Cum îți influențează cei 7 ani de acasă viața?

Primii ani

A fi părinte este, de fapt, un curs deschis permanent. În momentul în care deprinzi o nouă tehnică fie că este vorba de a conduce o maşină, de a cânta la un instrument sau de a creşte un copil, nu progresezi decât făcând greşeli şi învăţând din ele.

Copilul începe să înveţe din momentul în care se naşte. Încrederea sau neîncrederea, sentimentul profund care se va stabili la copil, este determinată de mediul pe care îi este oferit de părinți.

Cum îți influențează cei 7 ani de acasă viața? 1

Acest mediu va constitui un element al sistemului optic al conştiinţei de sine, prin care va vedea lumea. Dacă i se dă, în această perioadă, o pereche de “ochelari optimişti”, va deveni un adult optimist. Dacă nu, atunci copilul va deveni un adult pesimist.

Primul an este de o importanţă de-a dreptul crucială, mai mult chiar decât etapele ulterioare ale dezvoltării sale psihologice. Asta deoarece el depinde complet de părinți în ceea ce priveşte universul său.

Îndată ce începe să meargă, începe să exercite un control mult mai mare asupra mediului său.

Controlul

Învăţarea exprimării verbale va lărgi şi mai mult acest control. Dar, un copil mic acţionează puţin asupra mediului înconjurător. Noi ca părinți suntem aproape singurele persoane care hotărâm ce va deveni.

Dacă noi ca părinți ne dăm seama când nevoile fundamentale ale copilului sunt satisfăcute, acesta va atinge gradul cel mai mare de dezvoltare.

Câți dintre noi am simțit în copilărie că suntem persoane capabile, adorabile, vrednice de a avea o viață abundentă, iubitoare exact așa cum suntem? Chiar și cu toate imperfecțiunile noastre corporale, emoționale, cu furia, frica și nevoile pe care le aveam? Probabil nu foarte mulți dintre noi.

Câți dintre noi am simțit că suntem insuficienți pentru a ne fi satisfăcute nevoile complet? Câți am simțit că unele dintre sentimentele și părțile corpului nostru sunt rușinoase? Că merităm acele cuvintele aspre sau chiar loviturile care stăteau să se prăvălească în orice moment? Probabil mulți dintre noi.

Răni vechi

Toate aceste emoții, toate aceste gânduri, au rămas acolo ascunse. Și le ducem cu noi zi de zi fără să ne dăm seama uneori. Iar ele vor continua să rămână acolo până când noi vom decide să le rezolvăm, să le acceptăm, să le dăm drumul să plece.

Vestea proastă este că orice rană din copilărie nerezolvată, va continua să apară sub alte forme. Se va repeta în scopul de a se vindeca. Dacă tu ca părinte nu-ți vei vindeca acea rană, ea se va transmite mai departe la copii tăi.

Dacă în copilărie aveai emoții la teste sau erai timid, cel mai probabil că și copiii tăi vor prelua același tipar.

Dacă în copilărie părinții tăi strigau la tine, e posibil ca și tu ca părinte să strigi uneori la copilul tău sau, cel puțin, vei avea tendința să o faci.

În momentul în care avem copii, rănile noastre vechi din propria copilărie încep să se deschidă treptat, pentru a se vindeca.

Reprimarea sentimentelor

Noi ca și copii am fost învățați să ne reprimăm sentimentele. Uneori ne-am reprimat teama, alteori mânia, și așa am învățat, în mod inconștient, să ne reprimăm si sentimentele de dragoste şi afecţiune.

Copiilor nu le este suficient să poată explica ce se întâmplă cu ei. Este nevoie, de asemenea, să fie convinşi că părinţii înţeleg întradevăr afectivitatea lor.

Când sunt nefericiţi, nervoşi sau anxioși, ei doresc să fie înţeleşi. Şi cum îi arătăm unui copil că înţelegem prin ce trece?

Uneori într-un mod superficial, spunându-i: “ Ştiu ce simţi.” Dar este prea puțin şi riscă să nu îl convingă.

Spre exemplu: copilul tău vine nervos şi spune :

“George m-a bătuuut….” . În loc să îi pui faţă în faţă pe cei doi copii, și să incepi un adevărat procedeu judiciar, cine a început, de ce etc. mai bine empatizează cu el.

Atunci când vine și îți spune:

“George m-a bătut”, răspunde-i cu compasiune: “Oh, George te-a bătuuut…” sau “Eşti furios că George te-a bătut?” sau “ Te supără tare faptul că George te bate, nu-i aşa?”

Uneori ne poate fi greu să empatizăm cu ai noștri copii, deoarece atunci când noi, părinţii, am fost copii, s-a practicat cu noi o altă metodă.

Ne-am petrecut mulţi ani din viaţă încercând să-i compătimim pe alţii. Să le dăm sfaturi sau să le deturnăm sentimentele, mai ales dacă le consideram ”rele”.

De aceea, uneori ne vine greu să empatizăm. Pentru că nouă nu ne-a fost permis, copii fiind, să ne exprimăm liber sentimentele. Și ni se pare, fără îndoială, foarte greu să le permitem copiilor noştri să o facă.

Vestea și mai bună este că te poți elibera de aceste credințe vechi care te limitează. E nevoie de muncă. Este nevoie de curaj.

Iată cum:

1. Observă locurile din viața ta în care ești nefericit, îngrijorat.

De exemplu, orice situație negativă cu copilul care se repetă. Scrie despre asta într-un jurnal. Discută cu un prieten care nu va simți nevoia de a te repara sau de a te judeca pe tine sau pe copilul tău.

Exprimă-ți emoțiile cu privire la situație, chiar dacă pe moment simți că e ceva legat de copilul tău, dar mergi mai adânc și vei vedea că sursa, este întotdeauna copilăria ta. Ce legătură are copilăria cu asta? Ce sentimente te-ai simțit atunci? Ce concluzii ai trasat despre valoarea ta, despre ce ar trebui să fii, despre viață?

2. Observă-ți vechile temeri și dureri.

Vor apărea senzații în corpul tău. Doar respiră gândește-te la ele cu iubire.

Rezistă nevoii de a te panica si de a face ceva, orice, pentru a fugi de ele. Stai liniștit, respiră adânc și bucură-te de aceste senzații câteva minute.

Observă că, deși aceste sentimente ar fi putut fi insuportabile pentru un copil, acum nu sunt de nesuportat. Observă cum aceste sentimente încep să se diminueze pe măsură ce respiri și te eliberezi de ele; că te simți mai ușor.

3. Crează-ți un gând nou:

“Sunt mai mult decât suficient, exact așa cum sunt eu”. Uită-te în oglindă și spune-o. Gândește gânduri care te fac fericit. Lasă-te să simți iubirea cu fiecare celulă a corpului tău. Simte recunoștința acestui adevăr. (Te simți ciudat făcând asta? Asta înseamnă ca experimentezi vechea rusine. Nu-ti face griji, va dispărea pe masura ce vei continua să faci asta).

4. Fă lucruri care te fac să te simți bine

5. Folosește mantre:

  • În infinitatea vieții unde sunt totul este perfect, întreg și complet.
  • Viața mea este în permanență nouă
  • Aceasta este o nouă zi, eu sunt un nou eu
  • Gândesc diferit,vorbesc diferit, actionez diferit
  • Totul este bine în lumea mea
  • Îmi place tot ceea ce fac
  • Fiecare experiență a mea este un succes

6. Găsește motive să fii recunoscător în fiecare zi.

Du-te la culcare liniștit și împăcat în fiecare seară.

Atunci când conștientizăm credințelor noastre toxice – prin simpla observare a acestora, iubindu-ne în timp ce simtim aceste vechi emotii, și corectând acele convingeri limitative – le facem să se diminueze și să se vindece treptat. Bineînțeles, cu convingerile pe care le-am asimilat înainte de a ajunge la vârsta de opt ani s-ar putea să avem nevoie de mai mult exercițiu si poate de mai mult timp, dar cu răbadre și consecvență se poate reuși.

Așadar vorbește cu al tău copil cu compasiune. Fie că are patru sau paisprezece ani, cuvintele tale au o putere extraordinară în psihicul copilului tău.

Ce crezuri vrei să poarte copilul tău pentru tot restul vieții? Observă începând de astăzi cuvintele care-ți ies din gură.

Aprecierea si pretuirea este un limbaj al dragostei. Ele transmit copilului mesajul „Esti important „ si ii dau copilului siguranță.

Intr-o lume în care copiii sunt centrul universului părintilor, este important ca tu să vorbesti cu blândețe, cu empatie, să vorbești despre tine dacă îti doresti ca fiul sau fiica ta să facă acelasi lucru.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes