. Succes! Și nu ești singură! Noi suntem alături de tine!

      1. Iorga Raluca

        Eu va multumesc pentru ca existati si astfel ma ajutati sa repar relatia cu fiul meu si sa nu mai gresesc atat de mult in rel. cu fiica mea.

  3. Diana D

    Ma regasesc aproape complet in ceea ce ati scris, parca mi-ati fi transpus gandurile (era sa scriu pe hartie 🙂 ). Mie imi place foarte mult sa citesc, cand era fetita mica citeam in timp ce o alaptam, acum in timp ce doarme (ma trezesc dupa ce o culc seara si timp de o ora – o ora si jumatate citesc sau in timpul somnului ei de amiaza, daca nu adorm si eu). Iar cand o sa incep serviciul, o sa citesc in tramvai, in drum spre serviciu si spre casa :). In rest, imi place sa mai ies singura la tot felul de intalniri (conferinte, seminarii pe diverse teme).

    P. S.: Acum citesc o carte foarte interesanta, “Confesiunile unei mame imperfecte” de dr. Harriet Lerner. Chiar aseara am citit despre vinovatia si frica mamelor, care se activeaza cand li se nasc copiii.

    1. Ina Lupu

      Buna, Diana!
      Mă bucur că rezonezi cu ceea ce am scris. Și mă bucur că îți place să citești. Și mie îmi place foarte mult. Am început și eu Confesiunile unei mame imperfecte și mi se pare foarte interesantă, însă am simțit nevoia să citesc și altceva decât parenting și am lăsat-o, dar cred că o să o reiau 🙂
      Spor în toate și zile magice!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes