8 metode eficiente pentru a-i oferi copilului tău o educație binevoitoare

Te-ai gândit vreodată că a-i permite copilului tău să facă orice înseamnă a scăpa lucrurile de sub control? Ai ezitat între a fi exigent și a-i oferi libertatea de exprimare?

Iată că, undeva între rigurozitate, strictețe și toleranță poți găsi un echilibru în formarea copilului prin așa-numita educație binevoitoare. Aceasta presupune lipsa violenței fizice, verbale, emoționale și implică stabilirea regulilor și respectarea acestora prin conștientizare.

În acest sens, Catherine Gueguen, în cartea sa „Scrisoare către un tânăr părinte” ne explică cum putem colabora conștient cu copiii fiind deopotrivă fermi și înțelegători. Poate părea un paradox, însă această abordare exclude amenințările, critica, țipetele, pedepsele și se ghidează în funcție de nevoile și emoțiile fiecăruia, părinte și copil. În plus, cheia pe care o uităm uneori este comportamentul nostru de părinți. Copiii îl iau ca model pentru a învăța să progreseze. Ei ne privesc și ne imită, în ciuda discursurilor lungi inutile.

A fi binevoitor, a fi atent la emoțiile și la nevoile copilului tău, a nu-l pedepsi, a nu-l lovi, a nu-l umili nu înseamnă deloc că-l lași să facă orice dorește! Ești modelul său; te observă și te imită zilnic, este inspirat de ceea ce faci și de cine ești. Învățarea prin imitație este un proces esențial. Ești alături de el pentru a-l îndruma, pentru a-l face să progreseze. Prin atitudinea ta îi transmiți valorile după care, mai târziu, se va ghida în viață. Și o poți face cu empatie, cu bunăvoința, dovedind o fermitate blândă, fără să-l sperii sau să-l umilești.

Atunci când îl critici e posibil ca cel mic să înțeleagă că pui la îndoială ce este el ca ființă umană: „Ești rău”, „Nu înțelegi nimic”, „Ești leneș, egoist”etc,  toate aceste afirmații îl vor face să-și piardă încrederea în el, să se subaprecieze în timp și să nu mai progreseze.

De aceea, astăzi îți prezentăm un rezumat al metodelor non-violente de educare a copilului:

  • Mesajul „Eu”

  Când folosim „eu” în loc de „tu”, ne exprimăm cu adevărat față de ceea ce vedem / auzim, vorbim despre emoțiile noastre, nevoile noastre și așteptările noastre. În plus, interlocutorul nu se mai simte agresat, etichetat, evaluat sau batjocorit. Se simte împuternicit și apreciat pentru că i se oferă informații și i se acordă în mod clar încredere. Prin urmare, este gata să învețe un comportament nou sau să-și schimbe modul de acțiune. Trecem de la confruntare la colaborare.

  • Comunicare non-violentă

   Acest tip de comunicare presupune 4 pași:

  • observare ( descrie situația fără a judeca);
  • sentiment (exprimă sentimentele și atitudinile trezite de o anumită situație );
  • nevoie ( identifică și exprimă nevoile pentru că o nevoie nesatisfăcută = o emoție neplăcută);
  • cerere ( faci o cerere fezabilă, concretă, precisă și formulată pozitiv). 

Practic, comunicarea non-violentă vizează stabilirea unei relații bazate pe empatie și își propune să păstreze calitatea legăturii prin respect pentru sine și pentru celălalt în egală măsură. În plus, cuvintele sunt instrumente puternice în comunicarea părinte-copil. Ele ne pot ajuta sau ne pot încurca atunci când le folosim fără să știm cum percepe mesajul interlocutorul nostru.

Pe de altă parte, chiar și comunicarea non-verbală ne poate fi de folos; ea  reprezintă mai mult de 80% din mesajele pe care le transmitem în principal prin gesturi, atitudini, expresii faciale, intonația vocii, privirea. Uneori, poate fi de ajuns să-ți privești copilul pentru ca acesta să înțeleagă mesajul pe care vrei să-l transmiți.

  • Ascultarea emoțiilor 

 Ajută-ți copilul să-și identifice și să-și verbalizeze emoțiile; cuvântul cheie în a-l ajuta să-și gestioneze emoțiile este empatia care implică ascultare și grijă. Când un copil se simte auzit și înțeles, inima lui se deschide. Când un adult ascultă emoțiile copilului, se creează o relație de încredere și copilul se calmează. În plus, un copil ale cărui emoții sunt acceptate, înțelese dezvoltă o bună stimă de sine, deoarece simte că are dreptul să fie cine este, să simtă ceea ce simte și să aibă încredere în intuiția sa.

  • Evaluarea eforturilor și succeselor copilului (întărire pozitivă) 

Cu toții avem nevoie de recunoaștere și purtăm aceste semne de validare o bună parte din viața noastră. Recunoașterea regulată și cu sinceritate a succeselor este o pârghie fabuloasă pentru dezvoltarea personală. Pentru copii, aprecierea pe care le-o arătăm formează baza stimei de sine și devine, prin urmare, un pilon al fericirii. Mai ales pentru că acele cuvinte rostite de cei dragi au un sens profund.

  • Alegerile

Un copil care este pus în situația de a alege învață mai repede. “Când un copil alege o sarcină și are în vedere ce este nevoie pentru a o realiza, se simte implicat, are o viziune mai pozitivă asupra învățării și asupra scopului acesteia. Există apoi eliberarea a două endorfine importante (dopamină și serotonină), care sunt legate de o stare de încredere și de un nivel scăzut de stres.” susține Bruno Hourst, autorul cărții „Îmi ajut copilul să învețe mai bine”.

  • Identificarea nevoilor

Este important să știm că nevoile sunt esențiale pentru echilibrul fiecăruia dintre noi. Dacă o nevoie nu este satisfăcută, apare o emoție neplăcută. Atunci când simți că micuțul tău este tensionat, este recomandabil să identifici ce nevoie ar putea exista în spatele comportamentului său nedorit. Pentru că da, acest comportament este o reflectare a stresului. Și pentru a opri comportamentul inadecvat, identifici sursa stresului și, implicit, nevoia copilului de a fi satisfăcută.

  • Regulile

  Stabilirea regulilor familiale are mai multe avantaje. Ele reprezintă de fapt: un cadru securizant, un reper, un instrument pentru o mai bună conviețuire împreună conform unor valori comune.

  • Ascultare activă

  Este un mod de a asculta care te face să simți că ești cu adevărat înțeles; eliberează comunicarea și creează încredere reciprocă.

Această metodă se bazează pe mai multe axe:

  • o reformulare fără a judeca ceea ce spune copilul;
  • orientare în jurul soluțiilor (în loc să rămâi focusat pe problemă);
  •  o verbalizare a emoțiilor;
  •  împuternicirea copilului;
  •  afirmațiile iau locul interdicțiilor;

 Pe scurt, în educația binevoitoare obiectivul este autodisciplina deoarece presupune respectul față de ceilalți, respectul față de lucruri și nu respectarea a ceea ce se impune. Responsabilitatea este de departe cel mai important principiu al unei educații de acest gen.

În plus, secretul disciplinei pozitive este să-l ajuți pe copilul tău să respecte regulile respectându-l, în egală măsură, și tu pe el. Astfel, în cele din urmă, vei obține un copil senin și o viață de zi cu zi cu mai puține conflicte. De aceea, cu ajutorul metodelor enumerate mai sus, îl poți învăța pe copilul tău să fie mai degrabă responsabil decât ascultător sau supus față de tine; cu alte cuvinte, să fie bine cu el și cu lumea toată.

Mai multe informații despre cum poți dezvolta o relație armonioasă cu puiul tău poți găsi și aici.

Te așteptăm să împărtășești cu noi din experiența ta; tu cum reușești să obții cooperarea copilului tău?

 

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes