Regulile nu sunt nici limite, nici interdicții. Ele constituie un cadru, o structură, o organizare și sunt liniștitoare pentru toată lumea, cu atât mai mult pentru copilul tău.

De aceea, pentru a-i oferi un sentiment de siguranță, este important să introduci câteva reguli astfel încât cel mic să învețe ce are voie și ce nu are voie să facă. Aplicate constant, acestea îi vor permite copilului să știe clar la ce să se aștepte, ce-i este permis și ce nu.

În acest context, se impune a face o distincție clară între limite și interdicții, pe de o parte, și reguli, pe de altă parte.

Specialiștii avertizează că, în percepția copilului, a impune limite poate deveni în timp sinonim cu a nu avea dreptul. În plus, de cele mai multe ori, ocupați cu stabilirea limitei, părinții nu se gândesc să adauge și permisiunea: „Nu ai voie să sari pe canapea” poate fi înlocuit cu „Văd că vrei să sari; hai să ne jucăm și să sărim afară.” Este evident că, în calitate de părinte, trebuie să spunem stop anumitor comportamente, dar ar trebui să numim această oprire a impune o limită? ”, ne întreabă retoric Isabelle Filliozat.  

Prin urmare, devine evident faptul că regulile vor fi cu atât mai respectate, cu cât vor fi stabilite în colaborare cu cel mic.

În acest sens, vă prezentăm câteva principii de stabilire a regulilor:

– regulile sunt stabilite prin consultare în timpul unei reuniuni de familie; de asemenea, acestea presupun acordul tuturor membrilor familiei;

– regulile sunt scrise sau ilustrate pe o tablă, iar sarcinile și atribuirea lor sunt afișate la vedere;

– începeți prin stabilirea regulilor vitale: acestea asigură protecția copiilor și a familiei în general;

regulile sunt instrucțiuni clar formulate la modul afirmativ; de exemplu, „în caz de conflicte, vorbim între noi sau cerem părinților să intervină”;

– toată familia respectă regulile: dacă părinții nu respectă regulile, copilul va experimenta un sentiment de inferioritate, ceea ce poate genera o dorință de răzbunare pe care o va aplica atunci când se va afla într-o poziția de superioritate (cu un frate mai mic sau cu un copil mai slab decât el); de precizat aici că regulile nu sunt un instrument de dominare;

– în cazul unei încălcări grave a regulilor, apelați la o reuniune de familie și discutați despre aceasta fără a cere o scuză publică și înjositoare; ideea este aceea de a construi, nu de a umili sau de a judeca ca într-o instanță; uneori, poate fi necesară o ajustare a regulilor; profitați de această întâlnire pentru a vă exprima sentimentele personale, folosind o metodă non-violentă de comunicare.

Există situații în care, chiar dacă înțelege bine regulile și le ține minte, micuțul tău poate decide să nu se supună pentru a fi independent. Este normal. Toți copiii, mai ales când sunt mici, încalcă regulile. Când se întâmplă acest lucru, amintește-i, cu răbdare, copilului tău regula pe care a încălcat-o și asigură-te că o va respecta. Consecvența în aplicarea regulilor este cea mai bună modalitate pentru copilul tău de a înțelege cât de importantă este respectarea acestora atât pentru tine, cât și pentru el.

Iată și câteva exemple de reguli:

– comunicăm deschis, folosind comunicarea non-violentă;

– avem dreptul să ne exprimăm sentimentele și emoțiile;

– intervenția părinților este solicitată în caz de conflict dacă nu se găsește nicio soluție;

– limba română este suficient de bogată pentru a evita insultele;

– umorul este acceptat atâta timp cât nu ofensează membrii familiei (sarcasm, batjocură etc.)

– stingem luminile când ieșim dintr-o cameră;

– o reuniune de familie va avea loc în fiecare săptămână, spre exemplu, sâmbăta;

– nu ne lăsăm lucrurile împrăștiate;

– fiecare membru al familiei își pune farfuria în chiuveta după ce a terminat de mâncat;

– timpul jocurilor video / TV pe zi este de … 2 h, spre exemplu;

– fiecare face curat în camera lui o dată sau de două ori pe săptămână (notezi ziua aleasă de copil în acord cu voi ca părinții);

– respectăm regulile de politețe – spunem salut, mulțumesc, îmi pare rău etc.

– folosim un ton calm al vocii;

– ascultăm și le permitem celorlalți să se exprime fără a-i judeca sau întrerupe;

– putem pune orice întrebări dorim;

– cerem și oferim ajutor, dacă este necesar și ori de câte ori este posibil;

– avem dreptul să avem opinii diferite;

– ne culcăm la 22h00, ne trezim la 7h00;

– ne pregătim hainele cu o zi înainte;

– ne spălăm pe mâini înainte de a merge la masă, după masă, când venim de afară etc.

Concluzie

Putem spune că în timp ce limitele impun interdicții, regulile vizează permisiunea. Astfel, fiind consecvent în aplicarea regulilor, copilul tău se va simți în siguranță și va știi la ce să se aștepte.

De aceea, este important să faci apel la înțelegerea copilului tău, mai degrabă decât la a impune reguli care nu au sens pentru el. Învață-l să asculte mai degrabă decât să se supună, oferindu-i în tot acest timp comportamentul tău drept exemplu.

Explică-i copilului tău că și tu ai obligații și respecți reguli; treptat, va accepta mai mult regulile, mai cu seamă dacă sunt stabilite împreună și dacă va înțelege că și tu ești responsabil.

Mai multe informații despre cum îl poți determina pe copilul tău să fie cooperant poți găsi și în acest articol.

Voi ce reguli aveți în familie?

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse