Salut, oameni frumoşi!

Am hotărât că astăzi este o zi numai bună ca să vorbim despre fericire.

Şi încep prin a vă spune că eu şi coechipierul meu, Alex – copilul magic – vom continua povestea din cadrul proiectului “iubirea la catedră”, unde toate emoţiile sunt la şcoală şi învaţă zi de zi cum să se redescopere.

Alex este inspiraţia mea pentru aceste poveşti şi implicit Florin, tatăl său, prin educaţia minunată pe care i-o oferă.

Acum să vă povestesc…

La şcoala emoţiilor există un sentiment care reuşeşte să îi facă pe toţi ceilalţi să zâmbească, însă câteodată dispare înainte ca ceilalţi colegi să termine de râs. Pleacă, nu ştiu unde, dar nu-i place să rămână acolo pentru prea mult timp.

Numele ei e Fericirea.

Doamna profesoară şi-a dat seama de potenţialul Fericirii şi acum încearcă să o facă să înţeleagă că e în regulă să rămână pentru mai mult timp, chiar pentru totdeauna.

Nu vă gândeaţi că însăşi Fericirea să aibă probleme la şcoală, nu-i aşa?

Ei bine, cu toţii avem de învăţat, chiar şi acest sentiment măreţ.

Dar de asta o avem pe doamna profesoară cu noi tot timpul, să ne înveţe.

Aşadar, Iubirea s-a gândit la un plan pentru Fericire, un elev silitor şi totuşi instabil, în sensul că învaţă zi de zi însă nu te puteai baza pe ea că va sta pentru mult timp acolo. Îi plăcea să dispară pur şi simplu.

Înainte să facă un plan, doamna profesoară a vrut să afle, mai exact, de ce pleacă Fericirea atât de repede din cercul ei de prieteni.

A observat timp de câteva zile la rând şi asta e ceea ce a văzut:

Imediat ce Fericrea îi făcea pe toţi să zâmbească şi să fie mulţumiţi cu ei înşişi, apăreau în scenă Îngrijorarea, Frica şi alte sentimente certăreţe. Când Fericirea se vedea încolţită de colegii ei, se retrăgea din peisaj. Motivul era clar, oricine ar fi făcut la fel.

Acum înţeleapta profesoară ştia ce are de făcut:

I-a dat atenţia ei necondiţionată Fericirii, aşa cum a făcut-o şi cu Frica.

I-a explicat că şi Îngrijorarea şi Frica sunt sentimente foarte puternice şi câteodată preiau controlul inconştient. Nu vor să facă rău.

Ce trebuie să facă Fericirea e să nu le mai dea atenţie acestor colegi, ci în schimb să-i ignore când aceştia “se bagă” peste ea.

I-a explicat că numai cu practică va reuşi să facă asta. Și ar fi indicat să şi-i alăture şi pe ceilalţi colegi ai ei când face asta: Încrederea, Înţelegerea, Credinţa şi Pacea. În echipă totul e mai simplu şi lucrurile se întâmplă mai repede.

Doamna profesoară i-a spus fericirii  că ea e unul dintre cele mai importante şi puternice sentimente. Și are magia şi puterea de a sta acolo, chiar şi în vremurile mai puţin bune.Trebuie doar să creadă în puterea ei şi atunci nimeni nu o va mai putea opri.

Atunci când Fericirea e în clasă (inima) toate celelalte sentimente îşi văd de treaba lor sau chiar mai mult, tac din gura de-a dreptul.

Fericirea nu e de moment, nu acesta este scopul ei. Sunt alte sentimente care fac asta: Bucuria, Entuziasmul etc şi o fac foarte bine.

Fericirea poate fi pentru totdeauna în sufletele noastre.

Trebuie doar să-i oferim locul fruntaş pe care-l merită.

În viaţa de zi cu zi facem la fel: lăsăm fericirea să plece prea devreme. Ne bucurăm de lucruri materiale şi când le pierdem dispare şi fericirea.

Cum ar fi dacă am învăţa să ne bucurăm de lucrurile mici şi să practicăm asta zi de zi; până într-o zi când vom avea puterea să fim mulţumiţi chiar şi de cele mai neplăcute lucruri din vieţile noastre; pentru că ne-am da seama că ele ne învaţă ceva?

Cum ar fi dacă fericirea ar dăinui în sufletele noastre; chiar dacă nu am avea cea mai frumoasă casă, cel mai nou telefon sau cea mai de firmă garderobă?

Ci s-ar bucura de ghiveciul cu flori, mâncarea din frigider, pantofii tociţi, jucăriile din carton, haina care ţine de cald, patul primitor şi sufletul plin de pace?

Vă spun eu…

Am trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi :).