Matei dărâmă turnul lego cu putere, îşi încrucişează mâinile, se încruntă şi strigă cu toată forţa: „Nici măcar nu îmi place să fac turnuri, este un joc stupid, pentru copii mici!”. Matei are doar 3 ani şi jumătate şi are ceva dificultăţi să înalţe turnuri din cărămizi lego, a tot încercat în ultimele 2 zile însă ele se tot dărâmă.

„Ce mă tot bate la cap toată lumea cu şireturile astea! Nu-mi iese fundiţa şi cu asta-basta şi de fiecare dată mă enervez şi-mi vine să arunc tenişii…Gata, am încercat destul. O să-i spun mamei să-mi cumpere numai încălţăminte cu arici!” se gândi Maria în timp ce se pregătea de plecarea la şcoală, e deja în clasa I.

Aceste două exemple sunt ale unor copii normali, obişnuiţi, ar putea fi copiii mei sau chiar ai tăi. Tuturor părinţilor le sunt familiare manifestările frustrării, le văd zilnic la copiii lor, de multe ori şi noi ca adulţi trăim sentimentul neplăcut şi supărător al frustrării şi ne tot gândim cum am putea să-l ocolim, să-l facem să dispară, eventual să decupăm această emoţie din meniul nostru zilnic.

Ce este frustrarea?

Frustrarea este acea emoţie care apare atunci când nu obţii ceea ce îţi doreşti , simţi că ceva te împiedică să faci ce ţi-ai propus sau eşti deprivat de ceea ce îţi aparţinea. Frustrarea apare când drumul nostru către scopurile şi dorinţele noastre este blocat.

Când avem de a face cu obstacole, cu dificultăţi, instinctul ne spune fie să fugim, să ne îndepărtăm, fie să ocolim acel obstacol. E o emoţie tare neplăcută care ne face irascibili, agresivi şi neproductivi.

Să schimbăm perspectiva

Şi dacă totuşi greşim în percepţia noastră despre frustrare? Dacă privim prin nişte lentile opace care ne îngustează percepţia? Haideţi să dăm jos ochelarii care ne spun că frustrarea este un zid în drumul nostru către îndeplinirea nevoilor şi scopurilor noastre, şi să explorăm oportunităţile de dincolo de zid.

Frustrarea este o emoţie benefică pentru că ne motivează să îndepărtăm obstacolul din calea noastră. Depunem mai mult efort şi, de multe ori, acest lucru ne ajută să fim cu un pas mai aproape de realizarea scopurilor noastre.

Ca orice emoţie, şi frustrarea a evoluat pentru a ne asigura supravieţuirea şi dezvoltarea.  Doar pentru că nu ne dă un sentiment plăcut, de siguranţă şi ne scoate din zona de confort, opunem rezistenţă însă asta nu înseamnă că nu ne e utilă, ba dimpotrivă.

Dacă am vedea frustrarea ca pe o provocare a învăţa, de a ne adapta, de a găsi soluţii, de a vedea lucrurile din mai multe perspective…de a evolua!

Capcana, spirala emoţională distructivă

Din păcate, dacă, în ciuda eforturilor noastre, obstacolele nu sunt îndepărtate, frustrarea poate deveni distructivă. Cel mai adesea  aceasta declanşează furia. Frustrarea şi furia se manifestă destul de asemănător, doar la intensităţi diferite.

Copiii simt în corp o tensiune crescândă, mai ales dacă sunt implicaţi într-un efort fizic, dar coordonarea şi calitatea eforturilor lor scade. Concentrarea şi procesul gândirii sunt, de asemenea, afectate astfel că nu vor putea lua decizii bune. Ultimul pas al lanţului emoţional neplăcut este disperarea. Au încercat o dată şi încă o dată şi fără rezultat aşa că se dau bătuţi.

Dacă astfel de experienţe sunt repetate, motivaţia lor scade şi îşi pierd capacitatea de a persevera şi a depune efort susţinut pe viitor, convinşi că acţiunile lor nu au mare impact şi îşi pierd încrederea că pot să-şi atingă ţelurile.

Rolul nostru ca părinţi

Modul în care îţi gestionezi propria frustrarea sau cum reacţionezi la frustrarea copilului constituie modelul preluat de copil.

Rolul frustrării este unul benefic, de a depăşi obstacolele, însă rareori îi răspundem în mod pozitiv. Scopul nostru, ca părinţi, este să îi învăţăm pe copii să pună capăt lanţului negativ de emoţii printr-un răspuns pozitiv, imediat ce apare emoţia.

Dacă manifeşti nerăbdare şi furie faţă de frustrarea copilului, aceasta va escalada şi, foarte repede, se va transforma în furie şi disperare, împiedicânu-l pe copil să depăşească obstacolul.

O soluţie constructivă ar fi să-ţi păstrezi calmul, să-l încurajezi pe copil să verbalizeze motivul frustrării şi să căutaţi împreună soluţii pentru rezolvarea problemei.

Mai mult înseasmnă mai bine?

Prima greşeală făcută de copii şi adesea încurajată de părinţi este să îşi intensifice eforturile. Cu alte cuvinte să facă ceea ce făceau deja , mai mult şi mai intens. Ştiţi definiţia nebuniei? Să faci acelaşi lucru şi să te aştepţi la rezultate diferite.

În schimb, ar putea, să facă exact opusul, să se dea un pas înapoi şi să ia o pauză. Oprirea activităţii va uşura încărcătura emoţională şi va împiedica blocajul.

În timpul acestei pauze, ar fi potrivite activităţile care să aducă bucurie, satisfacţie, sentimentul de competenţă (o gustare, ascultă muzică, sport, mişcare) iar reuşita la aceste activităţi îi va hrăni emoţii pozitive precum inspiraţia sau mândria, mulţumirea.  Apoi poate reveni asupra problemei cu un o minte limpede şi cu scopul de a găsi soluţii.

12 instrumente utile pentru a gestiona frustrarea

Copiii noştri au nevoie atât de învăţarea prin model, şi aici modelul nostru de gestionare a propriei frustrări ori de răspuns la frustrarea copilului este esenţial, cât şi de învăţarea explicită.

Am adunat laolaltă mai multe idei şi strategii pentru a-i ajuta pe copiii noştri să dezvolte un răspuns la frustrare conştient şi benefic:

1. Observă şi verbalizează emoţia. Observarea şi descrierea, fără judecată, a faptelor ne ajută să eliberăm din presiunea emoţională şi să evităm amplificarea lor. Răspundeţi la explicaţia copilului cu calm şi optimism, prin întrebări orientate spre soluţii: Ce ai încercat până acum? Ce crezi că ai mai putea să faci?
2. Discutaţi cu copilul despre emoţia frustrării (faptul că este normală şi îl încurajează să găsească soluţii), despre mesajul pe care îl transmite (ai nevoie de abilităţi noi pentru a rezolva această problemă) pentru o poziţionare corectă în privinţa frustrării.
3. Transformă frustrarea într-un prieten. Mesajul frustrării e: „Aproape ai ajuns, mai ai puţin şi reuşeşti”. Dacă lucrurile sunt simple pentru tine, înseamnă că nu progresezi, dacă sunt puţin mai dificile, ai şansa să înveţi lucruri noi, să creşti şi să evoluezi.
4. Înlocuieşte expresia „ Nu pot!” cu „Nu pot ÎNCĂ”, „Nu ştiu cum s-o fac, dar pot învăţa”.
5. O pauză de 10-15 minute ar trebui să te ajute să o iei de la capăt cu optimism şi inspiraţie.
6. Schimbă strategia, unghiul de a privi problema, lucrează la părţi diferite ale proiectului, dacă vorbim de un proiect mai complex.
7. Spargeţi problema în mai mulţi paşi simpli. Această startegie va ajuta copilul să vadă că orice problemă, oricât de complexă, are mai mulţi paşi simpli pe care îi poate parcurge fără probleme.
8. Schimbă perspectiva printr-o poveste. Îndeamnă-l pe copil să fie povestitorul şi să-şi imagineze personaje diferite, cu abilităţi şi capacităţi diferite (genii sau oameni obişnuiţi cu capacităţile necesare rezolvării problemei în cauză), cum ar descrie situaţia, ce soluţii şi idei ingenioase le-ar veni.
9. Prosteşte-te! Când dai prea multă importanţă problemei, o amplifici şi o transformi într-un zid de netrecut. Dacă te foloseşti de umor şi joacă, vei fi surprins de soluţiile creative ce vor apărea.
10. Jucaţi jocuri de societate. Prin joc, copii învaţă să îşi aştepte rândul, să aibă răbdare, să se pună în pielea celuilalt (empatie dar şi anticiparea mişcărilor)să gândească strategii şi soluţii diferite. Recomand EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale, care vă va ajuta să identificați toate emoțiile într-o manieră distractivă.
11. Practicarea sporturilor ajută la antrenarea răbdării şi a perseverenţei oferind şi satisfacţii care-i hrănesc copilului motivaţia de a nu renunţa, în ciuda dificultărţilor.
12. Nu vă temeţi să încercaţi diverse proiecte alături de copil: de meşterire, de decupaj, puzzle-uri, proiecte creative dar şi de îndemânare. Alegeţi-le ţinând cont de vârsta şi nivelul de dezvoltare al copilului astfel încât să ofere provocări/motive de frustrare însă care pot fi surmontate, cu răbdare şi suport din partea dvs.

Deşi pare că frustrarea este inamicul copilului vostru, declanşând un răspuns agresiv, aruncat obiecte, ţipete şi/sau tantrumuri (mai ales la copilaşii mai mici, 2-3 ani) amintiţi-vă că aceasta este cât se poate de normală şi necesară pentru a învăţa, a creşte şi a progresa.