❗️ ❗️ ❗️ Această experienţă m-a făcut să reevaluez ceea ce îmi doresc pentru copilul meu. Tu ştii ce îţi doreşti cu adevărat pentru copilul tău?
Zilele trecute am participat la un curs de parenting. Printre numeroase sfaturi, probleme, experienţe de viaţă din care, cu siguranţă, fiecare părinte a avut ce învăţa, a apărut şi întrebarea „Ce îţi doreşti tu pentru copilul tău?”. Răspunsurile nu au întârziat să apară: succes, performanţe şcolare, sănătate, un serviciu bun, o viaţă „cu de toate” şi lista poate continua. Fiecare părinte îşi dorea pentru propriul copil numai lucruri bune, o viaţă calitativă, un viitor sigur… mai ales din punct de vedere financiar şi al carierei. Totul în regulă până aici. Nimic greşit în a-ţi dori ca al tău copil să ajungă cineva, în acel sens măreţ.
📽 După epuizarea tuturor răspunsurilor posibile, ni s-a prezentat un scurt video. La început, erau copii care trăiau în condiţii decente de viaţă, cu părinţi responsabili, copii care veneau acasă de la şcoală, luau masa de prânz, se apucau conştiincios de teme, ieşeau la joacă, în unele zile aveau diverse activităţi organizate (balet, canto, engleză etc.), la sfârşit de săptămână beneficiau de o ieşire în familie şi tot aşa. Copii cu un program zilnic, copii cu părinţi ce se străduiau să le ofere acele condiţii necesare vieţii şi studiului. Familii normale, ca să zic aşa.
👍În partea a doua a prezentării, am vizionat copii provenind din familii defavorizate, copii care trăiau în nişte condiţii precare, copii care nu aveau masa de prânz asigurată, ci rupeau dintr-o pâine şi fugeau afară pentru a-şi ajuta părinţii, iar temele… dacă mai exista timp şi oboseala nu era prea mare, abia după masa de seară. Familii cu numeroşi membri locuind în două camere. Familii fără visuri, fără aşteptări măreţe. Ce m-a marcat cumva pe mine la aceşti copii? Zâmbetul. Spre deosebire de copiii din prima parte, aceştia râdeau. Şi nu râdeau scurt, obişnuit, ci din tot sufletul. Munceau la propriu alături de părinţi şi erau fericiţi – acea fericire la care noi, restul, doar visăm.
❗️ Şi în momentul ăla am ştiut că cel mai mult, vreau ca al meu copil să fie fericit.
Să râdă nu doar cu buzele, ci şi cu privirea, cu întreg sufletul. Şi dacă fericirea lui nu va corespunde idealurilor mele de părinte, atunci aşa să fie.
Să revin la prezentarea video… Ce aveau în plus copiii din familiile defavorizate? Am fi tentaţi să spunem că… nimic. Şi atunci de unde fericirea lor sinceră? Mi-am luat răspunsul înainte de a-mi fi dat. Din relaţia pe care o aveau cu părinţii lor. Copiii aceia care munceau, erau apreciaţi şi încurajaţi cu dragoste pentru fiecare lucru, pentru fiecare iniţiativă, pentru fiecare activitate. Copiii aceia petreceau mai mult timp cu părinţii lor, aveau mult mai des o mângâiere, o mână pe umăr, o vorbă bună. Copiii aceia nu erau interogaţi, comparaţi, criticaţi.
Şi aşa am văzut că afecţiunea părinţilor şi timpul petrecut de aceştia împreună cu cei mici înlocuieşte şi cele mai superioare condiţii de trai. Vorbesc despre timpul petrecut în mod natural, de ieşirea din program, din orar, din „impus”. Vorbesc despre timpul zilnic, în care ne apropiem de copil, îl cunoaştem, împărţim noutăţi fără judecăţi sau critici, îl învăţăm ceea ce ştim, îl susţinem, ne mirăm de câtă imaginaţie poate avea şi de cum lumea poate fi văzută drept frumoasă privită prin ochi inocenţi.
❗️ De când nu ai mai depăşit graniţele unui tipar? Dimineaţă, pacheţel, dus copil la şcoală, trafic, gânduri, job, luat copil de la şcoală, o cină pe fugă, oboseală, pregătiri pentru a doua zi, control teme, „Ce-ai mai făcut azi?”, social media, somn… de la capăt. Iar în weekend… doar ştim că cel mic poate dormi mai mult, se poate juca mai mult, eventual poate ieşim cu toţii în parc, la cofetărie, la bunici etc.
❗️ Cine suntem❓ Cine sunt copiii noştri❓ Cât de pregătiţi sunt ei pentru viaţă şi cum îi ajutăm noi în acest sens❓ Şcoala nu îi va educa pentru a face faţă obstacolelor din viaţa de zi cu zi. Este nevoie de noi pentru ca propriii copii să se dezvolte armonios, să îşi formeze calităţi esenţiale, să devină rezilienţi. Este nevoie de noi pentru ca ei să îşi descopere şi să îşi valorifice potenţialul. Copiii au nevoie de noi, de timpul nostru, de dragostea noastră necondiţionată – şi nu au nevoie doar să ştie că sunt iubiţi, ci să simtă această iubire permanent.
Din dorinţa de a fi mai mult prezentă în viaţa copilului, de a-l ajuta să îşi dezvolte inteligenţa emoţională, să îşi formeze o personalitate frumoasă, am început să petrec tot mai mult timp cu el. Fiind la vârsta la care jocul reprezintă principala formă de dezvoltare şi învăţare, am început să mă implic în joaca sa, iar unul dintre jocurile pe care le recomand cu căldură este EQ Game – Alfabetul Inteligenţei Emoţionale.
De ce EQ Game❓❓❓
Pentru că mă ajută să întăresc legătura cu propriul meu copil, pentru că, dincolo de a-i dezvolta nişte abilităţi uimitoare celui mic, ne distrăm de fiecare dată împreună, iar eu consider că zâmbetul copilului meu are o importanţă colosală.
EQ Game are numeroase beneficii pentru copil, iar rezultatele pot fi remarcate la scurt timp.
✅ Dezvoltă încrederea în forţele proprii
✅ Creează un dialog intern constructiv
✅ Defineşte personalitatea
✅ Îl ajută la integrarea în grup
✅ Dezvoltă inteligenţa socială
✅ Dezvoltă capacitatea de adaptare
✅ Dezvoltă calităţi de lider
✅ Creşte capacitatea de concentrare
✅ Dezvoltă capacitatea de cooperare
✅ Ajută la definirea obiectivelor personale
✅ Impulsionează creativitatea
✅ Crează în interiorul familiei o atmosferă de încredere, respect reciproc, empatie, liniște, cooperare și iubire.
✅ Elimină stresul, învinovățirile reciproce, cuvintele și emoțiile nespuse și neexprimate și toate acele lucruri care nu înfrumusețează cu nimic viața.
Fii şi tu mai aproape de copilul tău şi începe de aici: https://tikaboo.ro/eq-game-apr/