Cum să-i redai zâmbetul copilului tău

copil

Bonă, afterschool, activităţi organizate pentru copii – în spatele acestui program se ascunde un real pericol pentru copilul tău, care îşi poate pierde şansa de a-şi valorifica adevăratul potenţial. Cum se poate întâmpla aşa ceva? Răspunsul stă în timpul tot mai puţin petrecut de părinţi împreună cu cel mic, timp care este unul preţios pentru educaţia şi formarea personalităţii lui.

Auzim peste tot de „timp de calitate petrecut cu copilul”, însă cum stă treaba cu acest timp? Ce înseamnă acea calitate? Ca educator parental am întâlnit mulţi părinţi care îşi spun că investiţia într-un afterschool, într-o bonă competentă şi în multiple activităţi educative înseamnă timp de calitate pentru copil. Nu neg avantajele oferite de niciunul dintre acestea, dar importanţa părinţilor în viaţa copilului nu o poate egala sau substitui nimic din toate cele enumerate, aşa că investiţia nu este tocmai una inspirată.

Părinţii îşi pot ajuta copilul să devină un om de succes, să-şi dezvolte acele abilităţi esenţiale de viaţă care îi vor influenţa întregul parcurs. Şi asta chiar din primele luni de viaţă când este vitală afecţiunea şi răspunderea promptă la nevoile celui mic.

Prezenţa părinţilor în viaţa lui este absolut necesară şi de neînlocuit, dar stresul, oboseala, programul supraîncărcat fac ca cele mai multe familii să apeleze la serviciile unei bone pe parcursul zilei, iar seara, abia dacă cel mic este întrebat un „Cum a fost azi?”.

 Ce se va întâmpla?

„În momentul în care noi nu avem răbdare cu ei să le explicăm, să ne jucăm, să le dăm ce doresc, cei mici preiau din comportamentul nostru şi îl propagă în mediul lor social, la grădiniţă, la şcoală, în parc şi ulterior ca adult.” – Oana Grosu, psiholog  Hymarco Clinique

Care este soluţia?

Zilele trecute citeam şi exemple pozitive de „aşa da” în creşterea copiilor şi astfel am dat peste o personalitate a zilelor noastre care se pare că a găsit reţeta unui parenting eficient cu rezultate excelente.

Michelle Obama ne dezvăluie propria strategie de succes prin care şi-a crescut copiii. Conform InStyle, ea spune că a fost capabilă să formeze “persoane independente, înţelegătoare, amabile și pline de compasiune”, în mare parte pentru că le-a învățat aceste abilitati de viaţă de la o vârstă fragedă, oferindu-le spațiu pentru a învăța lecțiile dure ale vieții, fără a fi însă prea supărătoare. Secretul? Timpul de calitate petrecut cu cele două fiice ale sale, activităţile desfăşurate zilnic cu ele, încă din copilăria timpurie.

Cum poţi valorifica timpul petrecut cu copilul tău?

În primul rând, nu trebuie să îţi opreşti viaţa în loc şi să te gândeşti cu groază la un program riguros de ore întregi pe care nu le ai la dispoziţie. Doar cu 30 de minute zilnic, poţi avea un copil genial. Iar copilul este într-adevăr cea mai mare realizare a unui părinte.

Am avut ocazia să citesc recent Copilul tău este un geniu scrisă de dl. profesor Florian Colceag şi Florin Alexandru şi am descoperit secretul din spatele celor 30 de minute. Ce cuprinde cartea? În afară de experienţă de viaţă extrem de utilă oricărui părinte, găsim aşternute în pagini multiple jocuri şi activităţi distractive pe care le poţi pune în practică împreună cu cel mic. Bineînţeles că există şi explicaţii, sfaturi, momente de viaţă care te vor ajuta să ai un copil învingător. Multe dintre ele le-am aplicat personal, la grupa de preşcolari şi pot afirma că cei mici reacţionează pozitiv, se observă cum încrederea şi creativitatea li se îmbunătăţeşte.

Te invit aşadar alături de cei peste 27 000 de părinţi care au ales să îşi ajute copiii în a-şi exprima genialitatea! Mai multe detalii folositoare găseşti aici: https://tikaboo.ro/30-de-minute-zilnic-pentru-un-copil-genial/

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes