Timiditatea: cum ajutăm copilul timid

Timiditatea cum ajutăm copilul timid

Una dintre cele mai frecvente căutări Google, în domeniul parentingului este legată de ajutorul pe care părinţii îl cer pentru a-şi ajuta copiii timizi. Timiditatea este, se pare, o problemă modernă care dă bătăi de cap multor copii şi părinţi.

Ce fac cu timiditatea copilului meu? Cum îl pot ajuta să scape de timiditate, ce pot face eu pentru el, cum să îl sprijin? Iată cele mai frecvente preocupări ale părinţilor.

În acest articol, care sper să îţi fie cât mai util, te invit să descoperi câteva metode prin care poţi ajuta copilul timid să se integreze mai uşor, să se simtă mai bine cu sine, să înceapă să îşi depăşească timiditatea.

Şi aş vrea să începem prin a stabili faptul că un copil timid nu este un copil cu probleme. Timiditatea nu este un handicap. Eu m-am numărat printre cei mai timizi copii probabil, însă timiditatea s-a diminuat pe măsură ce am crescut şi am început să îmi realizez planurile, întâlnind oamenii potriviţi.

Timiditatea se vindecă şi, aşa cum spunea un mare actor, care mi-a fost şi profesor la teatru, timiditatea este, adesea, un semn al unei bune creşteri.

Într-o lume in care „tupeul” guvernează, timiditatea pare, în comparaţie, un handicap. Însă nu este aşa.

Este un stadiu al dezvoltării şi o mai mică forţă de exprimare. Cel puţin verbală. Adesea, timiditatea se naşte din lipsa încrederii, iar lipsa încrederii din lipsa unor activităţi satisfăcătoare, care să-i arate copilului că poate, trebuie doar să încerce!

Timiditatea cum ajutăm copilul timid

 4 modalităţi prin care poţi ajuta copilul timid  se integreze mai uşor, să se simtă mai bine cu sine, să înceapă să îşi depăşească timiditatea.

  1. Găseşte-i grădiniţa potrivită

Grădiniţa potrivită pentru copilul tău nu e neapărat cea mai bună grădiniţă, nu trebuie să fie nici aceea la care toţi dau năvală, ci aceea în care mediul este propice lui, nevoilor lui, pasiunilor lui. Caută-i o grădiniţă în care să se bucure că merge. Pentru a evita reacţia la întâlnirea cu ceilalţi, mergeţi acolo în vizită câteva zile, astfel încât copilul să cunoască locul, să descopere câte posibilităţi îi oferă şi să cunoască personalul.

Dacă e deja la grădiniţă şi vă confruntaţi cu timiditatea, asigură-te că este implicat în activităţi care să îi ridice stima de sine şi să îl ajute să se simtă excelent, important, apreciat.

Acelaşi plan se aplică şi pentru şcolari. Nu uita, în mediul potrivit, copilul timid înfloreşte pur şi simplu. Îţi voi spune din nou cum eu, întotdeauna timidă, în momentul în care am reuşit să intru la teatru şi să văd câtă magie zăcea în mine… am devenit conştientă de valoarea mea şi totul s-a schimbat.

Iar faptul că am ştiut că aş putea intra… a fost confirmarea că timiditatea nu are legătură cu eşecul şi nu te împiedică a-ţi construi şi îndeplini visurile.

2. Ascultă-l

Discută permanent cu copilul tău despre ce simte, ce îl bucură, ce temeri are, ce dorinţe are, cum se simte, ce crede despre el, ce gândește că ar crede ceilalţi despre el. Explică-i cât este de special, încurajează-l, susţine-l şi ajută-l să înţeleagă că e minunat şi trebuie să aibă încredere în el, pentru toate lucrurile extraordinare pe care le poate face.

Ascultă-l şi nu-i cere să se schimbe, nu îi prezenta timiditatea ca pe o problemă, susţine-l şi transmite-i calm. Emoţiile tale sunt şi ale lui. Deschide discuţii, întreţine-le pe ale lui, discutaţi mult, despre orice, cu o atitudine degajată şi tonus bun. Nu omite nici să fii vulnerabilă şi să îi recunoşti copilului ca şi tu ai momente de timiditate, că acesta este un lucru firesc, însă nu trebuie să ne controleze.

3. Gândirea pozitivă

Copiii timizi tind să aibă gânduri negative:

Ceilalţi copii nu se vor juca nici azi cu mine.

Nimeni nu o să mă placă la şcoală.

La grădiniţă, copiii nu mă bagă în seamă.

Ce e de făcut?

Înlocuim negativismul cu afirmaţii pozitive şi îi explicăm că trebuie să facă un exerciţiu şi să îşi imagineze că e cel mai amuzant, simpatic şi popular copil din clasă, iar toţi vor să fie în jurul lui. Am aplicat această tehnică asupra lui Rareş, un băieţel de 7 ani, care deja transformase şcoala într-un monstru. Şi a funcţionat.

De ce cred eu că a funcţionat? Pentru că s-a relaxat, nu s-a mai străduit să intre în conversaţii sau să se adapteze, ci pur şi simplu s-a comportat aproape prostesc, ceea ce l-a ajutat să devină relaxat, încrezător şi să declanşeze schimbarea. Lucrurile mici chiar fac minuni. Da, fac!

Copiii timizi se tem atât de mult de respingere, încât iau asupra lor toate părerile celorlalţi şi se închid… adesea fără motiv, ceea ce le declanşează anxietatea. Trebuie doar să facem micul click, să nu renunţăm uşor, iar copilul va deveni conştient de ceea ce este şi toate vor căpăta alt sens.

4. Susţinerea implicării în activităţi care îl definesc

Copiii timizi sunt adesea percepuţi ca snobi, îngâmfaţi sau ciudaţi. Da, sunt copii care, ca mecanism de apărare, prin care să îşi ascundă emoţiile şi timiditatea, teama sau nesiguranţa, se comportă uşor agresiv, cu îngâmfare. Însă, în spatele acestei atitudini-mască, se ascunde multă incertitudine. Tratamentul? Multă iubire şi mediul potrivit, în care copilul să poată fi aşa cum simte.

Timiditatea, considerată fobie socială, ca orice altă fobie, poate fi vindecată prin înfruntarea sa. În acest sens, am putea încuraja copilul să îşi înfrunte temerile, să vorbească în public despre un subiect pe care îl stăpâneşte şi care îl pasionează, prin care să îl asigurăm că va atrage atenţia într-un mod pozitiv şi va fi apreciat. Şi, în general, să înfrunte toate temerile din spatele timidităţii sale, acţionând, pentru fiecare în parte, practic şi uşor. Poate e mic, poate nu ştie cum să demareze lucrurile, însă responsabilitatea noastră este să le fim sprijin şi să îi ajutăm să înţeleagă cât de extraordinari sunt şi că ei sunt singurii care îşi pot sta în cale.

Dr. Gregory Markway, care acordă o atenţie deosebită subiectului timidităţii, susţine faptul că, adesea, copiii devin timizi şi din cauza împrejurărilor în care simt că sunt presaţi şi nu înţeleg cum ar trebui să se comporte.

Dintre acestea, cel mai frecvent… vinovate sunt:

1. Întâlnirile cu persoane străine – când toată lumea aşteaptă de la copil să zâmbească, să socializeze, să răspundă la o mulţime de întrebări – iar copilul se simte asaltat şi nu ştie cum ar trebui să răspundă tuturor aşteptărilor.

Ce e de făcut: Putem propune copilului să se deschidă şi să comunice, însă niciodată să nu îl obligăm: Zâmbeşte, răspunde, nu e frumos cum te porţi. Evită să îl forţezi la un comportament sau o reacţie care nu îl reprezintă şi pe care nu le simte, poate, pe moment.

2. Situaţiile noi. Nu şcoala în sine îl face pe copil să se comporte astfel şi să fie timidul clasei, ci faptul că se află într-o situaţie nouă. La fel, orice situaţie nouă, mai ales dacă este una presantă, îl va determina să se închidă în sine.

Ce e de făcut: Contactul frecvent cu medii şi situaţii noi (de preferat plăcute, astfel încât să îşi formeze o reacţie pozitivă la nou) îl vor ajuta pe copil să se familiarizeze mai uşor cu neprevăzutul şi să conştientizeze că poate deţine controlul asupra întâlnirilor şi emoţiilor care nu sunt neapărat în zona sa de confort.

3. Provocările. Copilul creşte într-o zonă de confort – pe care noi ne dorim să i-o oferim, bineînţeles, din dragostea pe care i-o purtăm. Însă această zonă de confort îl poate afecta atunci când se întâlneşte cu provocările. Pentru că nu ştie cum ar trebui să reacţioneze şi ce să facă. Panica se instalează, copilul nu se simte suficient de bun, iar timiditatea este efectul, pe termen lung, al acestor provocări cărora nu le poate spune „da”.

timiditate

Provocări simple pe care să i le oferim copilului

Iată 5 provocări simple pe care să i le oferi copilului pentru a-l obişnui să iasă din zona de confort

  1. Lasă-l să răspundă la telefon
  2. Permite-i să comande atunci când sunteţi la restaurant
  3. Susţine-l să întindă el banii casieriţei, atunci când sunteţi la cumpărături
  4. Implică-l în acţiuni plăcute de voluntariat şi apreciază-i eforturile
  5. Mulţumesc şi te rog sunt bazele unei comunicări deschise

Repet: în mediul potrivit, copilul timid înfloreşte. Trebuie întotdeauna să găsim mediul adecvat, în care copilul să meargă cu bucurie, în care să se simtă ascultat, înţeles, iubit, apreciat, acceptat.

Timiditatea se reduce la acceptare. Când este acceptat, copilul prinde încredere în sine, când are încredere în sine… se deschide şi realizează lucrurile de care este, ştim deja, atât de capabil!

Ce ar mai trebui să ştii

Timiditatea nu este o boală. Da, din păcate este adesea tratată şi catalogată ca fiind. Însă nu are legătură cu reuşita, realizările şi dezvoltarea. Timiditatea este o trăsătură de personalitate, nu un defect. Persoanele timide ascund comori. Au doar nevoie să fie ajutate să îşi gestioneze emoţiile. Adică să li se predea, indiferent de vârstă, inteligenta emoţională.

Dacă ai 30 de minute pe zi, poţi creşte un copil genial, îl poţi ajuta să se simtă apreciat, să se deschidă şi să înţeleagă mecanismul din spatele timidităţii sale. Îţi recomand cartea Copilul tău este un geniu, materialul magic ce te va ajuta să răspunzi tuturor întrebărilor care îţi dau bătăi de cap şi să îţi ajuţi copilul să iasă la lumină şi să devină conştient de ceea ce este.

Paşi mici, răbdare, susţinere, iubire necondiţionată, conectare, încredere şi emoţii pozitive, dar mai ales implicarea în activităţi care îl fac să se simtă apreciat, toate acestea îl pot ajuta pe copilul timid să se simtă acceptat şi să se deschidă. Când acest lucru se întâmplă, „vindecarea” e doar o chestiune de timp.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has 2 Comments

  1. Mihaela

    Bună ziua! Va rog sa îmi spuneți cum sa procedez cu un bebe 1an jumătate care nu vrea sa meargă la nici o persoana străină,?? Cu noi familia rude care le vede mereu sta mereu fără probleme.. Ar trebui sa ma îngrijorez.! Mulțumesc frumos pentru răspuns!

    1. Anamaria Chiș

      Buna ziua,
      La această vârsta nu este cazul să vă îngrijorați. Frica de străini este o parte normală a dezvoltării emoţionale a copiilor. Deşi aceasta trece de obicei în jurul vârstei de 18 luni, ea poate continua pentru mult mai multă vreme. La majoritatea copiilor trece până împlinesc 2 ani.
      Deşi frica de străini este o etapă normală în dezvoltarea copilului, există câteva lucruri pe care le puteţi face pentru a-i creşte gradul de confort în astfel de situaţii.

      Dacă micuţul devine foarte agitat şi plângăcios în prezenţa unui adult pe care nu îl cunoaşte, încercați o abordare diferită: jucaţi-vă împreună cu persoana cea nouă, sau, dacă nu funcţionează imediat, îndepărtați puţin copilul de acea persoană, până când se calmează, apoi încearcați iar varianta jocului.
      Vă doresc succes în implementare și aștept să ne împărtășiți experienta.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes