Spunem NU copiilor de cel puţin 400 de ori pe zi. Aşa au constatat studiile. Tendinţa de a certa copiii, de a fi mereu nemulţumiţi şi frustraţi pentru faptul că nu înţeleg din prima ce li se spune sau nu reacţionează atât de repede cum ne dorim…nu este deloc un lucru bun.

Sub presiunea timpului, a stresului şi a grijilor cotidiene, momentele de neastâmpăr ale copiilor devin, pentru părinţi, mari probleme.

Răbdarea este limitată, limitele sunt testate, iar autocontrolul este o mare provocare.

Însă…te-ai gândit de câte ori copilul îţi cerţi copilul fără motive întemeiate? De câte ori el nu înţelege cu adevărat ce îi ceri, procesează informaţia mai greu sau simte nevoia să se exprime şi nu reuşeşte? Ne certăm copiii …adesea.

Însă cât de des ne gândim şi dacă avem cu adevărat motive să o facem? De câte ori ne întrebăm de ce îi certăm pe copii?

Cele 5 întrebări pe care să ţi le pui înainte să îţi cerţi copilul

Psihologii sugerează că, întotdeauna înainte să îţi cerţi copilul, este esenţial să îţi adresezi ţie însăţi 5 întrebări. Nu numai că vei avea timp mai mult să te gândeşti înainte să reacţionezi, dar te vor ajuta să înţelegi mai bine copilul, nevoile lui, reacţiile lui şi comportamentul său aparent neadecvat.

Iată cele 5 întrebări pe care să ţi le pui ţie însăţi înainte de a certa copilul.

1. Oare ţin cont de nevoile şi dorinţele reale ale copilului meu?

Părinţii se aşteaptă, cel mai adesea, să fie ascultaţi. Copilul trebuie să asculte, trebuie să se spună, trebuie să respecte tot ce i se cere, trebuie să fie cuminte. Ceea ce simte el este adesea tratat ca o toană, iar atenţia cuvenită nu i se oferă …de cele mai multe ori.

fetita trista

Încă ne confruntăm cu o mulţime de părinţi care nici măcar nu au răbdarea necesară de a asculta ce simte copilul lor, de a accepta ceea ce simte acesta. Încă există o mulţime de părinţi care nu ţin cont de nevoile şi dorinţele copilului, dar aleg să îl condamne şi să îl certe pentru orice.

Data viitoare, înainte să îţi cerţi copilul, treci puţin în locul lui.

Cere-ţi ţie ce îi ceri lui şi vezi cum te simţi, ce nevoi şi  ce dorinţe ai în momentul acela. O mulţime de probleme îşi găsesc soluţii în comportamentul empatic.

Copilul nu plânge degeaba, nu este niciodată neascultător degeaba, nu te dezamăgeşte degeaba. Toate aceste comportamente ascund nevoi neîmplinite şi neînţelese. Iar cearta nu face decât să le amplifice.

2. Oare cerinţele mele nu sunt prea mari pentru vârsta copilului meu?

Când îşi ceartă copiii, foarte multe mame uita ce vârstă au cei mici, uita că sunt în plin proces de dezvoltare, de experimentare şi că totul pare mult mai dificil decât este de fapt. Te rog să nu uiţi că un copil în plină dezvoltare va întoarce casa pe dos, va face gălăgie şi va face, pe alocuri, şi mici stricăciuni.

În plus, nu de puţine ori nu te va asculta. Însă acestea sunt lucruri fireşti. El se afla în căutare de răspunsuri, experimentează şi descoperă lumea. Nu numai că nu înţelege de ce îi ceri anumite lucruri, dar adesea nu înţelege nici măcar ce îi ceri. Pentru el lucrurile sunt mult mai simple.

Camera arăta incredibil dacă îi pictează pereţii, obiectele interzise devin adevărate expediţii în căutare de comori, iar strigătele tale îl sperie, îl neliniştesc şi îl şi debusolează. Poate că îi spui că nu e bine ce face, dar îi spui şi de ce?

Nu e frumos…nu e o explicaţie pentru un copil mic. Pentru el e de neînţeles şi nu o face din răutate, nici din lipsă de respect, nici pentru că este obraznic, ci pentru că nivelul lui de înţelegere este depăşit de cerinţele tale. Nu uita să te întrebi dacă nu cumva îi ceri lucruri pe care nu le poate îndeplini…dacă viitoare când te grăbeşti să îI cerţi.

3. Oare exagerez?

Tendinţa de a exagera ne este comună nouă, oamenilor. Tuturor. Facem uşor o tragedie din lucruri mici. Iar atunci când eşti mama şi simţi că nu eşti ascultată de copil…priveşti totul ca pe o lipsă de respect. Ti se pare chiar că îţi face în ciudă , că vorbeşti cu pereţii, că nu ajunge nimic la el, că eşti omul invizibil.

copil suparat

Opreşte-te puţin! Oare nu exagerezi? Întreabă-te mereu asta. E atât de grav ce face copilul? Necesită un nou mic scandal? E cazul să îl critici, să îl judeci, să ţipi la el, să îl cerţi iar? Faci asta pentru că e cu adevărat necesar sau o faci pentru că îţi creezi scenarii nerealiste şi consideri că face totul împotriva ta, voit?

Multe mame suferă mai mult numai la ideea că nu sunt ascultate şi îşi ceartă copiii fără să fie cu adevărat cazul. Dacă avem un lucru extraordinar de învăţat de la ţările nordice şi din America, acela este răbdarea.

Părinţii îşi ceartă copiii doar pentru motive cu adevărat întemeiate, nu ţipă la ei decât foarte rar, răbdarea lor este infinită.

De ce? Pentru că se întreabă mereu cu ce au greşit ei, înainte de a certa copiii pentru ce fac. Empatia rămâne colacul salvator. Iar părintele are întotdeauna o parte de vină în comportamentul pe care îl găseşte nepotrivit la copil.

Trebuie să rămânem deschişi, răbdători şi empatici.

4. Oare îmi ascult copilul?

Copilul întotdeauna are căile lui prin care încearcă să îşi comunice nemulţumirile şi problemele. Însă rareori părintele este dispus să accepte argumentele copilului. Adesea le consideră puerile, răsfăţ şi mofturi. Aceste mofturi, cum le numesc foarte mulţi părinţi, sunt de fapt suferinţe – care se transformă în frustrări şi într-un comportament agresiv…la adolescenţă.

mama si copilul petrec timp

Oare îmi ascult copilul? Întreabă-te asta întotdeauna înainte de a-l certa.

Şi dă-ţi 5 minute să fii sinceră cu tine, să vezi dacă ai ascultat ce are şi el de spus, ce simte, dacă ai acceptat că are dreptul să se simtă aşa. Dacă el a apucat să îţi comunice ce îl deranjează, dacă poţi înţelege că are şi el opinii.

Oare îmi ascult copilul? Iată întrebarea salvatoare – care te va ajuta fii sigură că, înainte să îl cerţi pe cel mic…ai purtat o discuţie educativă, deschisă şi caldă cu el.

5. Unde va duce comportamentul meu pe termen lung?

Pe moment se rezolva multe cu cearta. Copilul se teme şi probabil tace. Se supără, se închide în sine, accepta pedeapsa, merge în camera lui.

Părintele are satisfacţia că a făcut ordine, linişte şi s-a impus. Însă unde duce acest comportament pe termen lung? Te-ai întrebat vreodată?

Disciplina nu înseamnă ceartă,critică şi pedeapsa. Nici bătaia nu e ruptă din Rai. Nu, nu e, chiar dacă aşa se spune…încă. Atunci când alegi să îţi cerţi copilul în repetate rânduri, ceartă devine un comportament. Şi orice comportament are urmări.

În acest caz, urmările vor fi un copil temător, care se închide în sine, care se va ascunde de tine,care se va simţi neînţeles,va alege să se răzvrătească pentru a se face auzit şi înţeles, va găsi comunicare şi ascultare în alte persoane şi medii. Mai mult sau mai puţin adecvate.

Relaţia părinte-copil se va răci, conexiunea se va pierde.

Concluzie

Când alegem să ne punem aceste întrebări, alegem să ne cunoaştem, să ne controlăm emoţiile, să ne oferim timp pentru reacţie şi să fim convinşi că toate cuvintele şi tonurile îndreptate către copil sunt justificate.

Răbdarea, comunicarea, ascultarea şi înţelegerea sunt elemente care alcătuiesc empatia, adică esenţa inteligenţei emoţionale şi cheia unei relaţii reuşite. De fiecare dată când simţi că urmează să îţi cerţi copilul, ia-ţi un minut doar pentru tine, respiră, pune-ţi aceste întrebări, răspunde-ţi sincer la ele şi decide ce e de făcut mai departe. Iubirea schimbă tot.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes