De ce mințim și ce să facem când copiii încep să ne mintă pe noi? – partea 1

Adevărul este că mințim. Indiferent ce vârstă sau câți centimetri avem în înălțime (sau lățime) cu toții mințim, deși fiecare în felul lui.

Când și cum mințim?

Începem să mințim de foarte devreme, cam de când începem să vorbim. De pe la 2-3 ani și până pe la vârstă 6 ani copiii mint mult. Cercetările arată că un copil de 4 ani minte o dată la două ore, iar un copil de 6 ani minte o dată la o oră jumătate.

Acesta e un lucru bun, în sensul că este un indicator al unei dezvoltări normale și sănătoase. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că pe la vârsta de 2-3 ani copiii încep să dezvolte o abilitate absolut necesară și crucială în dezvoltarea lor ca adulți sănătoși: capacitatea de a vedea perspectiva celorlalți. Cercetătorii o numesc „teoria minții”, semnificând faptul că cei mici încep să poată pătrunde tainele altei minți umane.

La adulți o numim empatie. Diferența între teoria minții și empatie este modul diferit de înțelegere și folosire a acestei abilități de către copii față de modul de înțelegere al adulților.

De multe ori, noi părinţii avem această tendinţă de a le ascunde copiilor adevărul despre anumite situaţii. Motivaţia? Pentru a-i proteja, pentru că nu ştim de fiecare dată cum să le expună situaţia, sau pentru că ne temem de reacţiile lor.

Cu toate acestea, chiar dacă sunt mici copiii şi nu pot înţelege în mod real ceea ce încearcă cei mari să le explice, este bine să fim sinceri cu cei mici, să le explicăm pe înţelesul lor, în vorbe simple, fără să intrăm în prea multe detalii.

Adevărul este de 10 ori mai bun, chiar dacă este foarte dureros uneori, decât o minciună.

Sunt părinţi care deşi nu se mai înţeleg şi deşi nu mai formează un cuplu demult, aleg să rămână împreună pentru a poză în faţă copiilor în continuare într-o familie adevărată.

Acest lucru îl afectează pe copil, întrucât de cele mai multe ori el resimte tensiunile, îl afectează certurile şi sfârşeşte prin a-şi forma o părere greşită despre căsătorie şi viaţa de cuplu, trăind cu impresia că această este normalitatea.

Mai mult dacă părinţii aleg să trăiască în minciună, copiii îşi vor pierde ei încrederea în părinţi şi se vor îndepărta de aceştia.

De ce mințim?

Mințim:

  •  pentru căne este frică de ceva sau de cineva.
  •  pentru căvrem să protejăm ceva sau pe cineva.
  •  pentru a nu răni sentimentele cuiva.
  •  pentru cănu avem curaj să…
  •  pentru căavem un interes și pentru că „deocamdată” este în beneficiul nostru să ne acoperim.
  •  pentru a evita ceva neplăcut.
  •  pentru a evita ceva pentru care nu ne simțim pregătiți.
  •  pentru că avem o imaginație bogată, iar rutina sau adevărul ne plictisește. Imaginația ne oferă atenție, multă atenție…
  •  din dorința de a impresiona, epată, convinge, constrânge, determină.
  •  din dorința de a nu dezamăgi.
  •  pentru a deține controlul său pentru a avea putere asupra ceva sau asupra cuiva.
  •  pentru că menține uneori speranță.
  •  pentru că vrem să îi dăm haosului un sens, sensul nostru.
  •  pentru că vrem să rămânem cu ideea că am însemnat ceva pentru cineva.
  •  pentru a scăpa de o invitație, pe care nu vrem să o onorăm cu prezență.
  •  pentru a trage de timp, deoarece fie nu am terminat, fie ne place ce există deja și nu vrem să se schimbe.
  •  pentru că vrem să ascundem ceva penibil, caraghios, ce nu trebuie să iasă la iveală, deci secret.
  •  pentru că nu vrem să dăm explicații.
  •  pentru că vrem să ne eschivăm de la ceva.
  •  pentru că nu vrem să ieșim din zona de confort…cel puțin nu încă…
  •  din prea multă comoditate.
  •  pentru că vrem să scăpăm de ceva deranjant.
  •  pentru că vrem să scăpăm de cineva dezagreabil.
  •  pentru că vrem să evităm complicațiile.
  •  pentru că vrem să evităm conflictele.

Lista nu este încheiată, se pot adăuga încă „n” exemple.

Alte variante

Minciuna poate fi considerată și omisiunea. Atunci când omitem lucruri, de cele mai multe ori o facem conștient, iar asta se datorează faptului că ne servește la ceva, iar noi știm acest lucru.

E o formă mai puțin dureroasă, în sensul în care dacă ești prins, există „scuză” de:

  • „Am uitat”,
  • „Am fost obosit”
  • „Eram ocupat!”
  • „Nu eram atent”
  • „Sunt aglomerată în ultima perioadă”
  • „Poate că mi-a intrat în spam e-mailul tău”…

Copiii ne urmăresc fiecare mișcare, fiecare vorbă, fiecare acțiune și învață de la noi. Dacă noi avem tendința să ne mințim prietenii în diferite situații vor trage concluzia că minciuna e benefică.

Citește mai departe despre minciunile pe care le spun copiii, în funcție de vârstă, și ce e de făcut.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has 2 Comments

  1. Ana Cenac-Mehedinti

    Hmmmm,,, da ,,,, exista multe învățăminte ,,,in aceste articole,,, si recomand sa fie citite si însușite de către toti parintii aflați in perioada de viata in care isi cresc ,,,copiii.
    Cat despre mine,,,,,mi-am crescut copilul după modelul tatălui meu ( mama nu am avut) deci ,,,, hai sa zic ,,, cam dur,,,, ( exigent),,,,,,,desigur ,,,imi pare rau ,,,, dar nu am avut alte modele,,, asta-i scuza mea .
    Este acuma un tata de nădejde pentru cele trei fetite ale sale ,,, si asta ma bucura ,,,,, dar ma doare ,,,,ca ,si acuma ,,,manifesta o teama / frica de mine.
    Nu mai pot întoarce timpul înapoi ,,,pentru a aplica învățămintele din ,,,aceste articole. ,,,,, prea târziu pentru mine!

    1. Ina Lupu

      Nu este niciodată prea târziu. 🙂 Nu se știe când veți putea folosi aceste conștientizări. Poate când veți deveni bunică 🙂 Iar experiențele prin care trecem sunt cele de care avem nevoie pentru a învăța anumite lecții și a deveni ceea ce suntem. O zi magică vă dorim!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes