Cum și de ce să eviți șantajul în educația copilului tău?

Poate îți par și ție cunoscute formulările de genul „dacă iei o notă bună, atunci vei primi cadoul preferat”.  Deși frecvent folosit, acest tip de abordare este rareori eficient, întrucât copilul colaborează, cel mai adesea, doar pentru a nu dezamăgi sau pentru a primi o recompensă.

În acest context, putem vorbi despre o motivație extrinsecă ce poate aluneca destul de ușor spre sistemul de pedepse – recompense, șantaj sau chiar amenințare.

 

Dar ce este șantajul?

Șantajul implică amenințarea unui copil de a-l priva de un privilegiu sau promisiunea unei recompense pentru a face ceea ce i se cere. Un părinte șantajează, de exemplu, când îi spune copilului său: „Dacă ești cuminte la magazin, o să-ți cumpăr o surpriză.”

Părintele care folosește șantajul face adesea acest lucru pentru că se simte copleșit și neajutorat în fața comportamentului puiului său. Astfel, adultul răspunde mai degrabă nevoii sale de a recâștiga controlul situației, decât nevoilor și emoțiilor copilului său.

 

De ce să eviți șantajul?

Deși adesea folosită, această strategie nu este eficientă pe termen lung. Dacă folosești amenințări pentru a te face ascultat, copilul tău poate experimenta stresul. De exemplu, dacă îi spui „Dacă nu ești îmbrăcat în 2 minute, plec fără tine!”,  copilul tău s-ar putea să-și facă griji că îl vei lăsa singur acasă. Iar dacă va face ceea ce îi ceri, va fi pentru că îi este teamă, nu pentru că înțelege cu adevărat solicitarea ta.

Pe termen lung, acest tip de șantaj promovează nesiguranța, mai degrabă decât să permită copilul să înțeleagă de ce trebuie să facă ceva. În acest caz, poți, de exemplu, să-i spui copilului tău: „Văd că ai vrea să rămâi în pijama, te înțeleg. În această dimineață, nu este posibil, pentru că trebuie să merg la muncă. „

Dacă îi promiți recompenselor copilului tău pentru că te ascultă, el sau ea se va obișnui să facă lucruri în schimbul unei recompense. Pe termen lung, acest mod de a face lucrurile nu promovează dorința de a colabora, de a se ajuta reciproc și de a face pe plac celorlalți. Mai degrabă îi poți explica motivul solicitării tale. De exemplu: „Am nevoie de ajutorul tău pentru a termina curățenia mai repede. Eu, spăl vasele, tu, îți pui jucăriile deoparte și atunci vom avea timp să citim o poveste.”

Deoarece ești un model pentru copilul tău, acesta poate folosi la rândul său șantajul dacă pentru a obține ceea ce dorește. În plus, în jurul vârstei de 4 ani, copiii își dezvoltă capacitatea de a negocia. Spre exemplu, copilul poate formula condiționări de genul: „Voi face ordine, atâta timp cât mă pot uita la televizor.”

 

Cum să eviți șantajul?

Iată câteva strategii pozitive pe care să le folosești cu copilul tău în loc de șantaj pentru a-l ajuta să te asculte și să nu manifeste opoziție.

– Folosește-te de rutină.

Prin rutină, copilul tău știe la ce să se aștepte. Rutina îl face să se simtă în siguranță și în control. Un simplu memento al pasului următor cu câteva minute înainte poate fi uneori suficient pentru ca el să te asculte. De asemenea, o poți întreba, de exemplu, „Ce faci după baie?”,  „Unde sunt pijamalele tale?”

-Permite-i să ia unele decizii.

S-ar putea să colaboreze mai bine dacă simte că are putere asupra a ceea ce i se întâmplă. De exemplu, în loc să spui „Lasă jucăriile”, întreabă-l în schimb: „Vrei mai întâi să strângi pisele de lego sau dinozaurii?” În schimb, evită întrebări precum: „Ești gata să te speli pe dinți?”

-Explică-i copilului tău ordinea în care trebuie făcute lucrurile, în loc să ameninți că îl vei priva de ceva.

Cum și de ce să eviți șantajul în educația copilului tău? 3

De exemplu, poți spune „Așează mai întâi jucăriile, apoi vom citi o poveste”, mai degrabă decât „Dacă nu îți aranjezi jucăriile, nu îți citesc povestea.” Acest lucru îl va ajuta pe puiul tău să înțeleagă că, înainte de a trece la o altă activitate, prima trebuie finalizată. Sau cum spune Jane Nelsen, să-l înlocuim pe „dacă” prin „imediat ce”: abordarea de îndată ce… implică faptul că dorința copilului ( spre exemplu, alegerea de a merge în parc) nu este cu adevărat o problemă pentru tine.

Tonul folosit în formulare ar trebui să indice că adultul nu va interveni până când condiția nu este îndeplinită. Copilul va experimenta astfel consecințele alegerilor sale. Depinde de copil să-și asume responsabilitatea dacă într-adevăr dorește să meargă în parc.

-Folosește jocul și umorul.

De exemplu, în loc să-i spui: „Du-te și pune-ți rufele în coșul de rufe, te rog”, oferă-i un joc: „Ia-ți rufele, închide ochii și lasă-mă să te îndrum într-un loc special”. Astfel, atenția sa este îndreptată spre bucuria jocului mai degrabă decât să aleagă dacă va face sau nu ceea ce îi ceri să facă. În plus, a râde împreună îți permite să trăiești un moment special și să întărești legătura de atașament cu puiul tău.

-Ajută-ți copilul să pună în cuvinte ceea ce trăiește. Pentru a-i arăta că îl înțelegi, poți spune, de exemplu, „Știu că uneori nu îți place când îți spun ce să faci.” Apoi ajută-l să vorbească despre ceea ce dorește și să-și pună în cuvinte sentimentele. Acest lucru te ajută să înțelegi mai bine reacția lui și să găsiți împreună o soluție. Dacă se simte ascultat și înțeles, copilul tău va dovedi o mai mare dorință de colaborare.

-Dacă simți că-ți pierzi răbdarea, ia o pauză pentru a te calma, în loc să te șantajezi. Poți, de exemplu, să ieși din cameră pentru câteva minute sau să respiri adânc și să îi spui copilului: „Te las să te gândești la ceea ce ai spus; mă voi întoarce într-un minut. ” Când te întorci, reamintește-i copilului tău solicitarea exprimată mai devreme. De asemenea, îi poți spune: „Văd că nu ești de acord. Înțeleg că este frustrant să nu poți decide totul.” Astfel, sentimentul de înțelegere poate ajuta copilul să colaboreze.

-Observă și punctează comportamentele pozitive.

Pentru un copil care nu își pune niciodată rufele la spălat sau care nu curăță masa, este literalmente o ispravă de luat în considerare ziua în care face astfel de lucruri spontan. Dar ne gândim să subliniem cât de mult apreciem? Să împărtășim cu el bucuria noastră?

A spune copilului câteva cuvinte pozitive în astfel de cazuri, înseamnă să-l faci să-și dorească să reproducă această situație pozitivă. Va experimenta o satisfacție imensă.

În plus, modul de a pune în valoare micile reușite ale vieții de zi cu zi prin consolidarea pozitivă este foarte important și presupune:

  1. exprimarea recunoștinței pentru atitudinea sa: “mulțumesc că m-ai ajutat …”
  2. împărtășirea sentimentelor: „Mă bucur când tu…/sunt mândră de tine”

 

-Lăsă-ți copilul să experimenteze consecințele comportamentului său

Consecințele pot fi naturale atunci când nu este necesară intervenția unui adult. Experimentarea naturală a consecințelor oferă copilului oportunități excelente de învățare (… atâta timp cât nu este însoțită de un „Vezi, te-am avertizat” ).

Consecințele logice necesită intervenția unui adult sau a altui copil. Uneori este necesar să i se precizeze în prealabil care vor fi urmările, iar acestea pot lua diverse forme:

-alegere (fie nu mai face zgomot, fie părăsiți camera);

redirecționarea pozitivă a acțiunii (pentru a face zgomot, iese afară sau în camera lui);

cereri nonviolente : „când faci zgomot în timp ce joci, mă deranjează; acum am nevoie de calm pentru că citesc; te rog să te joci în altă parte sau să găsești o modalitate de a te juca liniștit dacă vrei să stai în aceeași cameră cu mine”.

În acest sens, Jane Nelsen explică cum consecințele au o funcție restaurativă și educativă atunci când sunt:

-direct legate de comportament;

-implementate cu fermitate și bunătate (consecințele nu trebuie să implice devalorizare, vinovăție sau umilință);

– corecte atât pentru copii, cât și pentru adulți.

-dezvăluite în prealabil: copilul cunoaște ce se întâmplă dacă încalcă regulile și alege să se comporte inadecvat.

 

Concluzie

Prin urmare, scopul nu este de a câștigă o bătălie cu puiul tău și nici de a nu lăsa nimic de la tine sau de a încerca să-l domini cu orice preț. Scopul tău, ca părinte, este de a-l influența pentru a-l responsabiliza.

Într-adevăr, aceste metode necesită mai mult timp și mai multă implicare decât o recompensă, un șantaj sau o pedeapsă, dar, în cele din urmă, o astfel de abordare va permite copilului tău să fie îndepărtat de condiționarea limitată, să devină conștient de adevăratul său potențial și de valoarea sa.

În acest sens, în cartea ”Copilul tău este un geniu!”, scrisă de Florin Alexandru în colaborare cu prof. Florian Colceag în care poți găsi informații valoroase, care te pot ajuta pentru o conectare profundă și reală cu puiul tău.

Tu ce părere ai despre pedepse, recompense și șantaj?

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes