Atât recompensele, cât și pedepsele, spune Alfie Kohn, autorul cărții Pedepsiți prin Recompense, sunt modalități de manipulare a comportamentului care distrug potențialul de învățare reală a copiilor.

Astăzi vom afla de ce nu funcționează pedepsele, conform analizei autorului american.

Prin definiție, a pedepsi înseamnă a face pe cineva să sufere în mod deliberat, fie pentru că o versiune primitivă a justiției pare să o ceară (Dacă faci ceva rău, atunci trebuie să ți se facă ceva rău.), fie pentru că se presupune că pedeapsa te va învăța o lecţie. Premisa aici este că, atunci când te facem nefericit, forțându-te să faci ceva ce ți se pare neplăcut sau împiedicându-te să faci ceva care îți place, vei deveni o persoană mai bună.

Este crucial să punem la îndoială nu numai eficacitatea pedepsei, ci și credințele care stau la baza acesteia: copiii sunt practic răi și vor face lucruri teribile fără amenințarea pedepsei care atârnă deasupra lor. Că pedeapsa este cel mai bun (sau chiar singurul) mod de a educa copiii. Că singura alternativă la pedeapsă este permisivitatea. Că este un mod adecvat de a exprima dragostea și grija etc. Dureros este faptul că mulți copii au interiorizat unele dintre aceste mituri, ceea ce poate fi chiar mai trist decât să le întâlnim la adulți.

De fapt, pedeapsa nu ne poate aduce niciodată altceva decât respectarea temporară și o face cu niște costuri tulburătoare.

 

👉 Peseapsa cauzează furie

Ca orice formă de control, pedeapsa înfurie copilul, situația este cu atât mai dureroasă cu cât acesta este practic neputincios. Furia și frustrarea izvorâtă din neputință se acumulează. Istoria ne arată: dacă li se oferă șansa, cei care se simt victime vor deveni agresori.

👉 Pedeapsa oferă un model de utilizare al puterii

Utilizarea pedepselor îi va învăța pe copii că este normal să folosim forța în scopul rezolvării problemelor. Vor învăța, de la cei mai importanți oameni din viața lor, că este în regulă ca atunci când apare o problemă să o rezolve exercitându-și forța pentru a cauza suferință celorlalți și a-i face să capituleze.

👉 Pedeapsa își pierde eficiența în timp

Pe măsură ce copiii cresc, devine tot mai dificil să se găsească modalități în care acțiunile asupra lor să fie suficient de neplăcute. Odată ce puterea pe care o folosim se va diminua, căci va veni și acest moment, nu ne va mai rămâne nimic. Alegând iubirea necondiționată, cultivând respectul și încrederea, vom putea folosi rațiunea și puterea de convingere pentru a explica copiilor cum îi poate afecta pe alți oameni cutare sau cutare lucru.

👉 Pedeapsa erodează relația cu copiii

Folosind pedeapsa îi determinăm pe copii să păstreze distanța. Ei nu vor considera părintele un aliat demn de încredere, ci îl vor percepe ca pe un legiuitor ce trebuie evitat.

 

Aici poți citi un articol despre cum îți poți discilpina copilul fără să-l pedepsești.

 

👉Pedeapsa distrage copiii de la lucrurile cu adevărat importante

De exemplu, dacă pedepsim copilul pentru că și-a lovit fratele și îl trimitem 10 minute în camera lui, el nu va reflecta la acțiunile lui și la modul în care acestea afectează o altă persoană. Această pauză îl va face să se gândească cât de răi sunt părinții lui și poate cum să se răzbune pe fratele care l-a băgat în bucluc. Se va gândi la propria lui suferință și la nedreptatea pedepsei. Căutând soluții, va învăța să mintă și să găsească strategii pentru a nu fi prins în viitor încălcând regulile

.

👉Pedeapsa îi face pe copii să fie mai egocentrici

Copiii învață că pedepsele au consecințe asupra lor. Ei suportă consecințele dureroase, iar ceea ce au zis sau au făcut altcuiva rămâne în plan secund. Pedeapsa îi direcționează pe copii spre consecințele pe care le are comportamentul lor asupra lor înșiși. Ei nu vor mai avea deschiderea necesară spre a înțelege cum acțiunile lor îi afectează pe ceilalți.

Noi, părinții, bunicii și educatorii de azi, am fost crescuți și educați în spiritul supunerii în fața autorități (de orice natură) cu ajutorul pedepselor, fără drept de interogare. Acum aveam șansa să ne întrebăm. Întrebarea nu este doar o dacă părinții, bunicii sau profesorii au autoritate, întrebarea este ce fel de autoritate ar trebui să reprezinte. Se bazează pe poziția și puterea relativă a adultului? Sau autoritatea reiese din calitatea gândirii adulților, înțelepciunea ei, profunda ei preocupare pentru bunăstarea copiilor?

Nu ați fi de acord că vrem ca cei mici să respecte adulții, deoarece judecata lor este mai bună și nu  pentru că aceștia au puterea de a răni copiii care nu îi ascultă? Este ca și cum am vrea ca copiii să privească metaforic adulții, nu doar la propriu – pentru că adulții sunt impresionanți și nu pentru faptul că sunt mai înalți. Cu cât ne dorim mai mult tipul de autoritate care impresionează și inspiră, cu atât mai mult trebuie să ne îndepărtăm de pedeapsă și cu atât mai mult ar trebui, așa cum un profesor mi-a explicat odată abordarea, „să avem controlul asupra punerii copiilor în control”. 

Dacă și tu îți dorești să îți crești copilul într-un mod ce nu-i va afecta stima de sine și sănătatea emoțională, învață-l să-și controleze singur viața. Un aspect important în acest sens este dezvoltarea inteligenței emoționale. Noi te invităm să intri, alături de copilul tău, în Academia Emoțiilor, programul online pe care îl poți parcurge indiferent de unde locuiești, ce te ajută pas cu pas să dezvolți inteligența emoțională a copilului tău.

Abilități dezvoltate în cadrul academiei: încredere în propria persoană, înțelegerea propriului comportament, gestionarea corectă a emoțiilor, alegeri proprii asumate, gândire constructivă, dezvoltarea motivației intrinseci, capacitatea de amânare a recompensei, gândire laterală, empatie, inteligență socială.