A-i permite copilului tău să-și trăiască emoțiile, a-l învăța cum să le gestioneze reprezintă un pas major în dezvoltarea inteligenței sale emoționale. Când respecți și permiți copilului să exprime ceea ce simte, fără a nega, fără a batjocori și fără a diminua importanța trăirilor lui, îi arăți calea spre empatie, spre liniște prin contectarea cu propria ființă. 

Treptat, va înțelege ce se întâmplă cu el, va învăța să-și gestioneze din ce în ce mai bine emoțiile și să-și descopere nevoile reale. Îi oferi, cu alte cuvinte, un cadou de preț pentru tot restul vieții.

 „Copilul are nevoie de sprijinul adultului pentru a nu fi invadat și copleșit de emoțiile sale, pentru a-și canaliza energia, pentru a învăța să-și exprime nevoile într-un mod acceptabil din punct de vedere social, pentru a ști că nu este în pericol atunci când își lasă emoțiile să fie. Așadar, nu se pune problema să-l lași singur cu emoțiile sale când nu are încă instrumentele mentale pentru a gestiona eficient ceea ce simte. În loc să lăsăm copiii singuri să se lupte cu monștrii lor interiori, putem fi acolo. Părinții sunt responsabili pentru securitatea emoțională a copiilor.”,  așa cum afirmă Isabelle Filliozat, renumit psihoterapeut francez.

De ce este esențial să ascultăm emoțiile copiilor noștri?

Bunăoară, ascultarea emoțiilor copilului este esențială și necesită o atitudine empatică din partea ta ca și părinte: prin reflectarea asupra a ceea ce descifrezi în mesajul transmis de copilul tău, prin înțelegerea a ceea ce stă la baza cuvintelor rostite de copil sau chiar prin a te pune în locul său.

În acest sens, Isabelle Filliozat ne recomandă ca, în momentul în care copilul se simte copleșit de emoții, să ne centrăm pe trăirile sale interioare mai cu seamă decât pe faptele sale.

Cum ne putem susține emoțional copiii?

1.Non-verbal, printr-o privire

 Atitudinea interioară este mai importantă decât cuvintele folosite. A fi prezent ca și atitudine interioară poate fi uneori suficient; este o condiție esențială pentru o ascultare emoțională eficientă. Înainte de a înțelege cuvintele, copilul tău percepe comportamentul non verbal. Când îl privești cu ochi mari, când ochii ți se îngustează pentru că ești bucuros, când se lărgesc de frică, când îl privești cu drag, toate aceste semnale sunt preluate de copil înainte de a-ți înțelege cuvintele.

Privirea stabilește astfel o legătură între părinte și copil pentru că ea transmite o mulțime de informații: intențiile noastre, emoțiile noastre, încurajarea noastră etc.

2. Descrie emoția sa în cuvinte

Respectă emoția copilului fără a intra într-un joc de putere: „Văd că ești furios”. În același timp, reformulează fără a judeca, fără a comenta sau a interveni; primește trăirile sale respectând în același timp nuanțele trăite de copil. Ascultă prin ce trece copilul din interior înainte de a consola ( „Văd că te doare, ce simți?”) și validează-i experiența: „ai dreptul să nu dorești, este adevărat; înțeleg că preferi să te joci în continuare”. Însă atenție, reformularea emoțiilor sale poate fi ineficientă dacă nu vine din inimă, dacă nu este încărcată de empatie.

3. Permite emoției să fie eliberată

Emoția este o structură în 3 pași:

• încărcătura: când crește în interior, când simțim senzațiile corporale legate de emoție (gât uscat, ritm cardiac accelerat)

• tensiunea: folosim energia emoției într-o acțiune, un cuvânt, un comportament

• eliberarea: momentul în care plângem, strigăm, tremurăm … Descărcarea este doar a treia parte a emoției, este etapa care permite revenirea la calm.

 Mai cu seamă, atunci când avem de-a face cu un copil se impune a nu reprima acest al treilea pas care este adesea confundat cu emoția însăși. Copilul trebuie să se descarce pentru a nu rămâne în tensiune. Deoarece această tensiune nu mai este utilă, trebuie să poată ieși din corp exteriorizându-se.

Spre exemplu, plânsul este bun după un șoc, o teamă, o durere, chiar și după o bucurie puternică. A spune „nu plânge” este ca și cum ai spune „Ține-ți durerea înăuntru”. Dimpotrivă, poți încuraja copilul să plângă: „Plânge, plânge tare dacă ai nevoie, îmbrățișează-mă și plânge, înțeleg că te doare!” „

4. Reașază emoția în cuvinte când calmul s-a întors

Isabelle Filliozat ne sfătuiește să evităm întrebările care încep cu „De ce?”: „de ce plângi?” sau „de ce ți-e frică?”. În schimb, am putea întreba: „Ce s-a întâmplat ? „, „Cum te-ai simțit? „.

Concluzie

Este important să-i învățăm pe copiii noștri să identifice și să verbalizeze atât emoțiile neplăcute, cât și pe cele plăcute; aceasta este calea pentru a-și crește nivelul stării de bine.

 Copilul nu trebuie să fie împiedicat să experimenteze emoții, ci mai degrabă ajutat să descopere modalități potrivite de a le exprima. Pentru că atunci când un copil controlează emoțiile sale reușește să-și gestioneze intensitatea și va putea reacționa mai bine la diferitele situații pe care viața le oferă. Un bun management emoțional este asociat cu menținerea unor relații armonioase cu ceilalți, cu o bună gestionare a conflictelor și chiar cu reușita profesională.

Mai multe informații despre cum poți dezvolta inteligența emoțională a copilului tău te invităm să descoperi si aici. 

Tu cum gestionezi emoțiile puternice ale copilului tău?